FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon, cu trei etape înainte de final, FCSB are 49 de puncte, în timp ce Farul, locul doi, are 35.
Bucureştenii au deschis scorul în minutul 26, când Miculescu a primit în careu, de la Olaru, şi a înscris. Grameni l-a blocat pe Olaru în ultimul moment la faza din minutul 62, pentru ca, în minutul 77, Olaru să scape singur cu Buzbuchi, însă portarul oaspeţilor a reuşit să devieze balonul pe lângă poartă. După numai două minute Louis Munteanu a centrat de pe dreapta şi Rivaldinho a egalat cu o lovitură de cap. FCSB şi-a acontat titlul în minutul 84, atunci când Alexandru Băluţă a marcat. Gazdele au aşteptat analiza VAR, golul a fost acordat, iar elevii lui Elias Charalambous sunt matematic campioni. Până la final Olaru a trimis în bară, la un contraatac din minutul 90+3 şi meciul s-a încheiat cu victoria lui FCSB, scor 2-1.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, Dawa, Ov. Popescu – Lixandru, Şut, Olaru – Miculescu, Al. Băluţă (Baba Alhassan 90), Oct. Popescu (Pandele 87). ANTRENOR: Elias Charalambous
FARUL: Buzbuchi – Sîrbu (Benchaib 46), Larie (D. Nedelcu 67), M. Popescu, Gustavo Marins - C. Ganea, Queiros, Grameni (N. Popescu 67) – Vînă (Casap 78), L. Munteanu, L. Andronache (Rivaldinho 46). ANTRENOR: Gheorghe Hagi
Cartonaşe galbene: Ngezana 37, Lixandru 54, Oct. Popescu 78, Al. Băluţă 84, Olaru 86 / M. Popescu 73, Casap 90+4
Arbitri: Marian Barbu - Ferencz Tunyogi, Stelian Slabu - Cristian Moldoveanu
Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs - Vasile Marinescu
Observator: Eduard Dumitrescu