FCSB - Anderlecht 2-5. Gigi Becali, debusolat după eșecul roș-albaștrilor: „În România nu avem antrenori”
Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a digerat cu greu înfrângerea echipei sale, 2-5 cu Anderlecht, chiar dacă aceasta venit într-un ”amical”. Patronul vicecampioanei a declarat că așteaptă să treacă 5 etape din noul sezon înainte să tragă o concluzie despre valoarea echipei, însă a dat un verdict: fotbalul românesc duce lipsă de antrenori.
Gigi Becali, supărat pe eșecul FCSB. Foto Sportpictures
„Ce meci? Care meci? Ce să mai știu? Nu mai știu nimic despre fotbal. Când conduci cu 2-0... (n.r. - cu referire la meciul cu Farul, 2-3, când FCSB a pierdut titlul) Trebuie să joci și să o bați azi și pe Anderlecht. După 5 etape și după primele meciuri de calificare puteți să mă întrebați. Până atunci, părerea mea e nulă. Nu avem valoare la ora asta !
Am văzut echipe mari care se distrează cu adversarii. Cum adică, mănânci bătaie? Eu cred că noi nu avem antrenori. În România există unul singur, Gică Hagi. De ce cred așa? Farul e singura echipă care nu are jucători valoroși, dar pasează mingea, preluare-pas, preluare-pas.
Nici antrenor, nici valoare a jucătorilor
De Dan Petrescu n-am ce să zic, e antrenor, a făcut omul rezultate. El a demonstrat, nu mai avem ce vorbi despre el. La mine, chiar dacă ești cel mai mare de glob, n-am nevoie de tine dacă înjuri și nu respecți oamenii (n.r. - Petrescu e acuzat că vorbește urât cu elevii săi). Aveți altă impresie, eu le zic fotbaliștilor că sunt slujitori, că asta sunt, slujesc la o societate, dar nu îi jignesc niciodată .
La noi e dublă combinație. Nu avem antrenor, dar nici valoare a jucătorilor. Eu zic de Hagi că el nu e antrenor, e superantrenor. El face să funcționeze ce nu funcționează nicăieri. Ia jucători care n-au funcționat la 5-6 echipe, iar la el sunt buni”, a comentat Becali la „Liga Digisport”.
Sursa: adevarul.ro