Fed Cup - România își va afla marți adversara din barajul pentru Grupa Mondială

Fed Cup - România își va afla marți adversara din barajul pentru Grupa Mondială

Echipa feminină de tenis a României își va afla marți adversara din barajul pentru Grupa Mondială a Fed Cup, cu ocazia tragerii la sorți care va avea loc la sediul Federației Internaționale de Tenis, de la 12,00 (ora României).

Cei patru capi de serie, stabiliți în baza clasamentului ITF Fed Cup sunt Italia (1), Australia (2), Polonia (3) și Canada (4). Acestea vor avea ca adversare una dintre următoarele echipe: Olanda, România, Elveția și SUA.

De menționat că echipa țării noastre a făcut un salt de patru locuri în ierarhia Fed Cup și ocupă acum poziția a 12-a, cu 4.050 puncte, grație victoriei înregistrate în fața Spaniei (3-2), weekend-ul trecut la Galați.

Echipa Spaniei va juca la rândul ei în barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup, fiind desemnată cap de serie numărul 4 la tragerea la sorți de marți, alături de Serbia (1), Slovacia (2) și Japonia (4). Adversarele vor fi alese dintre Argentina, Belarus, Paraguay și Suedia.

Barajele pentru Grupa Mondială și Grupa Mondială II a Fed Cup vor avea loc în același timp cu semifinalele actualei ediții a competiției, în zilele de 18 și 19 aprilie.

În semifinale Fed Cup, Cehia va întâlni Franța, în timp ce Rusia va avea ca adversară Germania. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!