FCSB, victorie mare cu Hamburg, dar l-a pierdut pe Darius Olaru. Căpitanul a ajuns la spital urlând de durere
FCSB pregătește asaltul spre primul loc în Superliga, și spre fazele eliminatorii din Europa League, iar echipa arată bine în debutul anului. Campioana ar putea pierde însă cel mai important jucător, care s-a accidentat în amicalul cu Hamburg.
Darius Olaru, piesa de rezistență a campioanei. Foto Facebook FCSB
Întâlnirea cu formația germană a fost tare. S-a jucat la rupere, cu intrări dure, cu mulți nervi și proteste la adresa arbitrilor. FCSB s-a impus cu 2-1, după ce a fost condusă, grație reușitelor din lovituri de la 11 metri transformate de Florin Tănase și Octavian Popescu. Însă cel mai șifonat a ieșit căpitanul Darius Olaru, care s-a accidentat la umăr.
Darius Olaru, doborât de un adversar
În jurul minutul 60, mijlocașul roș-albaștrilor a fost doborât de un adversar care a intrat tare în el. Imediat, românul a început să urle de durere și a primit îngrijiri medicale câteva minute de la doctorii formației, timp în care brațul i-a fost imobilizat cu o fașă elastică. Darius Olaru nu a mai putut continua partida, a fost înlocuit cu David Miculescu și a ajuns direct la spital, pentru investigații.
FCSB va mai întâlni un adversar tare, duminică, pe Dinamo Kiev. Delegația campioanei va ajunge în țară pe 16 ianuarie, cu o zi înainte de primul meci oficial din 2025, cu Hermannstadt.
Sursa: adevarul.ro