Familia confirmă, modelul britanic Stella Tennant s-a sinucis: Avea o durere profundă și o deznădejde care au făcut-o să se simtă incapabilă să continue

Familia confirmă, modelul britanic Stella Tennant s-a sinucis: Avea o durere profundă și o deznădejde care au făcut-o să se simtă incapabilă să continue

Model de succces în perioada anilor 90, Stella Tennant și-a pierdut viața înainte de Crăciun, la cinci zile după ce împlinise 50 de ani.

Familia ei a confirmat oficial, joi, 7 ianuarie, că Stella Tennant s-a sinucis, după o îndelungată perioadă în care a suferit de depresie.

„Stella nu se simțea bine de mai multă vreme. Avea o durere profundă și o deznădejde care au făcut-o să se simtă incapabilă să continue, în ciuda dragostei celor mai apropiați de ea”, au transmis membrii familiei într-o informare de presă, potrivit  mirror.co.uk .

Modelul britanic Stella Tennant a devenit celebră imediat după 1990, lucrând pentru designeri cunoscuți în întreaga lume, pecum Karl Lagerfeld sau Versace. A adunat aproape 30 de ani de carieră, pozând pentru reviste prestigioase precum Harper’s Bazaar sau Numéro. A colaborat cu versiunile franceză, britanică şi italiană a revistei Vogue.

Membrii familiei ei au spus că se simt copleșiți de mulțimea mesajelor de empatie pe care le-au primit în ultimele zile.

„Tennant a fost un suflet frumos, adorat de familia ei şi de prietenii buni, o femeie sensibilă şi talentată a cărei creativitate, inteligenţă şi umor i-au încântat pe mulţi”, au transmis membrii familiei.

Din 1999 și până anul trecut a fost căsătorită cu fotograful de origine franceză, David Lasnet, cu care a avut patru copii.


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...