FCSB e campioana sezonului regulat. Roș-albaștrii pleacă primii în play-off, după victoria cu Craiova

FCSB e campioana sezonului regulat. Roș-albaștrii pleacă primii în play-off, după victoria cu Craiova

CFR Cluj a zdrobit astăzi pe Gloria Buzău, cu 6-0, și a pus presiune pe FCSB și Universitatea Craiova, primele două clasate înainte de startul ultimei etape a sezonului regulat. Un egal în derbyul de pe Arena Națională ar fi adus titlul de campioană a primei părți a sezonului ardelenilor lui Dan Petrescu, iar cine câștiga partida intra în play-off de pe primul loc. A făcut-o FCSB, care s-a impus cu 1-0 și devine favorită la câștigarea titlului.

Oltenii lui Mirel Rădoi au început timorat partida, prima repriză aparținând în totalitate roș-albaștrilor . Supuși unui presing ucigător, juveții nu au trecut de linia de centru în prima jumătate de oră, la capătul căreia a venit și deschiderea scorului. FCSB a punctat prin Andrian Șut, care a înscris de la 20 de metri cu o reluare superbă, fără șanse pentru Laurențiu Popescu.

Universitatea s-a mai trezit din pumni, dar atacurile formației lui Mirel Rădoi au fost anemice. Abia în minutul 43 a venit prima reluare spre porta lui Târnăvanu, pentru ca la ultima fază Alex Mitriță să bifeze primul șut pe poarta gazdelor, fără periculozitate însă.

Craiova a dominat după pauză

Partea a doua a început cu Universitatea Craiova ceva mai curajoasă, dar FCSB, hârșită în bătăliile din Europa, a știut cum să gestioneze situația, chiar dacă a picat fizic pe final. Oltenii au câștigat doar la posesie, ocaziile mari la poarta lui Tătărușanu lipsind cu desăvârșire. Ba mai mult, tot roș-albaștrii au fost aproape de desprindere, dar Florin Tănase a irosit nonșalant o mare ocazie, după ce a scăpat singur cu portarul advers (min. 82).

image

În prelungiri, Ngezana fost eliminat, după un fault întârziat la Baiaram, văzând cel de-al doilea avertisment, însă colegii săi au izbutit până la final să reziste asalturilor băieților lui Mirel Rădoi. FCSB termină sezonul regulat pe prima poziție, cu 56 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 54, Craiova încheind podiumul, cu 52 de puncte

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „I s-a rupt firul divin!!” / Comentarii sarcastice după o filmare controversată cu Iulia Motoc, actual judecător la Curtea Penală Internațională

2 Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump

3 „În Statele Unite a început prigoana împotriva intelectualilor” / Poate cel mai important istoric american contemporan, atacat dur de vicepreședintele J…

4 ALERTĂ „Rusia intenționează să testeze clauza NATO de apărare colectivă”!

5 LIVE BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu / USR a votat alături de AUR, POT și SOS pentru validare