Federaţia Sanitas: Prin plafonarea salariilor, Guvernul îi sancţionează chiar pe angajaţii care luptă cu pandemia în prima linie

Federaţia Sanitas: Prin plafonarea salariilor, Guvernul îi sancţionează chiar pe angajaţii care luptă cu pandemia în prima linie

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul va plafona salariile angajaţilor din sistemul public din cauza efectelor economice ale pandemiei îi sancţionează chiar pe salariaţii din sistemul sanitar, care luptă de 10 luni în prima linie împotriva pandemiei, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de Federaţia Sanitas.

"În şedinţa de Guvern de astăzi, 30 decembrie 2020, se votează tradiţionala Ordonanţă de urgenţă care an de an adânceşte sărăcia salariaţilor bugetari! Culmea ipocriziei Guvernului nou instalat este că, invocând situaţia epidemiologică şi motivând necesitatea emiterii reglementărilor din OUG pe baza efectelor negative ale pandemiei asupra economiei ţării, guvernanţii noştri nu se dau înapoi de la a 'sancţiona' tocmai salariaţii care se luptă cu pandemia, în prima linie, de mai bine de 10 luni şi o vor face în continuare, din păcate cu sacrificiul propriilor vieţi sau deseori a vieţii membrilor lor de familie!", se precizează în comunicat.

Federaţia Sanitas apreciază că măsurile legiferate prin această ordonanţă de urgenţă sunt ilegale, deoarece încalcă dreptul legal al celor mai discriminate şi prost plătite categorii de salariaţi din Sănătate şi Asistenţă Socială - personalul tehnic-administrativ şi de deservire, infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, liftierii, muncitorii, asistenţii sociali - de a beneficia de creşterile salariale prevăzute de Legea 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, organizaţia sindicală consideră aceste măsuri drept imorale.

"Pentru că este imoral să motivezi necesitatea luării măsurilor care le aduce deservicii majore acestor salariaţi cu însăşi fenomenul pe care aceştia se luptă să îl combată! Nu poţi, din punct de vedere moral, să declari că iei măsuri pentru combaterea epidemiei şi a efectelor acesteia, sancţionând angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială, oameni care sunt în prima linie a luptei pentru stoparea acesteia! Pentru că în perioada iulie - decembrie 2020, reprezentanţii Guvernului la cel mai înalt nivel (Guvern susţinut de aceleaşi forţe politice ca şi astăzi) au oferit garanţii ferme că în anul 2021 vor corecta inechităţile Legii salarizării şi ale Regulamentului de sporuri, nu le vor adânci!", potrivit comunicatului.

Conform prevederilor proiectului de ordonanţă, salariaţii cu cele mai mici venituri - infirmiere, brancardieri, îngrijitoare, economişti, jurişti, referenţi, muncitori, liftieri etc. - nu vor putea beneficia de dreptul legal de creştere a salariului de bază începând cu 1 ianuarie 2021, atrage atenţia Federaţia Sanitas.

De asemenea, organizaţia sindicală notează că sporul pentru condiţii de muncă va fi stabilit şi în anul 2021, pentru medici şi asistenţi medicali, prin raportare la salariul de bază aflat în plată, iar pentru restul personalului (farmacişti, biologi, fiziokinetoterapeuţi, psihologi, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, personal TESA etc.) se va stabili prin raportare la salariul de bază din 2018.

"Indemnizaţia lunară de hrană rămâne şi în anul 2021 la nivelul anului 2019. Având în vedere modalitatea de calcul prevăzută de Legea 153/2017, salariaţii pierd 37 de lei lunar", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!