FCSB – Nordsjaelland, sufocant în Conference League: Avem dreptul de a visa înaintea returului din Danemarca
Când iei zece goluri de la Silkeborg, o echipă de play-out în Danemarca, e lesne de înțeles de ce „tremuri“, atunci când dai de vicecampioana acestei țări. Care, colac peste pupăză, are și un start formidabil în acest sezon, după cum Adevărul a arătat aici. Iar când Frese a trecut pe lângă deschiderea scorului, încă din minutul 5 – Târnovanu a avut o intervenție excelentă! – mulți au crezut că FCSB va fi strivită, fără probleme, de Nordsjaelland.
Compagno a făcut o criză de nervi pe bancă, după schimbarea sa din minutul 61
Doar că aparențele mai și înșală. Inclusiv la fotbal. Iar FCSB – Nordsjaelland, jucat într-o atmosferă electrizantă pe Stadionul Steaua, s-a echilibrat destul de repede. Dovadă și faptul că, până la finalul primei părți, ocaziile mari au cam lipsit, iar cele două formații s-au anihilat reciproc. Așadar, scorul de la pauză, 0-0, a venit firesc, impresia generală fiind, totuși, că vicecampioana României s-a autodepășit, spre lauda ei.
Danezii au lovit transversala în minutul 90+2!
După pauză, același meci echilibrat, Nordsjaelland nefiind nicidecum o sperietoare. Iar dacă golul a lipsit, arena din Ghencea a „erupt“, în minutul 59, din alt motiv. Octavian Popescu, trimis pe teren după pauză în locul lui Cordea, a provocat eliminarea lui Nagalo pentru al doilea „galben“ (32, 59).
Cu un om în plus și încurajată de un public fantastic, FCSB a încercat să forțeze deschiderea scorului. Iar în minutul 71, bucureștenii au solicitat un penalty, dar centralul Miloš Bošković (Muntenegru, 40 de ani) a rămas impasibil. Reluările au demonstrat că decizia sa a avut acoperire regulamentară, fiind una corectă.
În ciuda unui joc solid al roș-albaștrilor până la final, FCSB – Nordsjaelland s-a terminat egal, 0-0. Cu precizarea că, în minutul 90+2, Nygren a lovit transversala după o lovitură liberă executată foarte bine. Așadar, după această remiză albă, formația din Berceni are dreptul de a visa la calificare, înaintea returului de săptămâna viitoare de pe „Right to Dream Park“. Cu siguranță însă, pe gazonul artificial de la Farum, formația daneză va arăta cu totul altfel. Chiar și așa, FCSB e în cărți, în continuare, pentru o calificare în play-off, ceea ce e un câștig în sine după manșa tur.
27.135
de spectatori au asistat la meciul FCSB – Nordsjaelland, găzduit de Stadionul Steaua.
România în turul III preliminar din Conference League, manșa tur
Astăzi
Sepsi – Aktobe (Kazahstan) 1-1
Farul – Flora Tallinn (Estonia) 3-0
FCSB – Nordsjaelland (Danemarca) 0-0
Meciurile retur se vor juca, joi, 17 august.
Iată de cine vor da formațiile românești, dacă vor avansa în play-off. Vorbim despre partidele decisive pentru intrarea în faza grupelor. Ele se vor juca pe 24 și 31 august:
*Farul – Învinsa confruntării Qarabag (Azerbaidjan) - HJK Helsinki (Finlanda) 2-1 în tur
*FCSB – Învingătoarea confruntării Sabah (Azerbaidjan) - Partizan (Serbia) 2-0 în tur
*Sepsi – Învingătoarea confruntării Bodo/Glimt (Norvegia) / Pyunik (Armenia) 3-0 în tur
Sursa: adevarul.ro