Faptele din dosarul „Nana”, prescrise. Sechestru ridicat de pe mai multe terenuri ale Ioanei Băsescu

Faptele din dosarul „Nana”, prescrise. Sechestru ridicat de pe mai multe terenuri ale Ioanei Băsescu

Tribunalul Călărași a dispus încetarea procesului penal pentru cei 11 inculpați din dosarul „Nana”, ca urmare a intervenirii prescripției. Instanța a ridicat sechestrul de pe mai multe terenuri cumpărate de Ioana Băsescu.

Ioana Băsescu la sediul DNA FOTO Arhivă / Inquam Photos / Liviu Florin Andrei

Ioana Băsescu la sediul DNA FOTO Arhivă / Inquam Photos / Liviu Florin Andrei

O decizie a Tribunalului Călărași dispune încheierea procesului penal înh cazul a 11 inculpați în dosarul Nana, fiind vorba despre primarul din comuna Nana, Gheorghe Dobre, și mai mulți funcționari ai instituției: Niculae Teodora, Dobre Marian, Decu Florian, Enciu Domnica, Negoiță Daniela, Neagu Marius Gelu, Preda Simona Alina, Preda Vasilica, Ștolea Georgică, Tudorache Nicolae.

În același timp, instanța a decis menținerea sechestrului pe bunurile inculpaților, însă a ridicat măsurile asigurătorii pe mai multe terenuri cumpărate de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu.

Tribunalul din București a mai decis că inculpații trebuie să achite fiecare peste 240.000 de lei pentru recuperarea prejudiciului de peste 3 milioane de lei.

Trimiși în judecată în 2015

La momentul trimiterii în judecată, în 2015, anchetatorii au arătat că „faptele care au constituit obiectul cercetărilor în prezenta cauză vizează un număr de 128 cereri de retrocedare de terenuri agricole, toate soluţionate de Comisia Nana în perioada mai 2006 – decembrie 2010”.

„Trebuie menţionat faptul că aproximativ 44% din cererile de revendicare erau formulate în numele inculpaţilor, soţiilor sau soţilor, părinţilor, bunicilor acestora sau în numele altor rude sau afini”, au mai arătat anchetatorii.

Potrivit procurorilor, „astfel, contrar dispoziţiilor legale care prevăd că cererea se depune personal sau prin mandatar, membrii grupului au săvârşit diverse manopere frauduloase, precum completarea ori falsificarea cererilor în modalitatea contrafacerii semnăturii titularului ori prin antedatare. De asemenea, aceştia au scris, au acceptat depunerea şi au înregistrat retroactiv în registrul special de fond funciar cereri care au fost depuse peste termenul de decădere prevăzut de legislaţia în domeniu, cereri despre care s-a stabilit că nu au fost semnate de titulari”.

Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că cererile nu cuprindeau toate datele şi elementele necesare, soluţionarea lor făcându-se în lipsa actelor prevăzute de lege (certificatul de deces al autorului terenului revendicat, certificatul de moştenitor sau declaraţia pe proprie răspundere)”, a mai arătat sursa citată la momentul trimiterii în judecată.

Astfel, anchetatorii au concluzionat că „soluţiile adoptate de Comisia de fond funciar Nana au fost determinate de săvârşirea de către unii inculpaţi de acţiuni sau inacţiuni care au avut ca rezultat îndeplinirea în mod defectuos ori neîndeplinirea atribuţiilor legale, acestea având ca scop obţinerea unor foloase necuvenite constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri pe numele lor sau pe numele altor persoane”.

De asemenea, potrivit sursei citate, „infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor au avut ca rezultat producerea unei pagube în dauna domeniului privat al statului în cuantum de 3.076.949 lei”.

La acel moment, „în scopul recuperării pagubei, în modalitatea restabilirii situaţiei anterioare, s-a dispus instituirea sechestrului penal asigurător asupra terenurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor. Totodată, în vederea confiscării bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, s-a instituit măsura sechestrului penal asiguratoriu asupra unor bunuri mobile şi imobile ale inculpaţilor”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!