
Feli Donose, revenire fulminantă în lumea muzicală. Artista a lansat o nouă piesă după un an de pauză
După o pauză de un an, cântăreața Feli Donose revine pe scenă cu o nouă piesă, intitulată „Ne iubim”. La doar două săptămâni de la lansare, melodia a strâns deja aproape 400.000 de vizualizări pe platforma YouTube, cucerind inimile fanilor cu ritmul său îmbietor și versurile pline de sensibilitate.
Feli Donose, în vârstă de 37 de ani, a făcut o pauză în cariera sa muzicală în anul precedent, preferând să se dedice pe deplin fiicei sale. Îndrumată de producătorii săi și de către mentorul său, Smiley, artista a decis să revină în forță , în acest an.
„Anul acesta, după un an de pauză, m-am activat”, a declarat Feli pentru revista Ego.
„Mă ceartă producătorii, mă «ceartă» Smiley, care este mentorul meu și managerul meu până la urmă. Îmi zice că am atâta muzică de dat”, a adăugat artista.
Feli, pauză de la muzică pentru a îmbrățișa rolul de mămică
În timpul pauzei sale, Feli s-a dedicat exclusiv creșterii și educării fiicei sale, evitând expunerea acesteia la tehnologie.
„Încerc să o feresc cât pot. Adică îi dau acces la tehnologie, dar nu prea mult. Am mai avut perioade în care îi mai lăsam telefonul sau o lăsam la desene animate, dar când era răcită acasă și se mai plictisea. Vedeam că își schimbă comportamentul, o ia așa un pic…Și atunci am zic că mai răruț că este mai drăguț”, a mai povestit Feli.
Artista a observat pasiunile naturale ale micuței sale și speculează cu optimism asupra viitorului său. Feli este de părere că ori va fi actriță, ori manager.
Artista a trecut printr-o despărțire dureroasă
În plan personal, Feli Donose a trecut printr-o despărțire de tatăl fiicei sale în luna decembrie a anului 2022. Cu toate acestea, ea a găsit un nou echilibru și o nouă dragoste în viața ei, împărtășind că este foarte fericită și împlinită alături de noul său partener.
„E un om care m-a făcut să înțeleg că iubirea nu-i cu «Am trecut de fluturi în stomac»”, a dezvăluit Feli în cadrul unei emisiuni radio. „Iubirea e așezată. E o treabă în care eu mă simt protejată, înțeleasă și mă simt ca atunci cum mă simt când sunt singură”, a mărturisit cântăreața.
Sursa: adevarul.ro