Familia regală britanică infirmă speculaţiile despre Kate şi regele Charles
Un prinţ William zâmbitor a revenit marţi la muncă, la o zi după ce a apărut primul clip video cu soţia sa, Kate, de după intervenţia chirugicală suferită în urmă cu două luni, înregistrare în care prinţesa părea în formă şi sănătoasă.
Kate, 42 de ani, se află în centrul unor speculaţii bizare pe reţelele de socializare, legate de dispariţia ei din viaţa publică după intervenţia chirugicală suferită în luna ianuarie din motive nespecificate, dar care, aşa cum a precizat Palatul Buckingham, nu sunt de natură oncologică, scrie Agerpres.
Luni, un clip video publicat online de tabloidul The Sun o arată pe prinţesa de Wales mergând pe jos surâzătoare, ţinând în mână o pungă de cumpărături, alături de soţul ei, William, moştenitorul tronului, la un magazin cu produse de fermă locale din Windsor, în apropierea reşedinţei lor.
Filmat duminică de un cetăţean care a trecut prin zonă, clipul reprezintă prima înregistrare video cu prinţesa Kate realizată de la Crăciun şi până în prezent. Palatul Kensington nu a negat că înregistrarea este reală, dar a refuzat să comenteze pe o temă pe care o consideră că ţine de timpul personal al cuplului princiar.
"Dacă acest videoclip cu Catherine mergând destul de vioi cu o pungă de cumpărături nu pune capăt acestor speculaţii, sincer, sălbatice şi fără temei, atunci nu sunt sigură ce ar putea să le pună capăt", a comentat Katie Nicholl, corespondent al revistei Vanity Fair specializată în Casa Regală.
Marţi, prinţul William s-a aflat la Sheffield, în nordul Angliei, pentru a prezenta o nouă investiţie în cadrul proiectului său de sprijin pentru persoanele fără adăpost. El nu a făcut nicio referire cu privire la speculaţiile despre "dispariţia" soţiei sale, dar părea relaxat şi a râs şi glumit cu membri ai stafului şi cu voluntari.
Speculaţiile nu s-au oprit însă la "dispariţia" prinţesei Kate ci l-au vizat şi pe regele Charles, diagnosticat cu o formă nespecificată de cancer, despre care se spunea că ar fi murit. Aceste zvonuri au umplut reţelele de socializare, determinând ambasadele Marii Britanii din Ucraina şi de la Moscova să posteze dezminţiri, luni, pe X.
În acest context, regele Charles a fost fotografiat marţi în timp ce se întâlnea cu veterani ai războiului din Coreea la Palatul Buckingham.
Sursa: adevarul.ro