Familia poliţistului Gigină se plânge în instanţă că ancheta de la DNA durează prea mult
Familia poliţistului Bogdan Gigină a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o acţiune prin care contestă durata prea mare a anchetei de la DNA.
Practic, prin această contestaţie, familia poliţistului solicită judecătorilor să dispună ca DNA să grăbească ancheta.
Instanţa a stabilit pentru 1 februarie primul termen al procesului.
Pe 7 decembrie 2016, Gabriel Oprea, Petre Mazilu - administratorul firmei General MPM Impex SRL şi Adrian Corcodel - şeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină au fost puşi sub acuzare de DNA pentru ucidere din culpă.
Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.
Anchetatorii arată că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h, în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie. Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.
Procurorii mai susţin că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină. AGERPRES