FC Voluntari - Petrolul s-a încheiat fără goluri marcate
FC Voluntari și Petrolul au remizat în etapa 18 a SuperLigii, scor 0-0. Doar imprecizia la finalizare a gazdelor și intervențiile spectaculoase ale portarului ceh Lukas Zima au menținut poarta ploieștenilor intactă, conform GSP .
FC. Voluntari - Petrolul. Foto PlaySport
FC Voluntari - Petrolul, primul meci al etapei 18 din campionat, s-a încheiat fără gol marcat. Prima mare ocazie le-a aparținut oaspeților. În minutul 27, Grozav a reluat periculos cu capul, însă Jesus Fernandez a blocat execuția șeptarului.
Replica ilfovenilor nu s-a lăsat așteptată mult timp. În minutul 30, Doru Andrei a trimis foarte bine din lovitură liberă, însă Lukas Zima a plonjat spectaculos și a respins de sub bară!
Repriza secundă le-a aparținut gazdelor. Pe rând, Voluntariul a ratat ocazii uriașe prin Armaș (blocat de Zima în minutul 46), Rață (reluare puțin pe lângă poartă în minutul 62) și Doru Andrei (execuție în plasa laterală în minutul 72).
Eliminarea lui Diomande din minutul 76 a lăsat-o pe Petrolul în 10 oameni, ceea ce le-a permis gazdelor să forțeze. Zima a intervenit din nou salvator în minutul 80, de două ori în aceeași fază, la execuțiile lui Carnat și Armaș.
FC Voluntari nu a mai fost la fel de periculoasă în ultimele minute, mai ales că s-a și restabilit echilibrul numeric pe final, după eliminarea lui Matricardi din minutul 88.
Petrolul ajunge la 26 de puncte și o depășește momentan pe Hermannstadt. FC Voluntari are acum 21 de puncte și urcă pe locul 9.
Sursa: adevarul.ro