Federația lui Burleanu fuge de măsuri drastice: Decizie amânată după un European catastrofal
Deși România U21 s-a clasat pe locul 16 din 16 la acest European de tineret, șefii federației se feresc, deocamdată, să-și asume decizia schimbării selecționerului Emil Săndoi (58 de ani).
Vorbim despre un antrenor care tocmai și-a lungit lista contraperformanțelor la Under 21, după ce a „mutilat“ și alte generații, pe vremea lui Mircea Sandu, în perioada 2006-2013! Într-o lume normală, un astfel de antrenor nici n-ar mai fi revenit la vreun lot național. La noi, oficialii FRF încă se feresc să vorbească despre îndepărtarea lui Săndoi de la U21!
„Contractul lui Emil Săndoi expiră pe 15 iulie. Comisia Tehnică se va întruni, va face o analiză a prestației naționalei de tineret și a acestui mandat al lui Emil Săndoi“, s-a rezumat să zică Răzvan Burleanu. Iar consilierul său, Andrei Vochin, a spus, în mod șocant, că nu știe sigur ce obiectiv avea Săndoi la acest Campionat European! „Termină contractul după Euro. Obiectivul cred că era ieşirea din grupe, nu neapărat calificarea în semifinale, nu ştiu ce obiectiv i-a trasat Mihai (n.r. Mihai Stoichiţă, șeful Comisiei Tehnice). Cred că obiectivul rezonabil era ieşirea din grupe“, a spus fostul jurnalist, la Orange Sport.
Euro 2023, tabloul sferturilor
Sâmbătă, 1 iulie
Georgia – Israel 19.00 (Tbilisi)
Spania – Elveția 22.00 (București, Stadionul Rapid)
Duminică, 2 iulie
Anglia – Portugalia 19.00 (Kutaisi)
Franța – Ucraina 22.00 (Cluj-Napoca, Cluj-Arena)
TVR transmite meciurile din cadrul Campionatului European de tineret.
Sursa: adevarul.ro