Familia Aureliei Ion, pentru prima dată la locul accidentului aviatic

Familia Aureliei Ion, pentru prima dată la locul accidentului aviatic

Membrii familiei Aureliei Ion, studenta decedată în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munții Apuseni, au ajuns luni, pentru prima dată, pe Vârful Petreasa, la peste 1.400 de metri altitudine, în locul în care s-a prăbușit aeronava.

Însoțiți de doi dintre cei trei moți care au ajuns primii la epava avionului și la victimele accidentului, mama, fratele și sora Aureliei Ion au străbătut pe jos câțiva kilometri prin pădurea înzăpezită, până în Dâmbul Bumbului, locul unde a căzut aeronava. Ei s-au recules în foișorul de lemn, un "altar", amenajat la locul tragediei de localnici în vara anului trecut, unde, alături de crucea pe care sătenii au ridicat-o aici a doua zi după accident, sunt expuse fotografii cu Aura Ion și pilotul Adrian Iovan.

Trei dintre supraviețuitorii accidentului, medicii Sorin Ianceu și Radu Zamfir și copilotul Răzvan Petrescu, au revenit în august în locul în care s-au prăbușit cu aeronava, prilej cu care au primit, în cadrul unei festivități organizate în Mătișești, și titlul de cetățean de onoare al comunei Horea. Același titlu a fost acordat și celorlalți doi supraviețuitori — Valentin Calu și Cătălin Pivniceru, autoritățile conferind atunci și titlul de cetățean de onoare post-mortem pilotului Adrian Iovan și Aureliei Ion.

Parastase de pomenire a victimelor accidentului aviatic au avut loc pe Vârful Petreasa la 40 de zile, la șase luni, respectiv sâmbătă, la un an de la tragedie, la inițiativa fostei soții a pilotului Adrian Iovan, Romanița Iovan.

Două persoane au decedat și cinci au fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut în 20 ianuarie 2014, într-o zonă împădurită din Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine.

Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant. Cauza morții pilotului Adrian Iovan a fost șoc traumatic și șoc hipotermic, consecință a unui politraumatism și expunerea la temperaturi scăzute. Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat, potrivit specialiștilor de la Medicină Legală Alba, ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute și tulburări de dinamică respiratorie, consecința unui traumatism cervico-toracic.

Procurorii Secției parchetelor militare au audiat până în prezent în dosarul accidentului aviatic din Apuseni trei părți civile și 206 martori — persoane de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, STS, MApN, Ministerul Sănătății Publice, ROMATSA, spitalele județene din Alba, Bihor și Cluj , Spitalul Municipal Beiuș, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic "Sf. Maria" București, Agenția Națională de Transplant, Școala Superioară de Aviație Civilă, pădurari, salvamontiști, săteni din comunele Horea, Albac, Poiana Horea și Beliș.

Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

Producătorul motoarelor avionului a menționat că nu a detectat anomalii tehnice care să indice afectarea puterii motoarelor în condițiile de testare, se arată în declarația provizorie privind investigația accidentului de aviație publicată luni de Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Încă un gherțoi din Poliție a fost găbjit!