Mihai Eminescu, poetul național al românilor, se năștea acum 174 de ani în vechiul târg al Botoșanilor. Dincolo de imaginea binecunoscută a acestuia, de multe ori idealizată și chiar falsificată, există și „un alt Eminescu”, așa cum puțini îl știu astăzi: uman, carismatic, șugubăț și rebel.

Pe 15 ianuarie 1850, în târgul Botoșanilor, important centru urban multientic și cosmopolit din nordul Moldovei, se năștea Mihail Eminovici, fiul căminarului Gheorghe Eminovici și a Ralucăi Eminovici (Iurașcu, după numele de fată), cel care urma să devină „luceafărul” poeziei românești, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii și publicisticii naționale.

Interesant este că, din punctul de vedere al multor specialiști eminescologi sau istorici, omul Eminescu a fost poate la fel de fascinant, dacă nu cumva mai fascinant, decât poetul Eminescu, mai ales surprins în perioada de trecere de la copilul pus pe șotii, la tânărul rebel și boem.

Cronica unei copilării plină de vise și năstrușnicii

Registrul de naşteri şi botezuri al târgului Botoşani consemna la poziţia a treia că Mihail Eminovici, fiul lui Gheorghe şi al Ralucăi Eminovici, s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, într-o casă cumpărată de căminarul Gheoghe Eminovici lângă Biserica Uspenia, ctitorie a Elenei Rareș, din secolul al XVI-lea.

Eminescu a fost botezat chiar la Uspenia, fiind o și iarnă geroasă. „În iarna lui 1850, preotul Ioan Stamate l-a botezat pe pruncul Mihail, fiul căminarului Gheorghe Eminovici şi al doamnei sale Raluca, în ziua de 21 Ghenari, în cristelniţa bisericii Uspenia din Botoşani, naş fiindu-i bunicul stolnic Vasile Iuraşcu, cel care s-a lepădat de Satana în numele unui prunc cu stea în frunte şi i-a înscris naşterea şi botezul în mitrica acelui an la numărul 3 al primei pagini din registru, fără să ştie că, scriind acele rânduri, consfinţeşte un act solemn de-o însemnătate unică pentru cultura română“, precizează Lucia Olaru Nenati, scriitoare şi publicistă română, doctor în filologie, promotor cultural, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

Casa în care s-a născut Eminescu, se păstrează și astăzi, având la parter un magazin. În locuința de la oraș, micul Eminovici a locuit vreme de cinci ani.

Mai apoi, Mihai Eminescu se mută cu părinții săi la Ipotești, acolo unde Gheorghe Eminovici luase în administrare o moșie, situată la numai opt kilometri de târg. Se pare că viața idilică de la țară l-ar fi influențat decisiv pe Eminescu.

Acesta era un copil năstrușnic și plin de imaginație care a explorat natura de o frumusețe incredibilă din jurul Ipoteștiului, inclusive celebrul „lac al codrilor albastru”, obiectiv turistic în zilele noastre.

Adolescent rebel, sufleor, conțopist și hamal, lăsat în pielea goală de tatăl său

După o copilărie de vis, Mihai Eminescu este trimis de tatăl său la gimnaziul austriac din Cernăuți . Acolo se va remarca ca un elev inteligent și silitor. „La «Pumnul», cât şi la «Sbiera» (N.R.: școli din acea vreme) era Eminescu unul dintre cei mai buni elevi, pentru că el cunoştea gramatica şi literatura română mai bine decât noi toţi, iar în ce priveşte istoria, nici nu ne puteam asemăna cu dânsul. Eminescu căpătase scriptele de la «Pumnul» şi-şi prescrisese astfel gramatica. Colegii lui împrumutau de la el adesea manuscriptul său fără greutate, însă cu condiţia să nu-i îndoaie colţurile filelor“, scria petul Teodor V. Ştefanelli, fost coleg de clasă cu Mihai Eminescu.

Odată ce a fost atins de vârsta adolescenței, Eminescu a devenit un rebel incurabil. În timpul vacanțelor, încă de la 14 ani, era pus să muncească. Prima sa meserie a fost de conțopist la Cancelaria târgului, adică astăzi Primăria Botoșani. Îndrăgostit de teatru și dornic de aventură, Eminescu fuge de la Gimmnaziul din Cernăuți, pe la 17 ani, cu o trupă de teatru unde se angajase ca sufleur.

„Întâi, Eminescu a plecat pe la 17 ani cu trupa Fany Tardini în turneu în ţară. Era sufleor. Bineînţeles, tatăl său nu a fost de acord. Era o ruşine pentru un om gospodar să păţească aşa ceva. Nu a reuşit însă să îl oprească. Apoi a intrat în trupa Pascaly, o altă trupă renumită de actori, care a jucat o vreme la Casa Sommer, în municipiul Botoşani, unde era amenajată o sală de teatru“, preciza scriitorul Gellu Dorian.

În timp ce se afla în țară cu trupa Pascaly, pe la Galați, Eminescu a lucrat și ca hamal în port, pentru a câștiga niște bani în plus. O scurtă perioadă de timp a fost sufleor și la Teatrul Național din București. Ajuns înapoi la Botoșani, Eminescu a fost prins de tatăl său, după o reprezentație la Casa Sommer.

Îndrăgostit de actrița Maria Vasilescu, Eminescu refuză să se întoarcă la școală. Așa cum susține și scriitorul Augustin Zele Popa, Eminescu este dezbrăcat de tatăl său și lăsat în pielea goală pe străzile orașului. După acest episod, pentru a șterge rușina, Gheorghe Eminovici îl trimite la studii, în Viena.

O voce de aur și un boem frumos al localurilor botoșănene

O valență mai puțin cunoscută a lui Eminescu este aceea de cântăreț. Poetul s-a născut cu o voce de aur.

„Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte”, preciza istoricul Gheorghe Median.

În crâșmele Botoșaniul trăgea chefuri de pomină, precum cea cu lătutarul Toma Micheru de la fostul hotel Moldavia ( N.R.: astăzi Miorița), alături de prietenul său armeanul Andronic Țăranu. Prefera însă cârciuma „Ciocârlia“, din Centrul Târgului, acolo unde bea vin și mânca tochitură sau pastramă de Botoșani. În plus, era un fumător înrăit și - mărturiseau apropiații - era foarte priceput la mecanică.