Încercările ambițioase ale lui Vladimir Sîromiatnikov de a lumina Siberia cu o oglindă spațială au captat atenția întregii lumi în anii '90. Conform planului cercetătorului rus, o oglindă gigantică lansată pe orbită avea să redirecționeze razele Soarelui asupra regiunilor arctice din Rusia, transformând nopțile lungi din timpul iernii polare în zile, potrivit BBC .

Sună ca o schemă inventată de un răufăcător din filmele cu James Bond, dar este exact ceea ce agenția spațială rusă Roscosmos a încercat să facă pe data de 4 februarie 1993.

Însă, proiectul Znamia („drapel”) nu era un plan malefic de a ține planeta ostatică, ci avea un scop mai degrabă utopic. Practic, uriașa oglindă spațială ar fi trebuit să lumineze regiunile polare din Rusia după lăsarea nopții ca și când Soarele ar fi fost pe cer.

Cu toate că pare o idee nouă, folosirea oglinzilor în spațiu pentru a reflecta înapoi pe Pământ lumina Soarelui nu era total nemaiîntâlnită. În 1923, pionierul german al rachetelor, Hermann Oberth, a propus ideea în cartea sa „Racheta în spațiul planetar”.

În afară de demonstrarea matematică a felului în care o rachetă ar putea ieși de pe orbita Pământului – idee ce a fost respinsă la acea vreme de Universitatea Heidelberg – Oberth a propus și crearea unei rețele uriașe de oglinzi concave ajustabile care ar putea reflecta lumina Soarelui într-un singur punct de pe Pământ.

Oberth susținea că această metodă ar putea ajuta la evitarea unor dezastre, precum scufundarea Titanicului, sau ar putea ajuta la salvarea supraviețuitorilor. Oberth a propus să alte funcții, precum topirea ghețarilor aflați în calea vaselor de transport sau manipularea vremii.

Sonnengewehr: „arma Soarelui” cu care Germania nazistă își propunea să incendieze orașele inamice

Ideea oglinzilor spațiale a fost preluată apoi de fizicienii germani în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când oamenii de știință de la centrul de cercetare din Hillersleben au început să lucreze la dezvoltarea unei teribile arme lansate pe orbită – Sonnengewehr, sau „arma Soarelui” – care ar fi reflectat lumina Soarelui asupra Pământului pentru incendierea orașelor și secarea lacurilor.

Cercetătorii germani susțineau că o astfel de armă ar fi putut deveni operațională în 50 de ani.

Când ideea oglinzilor spațiale a ajuns la cercetătorii din Germania nazistă, aceștia au încercat să o transforme într-o armă cu care să distrugă orașe de pe orbită: Sonnengewehr. Captură foto: X (Twitter)

În 1978, un alt inginer născut în Germania care s-a specializat în rachete, Dr. Krafft Ehricke, a scris o lucrare despre oglinzi imense lansate pe orbită care ar putea lumina cerul nopții, ceea ce le-ar permite fermierilor să lucreze 24 de ore pe zi, sau cu care ar putea să devieze lumina Soarelui înspre panouri solare de pe Pământ pentru a produce electricitate în orice moment. El a denumit acest concept „Power Soletta”.

În SUA, proiectele propuse de NASA legate de lansarea pe orbită a unor sisteme de oglinzi – Solares – nu a primit finanțarea necesară din partea guvernului, dar în Rusia, ideea oglinzilor solare a prins aripi.

De la „vele” reflectorizante care propulsează nave prin spațiu, la oglinda de pe orbită care transformă noaptea în zi

Vladimir Sîromiatnikov, care a participat la dezvoltarea rachetei spațiale Vostok 1 cu care Iuri Gagarin a zburat în spațiu în 1961 și la sistemul APAS de andocare a navelor spațiale folosit în continuare pe Stația Spațială Internațională, lucra la un mecanism prin care „vele solare” atașate la o navă spațială s-ar putea folosi de lumina Soarelui la fel cum velele corăbiilor se folosesc de vânt.

Dacă „velele” reflectorizante erau aranjate corect, atunci fotonii puteau ricoșa de pe suprafața lor asemănătoare unei oglinzi pentru a propulsa ușor nava înainte prin spațiu fără să fie nevoie să ardă combustibil.

În Rusia post-sovietică, însă, era greu de obținut aprobare și finanțare pentru proiecte atât de ambițioase dacă nu le puteai atribui un scop economic clar, astfel că cercetătorul rus a decis să își adapteze proiectul.

