FCSB, victorie cu 3-1 în derby-ul cu Rapid, în Superligă
FCSB a reușit o victorie importantă în derby-ul cu Rapid disputat pe Arena Națională în fața a peste 30.000 de spectatori.
FCSB, victorie cu 3-1 în derby-ul cu Rapid, în Superligă
Giuleştenii au început mai bine jocul, iar Târnovanu a fost nevoit să respingă şutul lui Kait de la 18 metri (5). Rapid a înscris prin Dragoş Grigore (10), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
O eroare a defensivei giuleştene a stat la baza deschiderii scorului, portarul Moldovan l-a pus pe Onea într-o situaţie dificilă, fundaşul a pierdut mingea, iar Cordea a reluat în plasă centrarea lui Octavian Popescu (14).
Rapid a avut o şansă bună în min. 24, dar şutul lui Sefer din careu a fost blocat de Tamm.FCSB şi-a dublat avantajul, în min. 31, când Săpunaru a degajat mingea în Adrian Şut, mingea atingând şi cotul acestuia, iar Compagno, rămas singur cu portarul, a marcat cu un şut la colţul lung.
Oaspeţii au mai avut o oportunitate în prima repriză, dar şutul lui Ioniţă (37), de la circa 22 de metri, a trecut pe lângă ţintă. Rapid nu a reuşit să lege jocul nici în partea secundă, iar FCSB a fost aproape de golul al treilea în min. 56, dar portarul Moldovan a respins mingea trimisă din lovitură liberă de la 18 metri de Oct. Popescu.
Un minut mai târziu, pe contraatac, bine servit de Cordea, Octavian Popescu a marcat al treilea gol al echipei conduse de Mihai Pintilii (57).Deşi Rapid a rămas în zece oameni după eliminarea lui Junior Morais (70), pentru lovirea lui Cordea, alb-violeţii (culori în care a evoluat Rapid în acest meci) au fost mai incisivi şi au reuşit golul de onoare, prin Marko Dugandzic (76), dintr-o penalty obţinut tot de croat, faultat în careu de Creţu.
Rapidiştii şi-au încercat şansa de la distanţă de mai multe ori, dar Târnovanu a fost la post la şuturile lui Albu (74) şi Pănoiu (77), iar Săpunaru (79) a trimis puţin alături.
FCSB a mai avut o şansă notabilă în final (90+2), dar Omrani a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 20 m. În min. 33, jocul a fost întrerupt circa două minute de arbitrul Sebastian Colţescu din cauza incidentelor provocate de suporterii FCSB-ului, care au avut scandări nepotrivite şi au aruncat cu obiecte spre colţul terenului, unde Ioniţă se pregătea să execute un corner.
FCSB venea după un eşec în deplasare cu Universitatea Cluj (1-2), iar Rapid era neînvinsă de patru etape (două victorii, douî egaluri).În tur, Rapid s-a impus cu 2-0.
Sursa: adevarul.ro