FCSB cucerește Supercupa României pe Ghencea. Victorie zdrobitoare împotriva Corvinul Hunedoara cu 3-0

FCSB cucerește Supercupa României pe Ghencea. Victorie zdrobitoare împotriva Corvinul Hunedoara cu 3-0

FCSB a cucerit Supercupa României la fotbal, după ce a învins formaţia Corvinul Hunedoara, cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.

foto fcsb supercupa româniei

FCSB a câștigat Supercupa României FOTO Arhivă

FCSB, campioana en titre, a obţinut primul trofeu al sezonului graţie golurilor marcate de David Miculescu (21), Marius Ştefănescu (52) şi Luis Phelipe (80).

FCSB şi-a trecut în palmares al şaselea său trofeu al Supercupei, după cele din 1994, 1995, 1998, 2001, 2006 şi 2013.

Corvinul, echipă de ligă secundă care a câştigat Cupa României în sezonul trecut, a început curajos şi a avut două ocazii de gol în primele zece minute, prin Roger (3), cu un şut la colţul scurt respins de Vlad, şi prin Neacşa (10), care a tras peste poartă de la distanţă.

FCSB a deschis scorul la prima sa ocazie (21): Alhassan a tras la poartă din centrul careului, Lefter a respins, iar Miculescu a reluat în plasă.

Hunedorenii au mai ratat prin Sergiu Buş (24), care a şutat la colţul scurt şi a obţinut un corner. Iacob (37) a şutat peste poartă, iar Manolache (38) a irosit cea mai mare ocazie a oaspeţilor, ratând devierea din 7 metri.

Până la pauză, Radaslavescu (43) a tras şut din unghi, dar Lefter a respins. Neacşa (45+2) a expediat un şut de la 18 metri, puţin pe lângă poartă.

În repriza secundă, Ştefănescu a marcat primul său gol în tricoul echipei bucureştene (52), cu un şut la colţul lung, după o minge aşezată de Popa. Fostul jucător al echipei Sepsi OSK a mai ratat două situaţii singur cu portarul (72, 90).

Al treilea gol al bucureştenilor a fost reuşit de brazilianul Luis Phelipe (80), care a reluat în plasă mingea respinsă de Lefter la şutul lui Musi.

Meciul a fost precedat de un minut de reculegere în memoria reputatului tehnician Ion V. Ionescu.

Pentru cele două formaţii vor urma meciurile din cupele europene, ambele în deplasare, săptămâna viitoare, FCSB cu sanmarinezii de la Virtus AC, iar Corvinul cu maghiarii de la Paksi FC.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Loredana, se pare, a intrat în ultima fază...

2 De citit...

3 VIDEO A fost descoperit prostul anului în România

4 Cine este milionarul român care a sărbătorit alături de Donald Trump, la Mar-a-Lago

5 „Obișnuiți-vă cu ideea / ”. Semnificația pozei, devenită virală, cu Elon Musk în timp ce cară o chiuvetă la Casa Alba