Femeia de afaceri din România care îmbracă vedetele de la Hollywood. Totul a început de la mașina de cusut a bunicilor
Alina Cîrstea (39 de ani) a reușit să își extindă afacerea din domeniul creației vestimentare peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, unde și-a deschis o filială în Los Angeles.
Alina Cristea a reușit să își extindă afacerea în SUA Foto: Arhivă personală
Alina a absolvit Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi Târgu-Jiu şi a absolvit o facultate cu profil tehnic, cea de Informatică din Bucureşti. Atracţia către modă s-a manifestat chiar din copilărie. Primele încercări au fost făcute la maşina de cusut a bunicilor.
„De fiecare dată când mergeam în vacanţe la bunici, eram atrasă de maşina de cusut a bunicii şi încercam să confecţionez singură rochii pentru păpuşi. Spre vârsta adolescenţei, devenisem din ce în ce mai pasionată de lumea modei şi încercam să fiu în permanenţă la curent cu ultimele tendinţe“, a povestit Alina.
Aceasta a înțeles că trebuie să-și urmeze pasiunea. „Mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, trebuie ca pasiunea pentru modă să se transforme în profesie. Prin persuasiune am reuşit să-i fac pe părinţi să-mi accepte şi să-mi susţină această cale“, a mărturisit aceasta.
La vârsta de 23 de ani, Alina a luat decizia să se lanseze în lumea modei. „Am profitat de faptul că în zona rochiilor destinate evenimentelor festive oferta în piaţă era relativ limitată“, ne explică gorjeanca. Dar, cel mai important moment din viaţa ei a avut loc în anul 2009, când a fondat împreună cu soţul ei compania „Cristallini“, cunoscută acum în toată lumea.
Vrea să vândă în SUA ținute cu precădere de lux
Compania pe care o conduce a devenit acum cunoscută în toată lume, mai ales că, de curând, are o filială în Los Angeles.
Compania vinde în SUA cu precădere rochii de seară, rochii de cocktail, creații couture deosebite, rochii de mireasă sofisticate și costume din două piese. Recent, pe Covorul Roșu de la Hollywood, vedete de calibru precum Helen Hunt și Geena Davis au optat pentru ținutele companiei românești.
„Piața americană prezintă un potențial semnificativ pentru brand. SUA este una dintre cele mai mari piețe de consum din lume, cu o cerere crescută pentru produse de lux și design de calitate. Creațiile noastre au fost alese de numeroase personalități, atât pe plan național, cât și internațional, datorită designului exclusivist și a calității inegalabile. Recent, pe Covorul Roșu de la Hollywood, vedete de calibru precum Helen Hunt și Geena Davis au optat pentru ținutele noastre“, a precizat femeia de afaceri pentru Adevărul.
Nu a ales întâmplător orașul Los Angeles, deoarece este capitala cinematografiei și a evenimentelor mondene din SUA. „Am ales să deschidem un showroom în Los Angeles datorită poziției sale proeminente în lumea modei și a divertismentului. Los Angeles este nu numai centrul industriei cinematografice, dar și un hub major pentru modă în SUA.
De asemenea, populația diversă și cosmopolită a Los Angeles-ului oferă o oportunitate unică de a prezenta colecțiile noastre unei audiențe largi, variate și sofisticate. În plus, există un număr mare de evenimente pe Covorul Roșu“, a adăugat olteanca.
Vrea să se extindă și în alte zone din SUA și în Europa
Alina Cristea vrea să se extindă și în alte zone din SUA: „Am stabilit mai multe obiective pe termen mediu și lung pentru a consolida prezența pe piața americană. Planul de extindere include deschiderea de noi showroom-uri în zone cheie din SUA, precum: New York, Miami, Dallas și Orange County“.
Femeia de afaceri își dorește să ajungă și pe piețele din Europa : „În urma succesului pe care l-am avut în România și a expansiunii recente în SUA, sunt încurajată să continui creșterea și pe alte piețe internaționale, cel mai probabil în Europa. Fiecare piață reprezintă o oportunitate unică“.
Sursa: adevarul.ro