„False materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt și josnic care îi remunerează”/Prima reacție a lui Călin Georgescu după dezvăluirile că mama sa ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară

„False materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt și josnic care îi remunerează”/Prima reacție a lui Călin Georgescu după dezvăluirile că mama sa ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară

Călin Georgescu a reacționat duminică la dezvăluirile făcute sâmbătă seara de istoricul Florian Bichir, care a invocat documente CNSAS ce ar fi dovedit că mama lui Georgescu ar fi fucut parte din Mișcarea Legionară.

El a calificat informațiile drept „false materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt și josnic care îi remunerează”.

Redăm mai jos declarațiile lui Călin Georgescu, dintr-o postare pe Facebook :

„Președintele are datoria de a fi un exemplu prin puterea sa de a ierta și de a „grația” păcatele. Aceasta este cea mai mare putere pe care o are un Președinte, în numele păcii și al binelui comun, puterea de a IERTA!

Încercarea sistemului opresiv de a crea o reacție din partea mea, folosindu-se de un atac josnic și fals la adresa mamei mele, nu va avea însă efectul dorit de ei.

Pentru mine, mama a fost o icoană. A fost vocea îngerului care îmi cânta la culcare. A fost mângâierea Domnului care îmi ștergea lacrimile. A fost expresia binelui pur întruchipat în femeia care a pus bazele sufletului meu.

Iubiți-vă mamele necontenit, pentru că mamele sunt legătura dintre voi și Dumnezeu, doar prin ele ați putut primi darul de a exista pe această lume.

Acum, dacă RĂUL lor ne-a oferit ocazia, haideți să facem noi BINE.

În calitate de Președinte voi grația toate mamele care nu au fost condamnate pentru fapte de violență extremă, omor sau infracțiuni cu prejudicii (grave/deosebit de grave) și care au ispășit cel puțin 1/5 din pedeapsă, dacă au acasă minori. Voi susține mereu familia mică și familia MARE – POPORUL, pentru că în definitiv nimic nu este mai important decât familia!

Ca om, voi „grația” și păcatele acestor falși jurnaliști, cât și falsele lor materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt și josnic care îi remunerează.

Mamele știu să ierte mai mult ca oricine, să învățăm să facem la fel și noi.

Vă mulțumesc!”.

----------------

Istoricul Florian Bichir a invocat, sâmbătă, la B1 Tv, mai multe documente despre care a afirmat că provin din arhiva CNSAS şi din care ar rezulta că mama lui Călin Georgescu, Aneta Popescu, a făcut parte din Mişcarea legionară, fiind membră a ”Cuibului Nicolae”, transmite News.ro.

Florian Bichir a declarat în emisiunea Check Media, de la B1TV, că potrivit unor documente CNSAS, mama lui Călin Georgescu a fost legionară şi a făcut parte dintr-un cuib, în timp ce era funcţionară la Ministerul Agriculturii.

”Am documentele de ani de zile. S-a făcut un control să vadă cine e legionar asumat, prin ministere. Confidenţial, unde eşti înscris în mişcare, în ce cuib, e un chestionar. Sunt documente oficiale. Eu o să vă citesc dintr-un document extrem de interesant în care spune aşa: Sunt înscrisă în Mişcarea Legionară, corpul Doamnelor legionare, sub conducerea doamnei C, am fost repartizată în cuibul Sfântul Nicolae, strada Doamnei, clădirea Adriatica. E semnată de Aneta Popescu, mama domnului Călin Georgescu. N-a fost simpatizantă, a fost membră a cuibului Sfântul Nicolae”, a declarat Bichir.

Conform documentului publicat ulterior pe b1tv.ro, intitulat ”Declaraţie” şi având scris pe fecare filă numele ”Aneta Popescu”, despre care Florian Bichir afirmă că este mama lui Călin Georgescu, aceasta arată că ”a fost înscrisă în Mişcarea Legionară, în luna decembrie 1940, în Corpul Doamnelor Legionare”.

”Am fost repartizată în Cuibul Sfântul Nicolae, Str. Doamnei”, mai scrie ea.

Aneta Popescu afirmă că ”ultima şedinţă a fost în ziua de 15 ianuarie 1941, când s-a discutat programul de lucru pentru un bazar ce urma să aibă loc de Paşte”.

”Activitatea noastră era mărginită la opere de binefacere. De la 15 ianuarie şi până azi nu am avut contact cu şefa de cuib”, spune aceasta.

Aneta Popescu mai scrie: ”N-am avut nicio armă în tot timpul cât am fost înscrisă în Mişcarea Legionară. N-am primit nicio armă în timpul de la 18-24 ianuarie 1941”.

”Mă deranjează că nu e asumat (Călin Georgescu, nr). Ieri a ieşit să ne spună că are tradiţii de cavaleri de la tată. Să ne spună ce tradiţii are şi de la mama, dacă e. Nu ştiu dacă femeia asta, a fost o femeie de treabă, n-am stat s-o cercetez. Poate era o nevinovată, poate nu, dar e participantă şi interogată ca funcţionar în cadrul ministerului şi a putut să justifice, alţi colegi de-ai ei n-au putut justifica, de ce au lipsit de la muncă, de ce aveau armă, ce au făcut cu ea. Ea iese să zicem destul de curăţel, dar a scris clar şi răspicat că nu era simpatizantă ci era membră a cuibului legionar.”, a mai spus Florian Bichir.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Filmarea în care 1.000 de bărbați stau la coadă pentru a face sex cu o vedetă porno

2 Al treilea război mondial, mai aproape decât a fost vreodată?

3 Ăla nu pare deget de om viu...

4 VIDEO Noaptea minții la B1 TV, care a prezentat ca iminent un interviu cu Călin Georgescu difuzat deja în urmă cu două luni

5 DOCUMENTE Florian Bichir / Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mişcării Legionare şi a făcut parte din „Cuibul Nicolae”, în timp ce era funcţiona…