Femei din ISIS, acuzate că au exploatat sexual minori: „Băieții nu sunt de vânzare”

Femei din ISIS, acuzate că au exploatat sexual minori: „Băieții nu sunt de vânzare”

Doi băieți susțin că au fost victimele unui complot condus de femei ISIS care au forțat cel puțin 10 adolescenți să încerce să lase însărcinate zeci de femei aflate într-un centru de detenție.

Băieți exploatați sexual e femei din ISIS / Foto: Arhivă

Băieți exploatați sexual e femei din ISIS / Foto: Arhivă

„Suntem forțați să facem sex cu femeile ISIS, să le lăsăm însărcinate", au declarat Ahmet, 13 ani, și Hamid, 14 ani, unui gardian de la Camp al Hol, în nord-estul Siriei , potrivit unor oficiali ai Forțelor de Apărare Siriene. „Ne puteți scoate de aici?"

Camp al Hol este unul dintre centrele de detenție care găzduiesc aproximativ 8.000 de femei și copii străini afiliați ISIS care s-au predat sau au fost capturați ca urmare a înfrângerii teritoriale din 2019 a așa-numitului Stat Islamic.

În timp ce unele dintre aceste femei nu mai vor să aibă nimic de-a face cu ISIS, altele continuă să se dedice violent califatului și muncesc din greu pentru a îndoctrina copiii ale căror țări continuă să refuze să îi repatrieze.

Cazarea băieților care ajung la pubertate poate fi dificilă în tabere, iar unii dintre ei au fost transferați în centre de detenție. Conform unei noi politici, băieții vor fi acum transferați în centre de reabilitare.

Ahmet și Hamid au povestit personalului de la centrul de reabilitare Orkesh, recent deschis, că au fost supuși exploatării sexuale de către un grup de femei ISIS. Personalul centrului a declarat pentru The Daily Beast că unul dintre băieți a spus că a fost forțat să întrețină relații sexuale cu opt femei ISIS în doar câteva zile.

Copii folosiți pentru a crește populația statului

Oficialii au declarat că femeile ISIS le-au spus adolescenților că vor să rămână însărcinate pentru a crește numărul populației Statului Islamic. Un paznic a declarat că cel puțin 10 băieți din al Hol au fost implicați, unii dintre ei fiind salvați după ce au fost găsiți ascunși de femei în tuneluri subterane.

Nimeni nu cunoaște numărul exact al femeilor însărcinate din aceste tabere, dar serviciile de informații care monitorizează spațiile spun că sunt multe. Acestea nu ar trebui să fie posibile, având în vedere că bărbații ISIS sunt ținuți separat. Este posibil ca unele sarcini să fi fost rezultatul unor relații ilicite cu gardienii, în ciuda măsurilor de protecție instituite pentru a se asigura că acest lucru nu se întâmplă, dar oficialii spun că băieții sunt în mod clar exploatați de femeile ISIS.

Forțele de securitate și autoritățile taberei din tabăra al Roj au confirmat, de asemenea, pentru The Daily Beast că aceeași problemă a avut loc și în tabăra lor, deși acolo au rezultat mai puține sarcini. Un băiat din tabăra al Roj supus unei astfel de exploatări a ajuns la spital, leșinând după ce i s-a administrat o substanță asemănătoare Viagra pentru a-l face să performeze sexual. Unele mame din tabăra de la Roj, dorind să își protejeze fiii de aceste femei, au implorat autoritățile din tabără să îi ducă pe băieți în centre de reabilitare.

Până în prezent, FDS și Administrația Autonomă din Nord-Estul Siriei (AANES) au depus eforturi pentru a-i proteja pe băieții care ajung la vârsta pubertății și dincolo de ea.

Nu sunt de vânzare

Ahmet și Hamid au fost transferați la Orkesh, un nou centru de reabilitare. Toți băieții sunt cazați în camere curate, cu paturi suprapuse și nu se compară cu traiul pe care l-au dus în închisorile sau taberele aglomerate și insalubre din care proveneau.

Ei se pot relaxa într-o sală de jocuri și li se oferă lecții educaționale. De asemenea, sunt supuși la consiliere, aceasta având scopul să-i învețe cum să se descurce cu trecutul lor traumatizant și cu suferința emoțională — în timp ce îi reorientează spre un viitor care nu mai include ideologia virulentă a ISIS, activități care au toate ca scop o eventuală repatriere și reintegrare în societate.