Dacă oglinda spațială ar fi folosită pentru a lumina zone de pe Pământ unde ziua este foarte scurtă pe timpul iernii, acest lucru ar extinde ziua de lucru și ar crește productivitatea industriei agricole. Mai mult, lumina reflectată ar putea reduce costul aprovizionării cu electricitate și căldură în acele zone și ar contribui la bunăstarea populației.

Proiectul a primit finanțarea Space Regatta Consortium, un grup de companii și agenții rusești deținute de stat și aflate sub umbrela Roscosmos, iar Sîromiatnikov a început să lucreze la realizarea oglinzii spațiale Znamia.

O singură oglindă spațială putea lumina o zonă de mărimea unui stadion de fotbal

Sîromiatnikov plănuia o serie de lansări în spațiu, fiecare cu o oglindă mai mare decât cea de dinainte, pentru a studia efectele fiecărui prototip Znamia în scopul perfecționării următorului model.

În final, un reflector uriaș cu o lățime de 200 de metri avea să fie lansat în spațiu și să rămână permanent pe orbita terestră. Lui aveau să i se alăture alte 35 de oglinzi gigantice care, laolaltă, ar fi putut reflecta lumina Soarelui de 50 de ori mai intens decât Luna și ar fi putut lumina o zonă cu un diametru de 90 de kilometri.

Un singur reflector spațial ar fi avut capacitatea de a lumina o zonă de mărimea unui stadion de fotbal.

În afară de experimentul eșuat al oglinzilor spațiale, Vladimir Sîromiatnikov a inventat și sistemul APAS de andocare a navelor spațiale (în poză) folosit în continuare pe Stația Spațială Internațională. Foto: Agenția Spațială Europeană

Prima oglindă spațială lansată a fost atașată unei rachete spațiale Progres M de către echipajul de pe stația spațială Mir. Lumina pe care a reflectat-o pe Pământ s-a văzut ca o lună plină și a luminat o zonă de aproximativ 5 kilometri.

Având o viteză de 8 kilometri pe secundă, peticul de lumină a trecut prin sudul Franței, Elveția, Germania, Polonia și vestul Rusiei. Echipajul de pe Mir a putut vedea o rază slabă de lumină care se reflecta înspre Pământ, în timp ce oglinda se mișca pe orbită.

În ciuda faptului că o mare parte din continentul european era acoperit de nori în ziua de 4 februarie 1993, mai multe persoane au spus că au văzut un flash de lumină pe cer. După câteva ore, oglinda spațială a intrat în atmosfera Pământului și a ars deasupra Canadei.

Znamia 2,5: Dezastrul lansării celei de-a doua oglinzi spațiale

În Rusia, misiunea a fost văzută ca un succes. „Suntem pionieri în acest domeniu”, a spus Sîromiatnikov pentru The Moscow Times în iulie 1998. „Dacă experimentul va merge conform planului, propunem trimiterea a zeci de nave în spațiu pe viitor pentru a rămâne acolo permanent.”

„Gândiți-vă ce va însemna pentru viitorul umanității. Fără facturi la electricitate, fără ierni lungi și întunecate. Este un progres mare pentru tehnologie”, a mai spus cercetătorul rus.

Nu toată lumea s-a bucurat, însă, de proiectul Znamia. Astronomii s-au plâns că oglinzile vor polua cu lumină cerul nopții, ceea ce le va face munca de observare a stelelor mult mai dificilă, în timp ce ecologiștii au spus că lumina artificială va da peste cap animalele sălbatice și plantele, perturbând natura.

Următoarea lansare – Znamia 2,5 – s-a încheiat în dezastru. Din cauza unei comenzi greșite, antena și panourile reflectorizante ale navei s-au încurcat între ele pe orbită, iar oglinda spațială s-a rupt în mai multe locuri. Sonda spațială a fost abandonată și a căzut înspre Pământ a doua zi.

Eșecul misiunii nu a distrus doar Znamia 2,5, ci și întreg proiectul oglinzilor spațiale ale lui Sîromiatnikov. Znamia 3, o oglindă cu o suprafață reflectorizantă de 70 de metri ce ar fi trebuit să fie lansată în 2001, nu a mai primit finanțare și nu a mai putut fi construită.

Sîromiatnikov a murit în 2006 fără să își vadă visul realizat. „Eșecul a fost încă și mai dureros din cauza interesului global uriaș pe care l-a atras experimentul”, a spus Valeri Lîndin, purtătorul de cuvânt al Centrului de Control al Roscosmos de la Moscova, în 1999. „Am uitat vechiul principiu al programelor spațiale rusești – mai întâi să faci ceva și doar apoi să te lauzi cu acel lucru.”

Distribuie Distribuie Comentarii