FCSB, la a doua sa victorie în Superligă, cu UTA
FCSB a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, în etapa a 8-a Superligii.
Alexandru Băluță, marcator la FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul
FCSB a obţinut doar a doua sa victorie în acest campionat, la primul său meci jucat pe Stadionul Arcul de Triumf. Potrivit Agerpres, campioana s-a impus prin golurile marcate de sud-africanul Siyabonga Ngezana (16), cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă executată de Octavian Popescu, şi de Alexandru Băluţă (87), după o pasă oferită de Daniel Popa.
FCSB a ratat un penalty (58), şutul lui Alexandru Băluţă fiind apărat de portarul Robert Popa. Lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru un henţ comis de Ibrahima Conte la şutul lui William Baeten.
FCSB a mai avut ocazii bune de gol prin Băluţă (71), al cărui lob a fost agăţat de portarul Robert Popa, şi Malcom Edjouma (79), care a reluat din voleu, dar mingea a fost blocată de Ravy Tsouka.
UTA a ratat şansă mari de gol prin Jordan Kadiri (2) şi Alexandru Cîmpanu (54), din poziţii ideale. Şutul lui Raoul Cristea (90+4), din marginea careului, a fost apărat de Ştefan Târnovanu.
FCSB venea după două înfrângeri consecutive în Superligă.
UTA are două egaluri şi două înfrângeri în ultimele patru etape.
FCSB - AFC UTA Arad 2-0 (1-0), Stadionul Arcul de Triumf - Bucureşti
Au marcat: Siyabonga Ngezana (16), Alexandru Băluţă (87).
Alexandru Băluţă (FCSB) a ratat un penalty în min. 58 (a apărat Robert Popa).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Adrian Popescu (Craiova), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Robert Avram (Piteşti)
Arbitru video: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Auraş Braşoveanu (Galaţi) - LPF
Sursa: adevarul.ro