„Vrem să le dăm timp să depășească astfel de traume", a declarat consilierul lui Ahmet și al lui Hamid.

Toți băieții adolescenți care ajung în aceste centre de reabilitare au fost luați de la mamele lor ISIS pentru a-i proteja. Cu toate acestea, un raport recent al ONU critică sever AANES și SDF pentru acțiunile lor, afirmând: „Suntem extrem de îngrijorați că acești băieți ar putea suferi prejudicii grave și ne temem că ar putea să dispară cu forța și să fie supuși vânzării, exploatării și abuzului, torturii, tratamentelor inumane și degradante sau pedepselor". Directorul taberei a declarat că băieții au fost, în fiecare caz, transferați oficial de la autoritatea taberei la autoritățile de justiție și reformare ale AANES. Ei urmau apoi să fie mutați în centrul de reabilitare, potrivit directorului, adăugând că „băieții, cu siguranță, nu sunt de vânzare".

Autoritățile au afirmat că femeile au fost anunțate din timp unde vor fi duși fiii lor și li s-a cerut să îi predea de bună voie.

Victimele terorismului

În Statele Unite, legea federală CAPTA (Child Abuse Prevention and Treatment Act) stabilește cadrul juridic pentru protecția copiilor împotriva abuzurilor și neglijenței, cerând statelor să aibă legi care să permită îndepărtarea copiilor din casele lor.

În mod similar, Uniunea Europeană (UE) a adoptat o serie de directive și regulamente care abordează protecția copiilor, inclusiv Directiva UE privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzului sexual și Directiva UE privind drepturile copilului. Siria are, de asemenea, legi care permit îndepărtarea copiilor din medii familiale abuzive și criminale, la fel ca și AANES.

De asemenea, orientările acestea subliniază importanța unității familiei și a interesului superior al copilului. Cu toate acestea, există cu siguranță situații în care se consideră necesară separarea unui copil de mama sa — de exemplu, dacă aceasta este suspectată că a comis infracțiuni grave sau reprezintă o amenințare pentru siguranța copilului. În astfel de cazuri, se recomandă ca autoritățile să ia măsuri pentru a se asigura că, copilul este plasat într-un mediu sigur și adecvat și că drepturile și bunăstarea acestuia sunt protejate.

În timp ce raportul ONU a criticat dur FDS pentru că i-a îndepărtat pe acești băieți de mamele lor din tabere, autoritățile AANES afirmă că fac tot posibilul pentru a-i proteja pe toți. „Ușile sunt larg deschise pentru toate țările care doresc să vină și să le ia tinerii", a declarat un oficial.

Administrația centrului al Roj indică, de asemenea, violul unei fete din tabără de către unul dintre tineri și alte dovezi că băieții aflați la pubertate acționează ca prădători asupra celor mai tineri, precum și propria lor exploatare de către femeile ISIS.

În timp ce statutele și politicile occidentale restricționează încarcerarea minorilor — și este în general recunoscut faptul că detenția copiilor împreună cu părinții lor poate avea efecte negative asupra bunăstării fizice, mentale și sociale a copiilor — SDF și AANES se confruntă cu această situație imposibilă de a găzdui copiii afiliați ISIS împreună cu mamele lor.

De asemenea, în ciuda criticilor ONU, majoritatea statelor membre ale ONU nu au oferit nicio alternativă la trimiterea acestor copii în taberele administrate de AANES, care se străduiește să ia cele mai bune rezoluții în aceste circumstanțe extrem de dificile.

Raportul ONU avertizează că, dacă sunt îndepărtați, băieții „vor fi probabil plasați în închisori pentru bărbați sau în alte centre de detenție", dar nu există nicio bază pentru această afirmație. Realitatea este că băieții sunt găzduiți într-un centru de reabilitare unde vor fi protejați de condițiile periculoase din tabără, pentru a primi psihoterapie și sprijin într-un mediu sigur până când țările lor decid să-i repatrieze. Dacă țările lor de origine nu acționează, acești adolescenți ar putea îmbătrâni în centre de detenție pentru adulți, lucru pe care AANES dorește să îl evite.

Raportul ONU subliniază în mod corect: „Cei mai mulți dintre acești băieți au fost reținuți de la vârsta de șapte ani. Ei sunt victime ale terorismului și merită să fie protejați”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”