FCSB, revoluția 8.0. Gigi Becali schimbă echipa din temelii, în speranța unui titlu interzis de 8 ani
De la extaz la agonie e cale scurtă. Au simțit-o pe pielea lor roș-albaștrii, care au încheiat dezastruos acest sezon. În urmă cu o săptămână, echipa lui Gigi Becali avea gânduri de prea-mărire, șefii clubului fiind convinși că vor lua titlul.
Gigi Becali tot promite, dar nu reușește nimic. Foto Sportpictures
În trei reprize (cea de-a doua contra Farului și sâmbătă, cu Rapid), „luptătorii luminii“, „războinicii“ sau cum le mai spune patronul, au fost culcați la pământ. Umilința contra giuleștenilor, 1-5 pe Arena Națională, a intrat direct în istorie, roș-albaștrii mai pierzând contra vișiniilor , cu același rezultat, în urmă cu 13 ani, pe 18 aprilie 2010, pe vechiul Giulești.
Derbyul, deși fără miză, atât gazdele, cât și oaspeții fiind siguri de locurile în playoff, 2 respectiv 5, a avut parte de multe momente tensionate. Galeria Rapidului a scandat tot timpul ironii și trivialități, fanii FCSB răspunzând cu mesaje rasiste și cu torțe aruncate în teren.
Iar momentul de final, când giuleștenii au scandat alături de o parte din jucători: „Ale, ale, vă f***m nevestele/ Ale, aleo, și le f***m la mișto“, ne arată cât de jos pot să se coboare atât fanii, cât și fotbaliștii. Ce-i drept, nu toți, pentru că o parte a echipei oaspete, în frunte cu antrenorul Adrian Mutu și stafful său, au avut bunul-simț de a se da la o parte cât au auzit scandările susținătorilor lor.
Trei jucători au plecat deja
Revenind la FCSB, ca de obicei, patronul Gigi Becali se gândește să schimbe toată echipa pentru sezonul viitor. Deși anunțase după meciul tur cu Rapid că el însuși va pleca, finanțatorul s-a sucit și va face revoluție totală după ratarea celui de-al 8-lea titlu consecutiv.
Așadar, urmează revoluția 8.0, după ce precedentele 7 l-au lăsat cu buza umflată. „E prima dată când fac promisiune publică faptul că la anul vom fi campioni. Asta e promisiunea mea. Până acum am zis că facem, că dregem, mă lăudam. Acum fac promisiune“, a spus Becali, care deja a renunțat la Iulian Cristea și Joonas Tamm, iar împrumutul lui Deian Sorescu de la Rakow nu a mai fost prelungit.
Alți 5 se pregătesc
De la trupa roș-albastră vor mai pleca Sorin Șerban, Răzvan Oaidă, Boban Nikolov și Bilel Omrani, ultimii doi intrând în ultima lună de contract. Mai mult, trupa roș-albastră s-ar putea despărți și de Andrei Vlad, și de Denis Haruț, însă cei doi vor părăsi clubul doar dacă oferte financiare venite pe numele lor vor fi pe placul patronului.
Cel mai mult surprinde și renunțarea la golgheterul Andrea Compangno, autor a 20 de reușite în acest sezon, dar care a fost anunțat de conducere că va fi vândut la prima ofertă mai de Doamne-ajută.
Vin jucători de la echipe din play-out
Gigi Becali și-a făcut deja lista de transferuri pentru perioada de mercato din vară. Pe aceasta se află Grigore Turda și Arnold Garita (FC Argeș), Bahhasa, Bauza și Duarte (toți FC U Craiova), Damjan Djokovic, fotbalistul care rămâne liber de contract în vară, dar care încasează un salariu uriaș la Al Raed.
Pe listă sunt și Vlad Chiricheș și Florin Tănase, foștii căpitani al lui FCSB dorindu-și o revenire în România. Valentin Gheorghe, Ianis Stoica, Ovidiu Perianu, Mihai Lixandru sau Alexandru Musi au jucat sub formă de împrumut la alte echipe în sezonul 2022-2023, iar în vară vor reveni la FCSB.
Play-off, etapa a X-a (ultima)
FCSB - Rapid 1-5
CFR - Farul 1-2
CS U Craiova - Sepsi 0-1
Clasament
1. Farul 53 de puncte
2. FCSB 46p*
3. CFR Cluj 42p*
4. CSU Craiova 40p
5. Rapid 38p
6. Sepsi 29p
*Cu rotunjirea punctelor în sus.
Meciurile din acest final de sezon
Barajul pentru Conference League:
CFR Cluj - FC U Craiova (1 iunie, la Cluj-Napoca)
Barajele de menținere/promovare
Gloria Buzău - UTA 0-0
Dinamo - FC Argeș, azi, ora 20.00
Partidele retur sunt programate pentru 2/3 iunie. Formațiile câștigătoare vor evolua în următorul sezon al Superligii.
Sursa: adevarul.ro