Fapt/De ce trăiesc femeile mai mult decât bărbații

Fapt/De ce trăiesc femeile mai mult decât bărbații

Cât trăiești n-ai de unde să știi. Dar statisticile spun că femeile trăiesc mai mult decât bărbații. Ultimele date Eurostat arată că speranța de viață la naștere a femeilor din UE este de 82,9 ani, în vreme ce a bărbaților este de 77,2 ani.

Statistic, femeile trăiesc mai mult decât bărbațiiFoto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

În România, femeile au o speranță de viață de 76,6 ani, cu aproape șapte ani și jumătate mai mult decât bărbații, care au o speranță de viață de 69,2 ani.

De ce trăiesc mai mult femeile decât bărbații?

Există multe motive pentru care raportul dintre bărbați și femei - care este aproximativ egal la vârsta adultă tânără - începe să fie favorabil femeilor în timp.

Jocul în dezavantaj începe pentru bărbați foarte devreme. Cromozomul Y tinde să dezvolte mutații mai des decât cromozomii X. Supraviețuirea în uter este mai puțin sigură pentru fetușii de sex masculin, iar tulburările de dezvoltare, mai frecvente.

Estrogenul, un hormon produs în principal de ovare la femei și de glandele suprarenale și testicule la bărbați, are și el un rol important. Estrogenul, produs în cantități mult mai mari la femei, menține vasele de sânge sănătoase, are rol de control al metabolismului și în menținerea nivelului de colesterol. Și din acest motiv, bărbații au șanse cu 50% mai mari decât femeile de a muri de boli de inimă.

Își asumă riscuri mai mari și au meserii mai periculoase

O parte dintre motivele pentru care bărbații trăiesc mai puțin decât femeile par să fie legate de „destinul biologic al acestora”.

Lobul frontal al creierului - partea care controlează judecata și luarea în calcul a consecințelor unei acțiuni - se dezvoltă mai lent la băieți și bărbați tineri decât la persoanele de sex feminin. Acest lucru poate contribui la faptul că mult mai mulți băieți și bărbați mor în accidente sau din cauza violenței decât fetele și femeile.

Același lucru poate contribui la luare unor decizii dăunătoare în ceea ce privește stilul de viață, cum ar fi fumatul sau consumul exagerat de alcool.

De asemenea, bărbații au locuri de muncă mai periculoase. Depășesc cu mult femeile în unele dintre cele mai riscante ocupații: militari, pompieri sau munca pe șantiere.

Ignoră problemele de sănătate și se sinucid mai des

În ciuda faptului că depresia este mai frecventă în cazul femeilor, bărbații se sinucid mai des decât femeile.

Unii cercetători atribuie acest lucru tendinței bărbaților de a evita să caute ajutor pentru depresie, dar și normelor culturale care descurajează acest lucru.

Potrivit specialiștilor, bărbații sunt mult mai predispuși să sară peste analize de rutină, scrie hotnews.ro .


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri