Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal
Țările care fac parte din Consiliul Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex, potrivit unei hotărâri pronunțate astăzi, 17 ianuarie, de judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Familiile formate de persoane de același sex trebuie protejate / Foto: Arhivă
„Hotărârea istorică a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și reprezintă deznodământul unui proces îndelungat, al cărui rezultat garantează respectul pentru familiile din comunitatea LGBT și le poziționează ferm sub protecția CEDO. Astfel, de azi înainte, statele semnatare ale Convenției Europene au obligația pozitiva să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTI, indiferent de opinia unui segment din societate.”, transmite Asociația ACCEPT.
Procesul a fost intentat de trei familii formate din persoane de același sex - cetățeni ruși care și-au depus dosarele, în vederea căsătoriei, în fața autorităților ruse. Toate cele trei dosare au fost respinse. Solicitanții au reclamat deciziile în fața justiției. Asociația ACCEPT, împreună cu alte șapte organizații din regiune, s-au implicat în acest proces prin depunerea unui Amicus Curiae, în favoarea petenților.
„CEDO a stabilit astăzi că Rusia are obligația să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează familiile formate din cupluri de același sex. Așadar această obligație rezultă din Convenție și se aplică indiferent de tendințele autoritariste, religioase sau pur și simplu conservatoare, care există într-un stat sau altul. Statul român ar trebui să facă un pas în față în al doisprezecelea ceas și să adopte drepturi egale pentru familii. În perioada următoare așteptam să se pronunțe CEDO în 23 de plângeri care privesc familii din România ”, a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului.
Importanța hotărârii în România
În prezent, familiile formate din persoane de același sex din România se confruntă cu aceleași probleme semnalate în cazul Fedotova împotriva Rusiei.
România este una dintre ultimele 6 state membre UE care nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile bazate pe cupluri de același sex. Pe aceeași listă se mai regăsesc Polonia, Lituania, Slovacia și Bulgaria.
Potrivit hotărârii, țoate țările care eșuează în procesul de a reglementa parteneriatul civil și/sau căsătoria egală pot fi găsite vinovate pentru violarea articolului 8 — care garantează protecția vieții private și de familie.
În prezent, Asociația ACCEPT spune că așteaptă soluționarea a 23 de plângeri:
- Cazul Buhuceanu și Ciobotaru împotriva României, intentat alături de alte 21 de familii, respectiv 42 de petenţi — cel mai mare număr de persoane gay şi lesbiene care au solicitat vreodată protecția vieții lor de familie într-un caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cele 21 de familii sunt reprezentative și pentru diversitatea etnică a României. Cele 42 de persoane reprezentate în acest caz de ACCEPT vin din 19 județe ale României și se împart în 13 cupluri de femei lesbiene şi 8 cupluri de bărbați gay. Cel mai longeviv cuplu reprezentat de ACCEPT formează o familie de 22 de ani.
● Cazul Coman și alții și cazul B și K. Ambele cazuri sunt reprezentate de ACCEPT în fața CEDO și reclamă încălcarea dreptului la viață de familie, acces la justiție și nediscriminare. În cazul Coman, cei doi parteneri au fost recunoscuți ca soți și, implicit, ca familie, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și de Curtea Constituțională a României (CCR) în vara anului 2018. Cu toate acestea, ambele decizii au fost ignorate de puterea executivă, legislativă și judecătorească din România și practica autorităților naționale nu s-a schimbat. Tocmai din această cauză, România se află în plină procedură de pre-infringement declanșată de Comisia Europeană în august 2020. Prin procedura de pre-infringement se încearcă un dialog cu statul, înainte de a fi trimis în judecată de către Comisia Europeană. Procedura de pre-infrigement reprezintă ultimul pas înainte de declanșarea procedurii judecătorești la CJUE pentru încălcarea legislației UE prin neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru.
Conform studiului sociologic desfășurat de ACCEPT și Cult Research în anul 2021, care a analizat felul în care privesc românii legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, societatea românească devine din ce în ce mai incluzivă. 71% dintre români spun că legalizarea căsătoriei civile pentru familiile de același sex în România nu ar avea niciun impact personal asupra lor. 43% dintre români consideră că familiile de același sex au nevoie de o formă de protecție legală în România. 68% dintre români consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege în România, inclusiv familiile formate din persoane de același sex
Sursa: adevarul.ro