Ce facțiuni din Rusia sunt în cea mai bună poziție să preia puterea? se întreabă The Telegraph cu referire la liderii militari din preajma lui Vladimir Putin și a măsurii în care președintele rus îi mai creditează cu încredere, după răzmerița eșuată a liderului grupării Wagner.

Ministrul rus al apărării

Serghei Șoigu, care are în subordine forțele armate, este câștigătorul incontestabil al rebeliunii ratate de săptămâna trecută.

Armata terestră, marina și forțele aeriene sunt cele mai puternice dintre „corporațiile armate” , iar acestea vor deține echilibrul puterii după moartea lui Putin, crede Alex Gabuev de la Centrul Carnegie Eurasia.

Totodată, actualul ministru al apărării, este un strălucit jucător politic și un supraviețuitor care rezistă la vârful guvernului rus de dinainte de venirea lui Putin la putere.

Longevitatea sa se datorează parțial deciziei de a nu contesta ascensiunea politică a lui Putin, în 2000 - un gest pe care Putin l-a recompensat generos.

Totuși între timp o serie de dezastre militare i-au pătat imaginea.

„Dacă m-ați fi întrebat în ianuarie anul trecut cine l-ar putea înlocui pe Putin, aș fi spus fără urmă de îndoială că Șoigu. Acum, nu mai are cum să fie rege. Dar dacă poate fi un kingmaker - asta este o altă întrebare”, a comentat Mark Galeotti, expert în Rusia.

Luni de zile, Șoigu a fost criticat virulent nu doar de Prigojin, ci și de o vastă rețea de bloggeri militari „patrioți” - ultranaționaliști și pro-război - care îl acuză de moartea inutilă a zeci de mii de soldați ruși.

Aceste critici îi convin lui Putin, pentru că astfel vina pentru eșecuri cade asupra subalternilor.

Totuși, faptul că Șoigu a repurtat o victorie împotriva lui Prigojin este o dovadă că abilitățile sale politice rămân ascuțite și că își păstrează accesul la Putin, o adevărata monedă de schimb în luptele pentru putere.

„Un ministru al apărării incompetent este o caracteristică, nu un defect. O politică de stat oribilă, dar o modalitate rezonabilă de a te securiza dacă ești îngrijorat de amenințările interne”, explică Gabuev.

Dacă în viitor Șoigu ar putea avea o poziție la negocieri alături de elite după moartea lui Putin,azi are slabe șanse să acționeze independent împotriva șefului său. „Întregul clan care l-a susținut și l-a flancat a dispărut. Șoigu este terminat”, spune Nikolai Petrov, un observator experimentat al politicii interne rusești care lucrează în prezent la SWP, un grup de cercetare din Germania.

Cea mai mare slăbiciune a lui Șoigu este că nu este militar. El nu ar fi avut nici înainte de războiul din Ucraina, care i-a dezvăluit incompetența militară, o prea mare susținere din partea celor 1,15 milioane de soldați, marinari și aviatori ai Rusiei.

Putin numește de obicei persoane din afara armatei în astfel de poziții exact din acest motiv, subliniază Petrov.

Comandatul Forțelor Aerospațiale Ruse

Generalul Serghei “Armaghedon” Surovikin – cunoscut pentru brutalitatea tacticilor de război- este popular printre soldați și considerat competent. Probabil că este și singurul general care mai păstrează un nivel de credibilitate militară după dezastrul invaziei din Ucraina, notează The Telegraph.

Retragerea din Herson sub comanda lui este printre puținele operațiuni bine executate ale războiului dus de Rusia în Ucraina.

El a dispărut din public după răzmerița Wagner și probabil acest fapt nu este o coincidență. În ultima lui apariție - într-un clip în care îi cerea lui Prigojin să renunțe la insurgență - purta o uniformă militară simplă și felul în care a rostit mesajul cu o voce joasă și ușor împleticită a stârnit speculații percum că ar fi fost beat sau drogat.

Centrul de investigații Dossier, fondat de opozantului rus în exil Mihail Hodorkovski, a dezvăluit recent că obținut documente ce dovedesc faptul că Surovikin era membru VIP al grupării Wagner.

Loviturile militare nu avut o istorie fericită în Rusia

Spre deosebire de epoca sovietică, când a fost posibil ca un șef al poliției secrete să fie arestat de un militar, comandamentul militar al Rusiei azi este infiltrat de FSB care oficial se ocupă de contraspionaj dar în realitate atribuțiile sale sunt detectarea celor neloiali.

„De la arestarea lui Beria, ideea a fost că armata - frați de arme care se cunosc între ei și se cred toți eroi - este o entitate politică naturală și că, prin urmare, trebuie să fie desființată. De aceea, spre deosebire de generalii din armatele occidentale sau chiar din armatele asiatice, care trebuie să fie la masă pentru a-i consilia pe lideri în chestiuni politice complexe, comandanții ruși au un mandat, dar și o educație mult mai restrânsă. [...] KGB-ul a încercat să se asigure că acești oameni nu au nicio idee despre cum să conducă statul”.

În august 1991, moscoviții s-au trezit cu baletul Lacul lebedelor la televizor și tancuri pe străzi.

Hotărând că Mihail Gorbaciov devenise mai mult o amenințare pentru Uniunea Sovietică decât un atu, conducerea KGB-ului l-a arestat pe șeful Uniunii Sovietice. La fel ca și revolta lui Prigojin, lovitura de stat a eșuat. Prost planificată, a fost respinsă de majoritatea forțelor armate.

Totuși, FSB care are la dispoziție 80.000 de oameni, rămâne cea mai puternică agenție armată din Rusia. Având atribuții în domeniul contrainformațiilor, luptei împotriva terorismului, controlului frontierelor și operațiunilor de informații externe în țările fostei Uniuni Sovietice, se consideră garantul suprem al statalității rusești. Are chiar și propriile forțe speciale, între care unitățile Alfa și Vimpel.

Aceștia sunt „siloviki” - oamenii puternici din umbră, influenți, cu rădăcini în lumea spionajului. Putin are încredere în ei. Este unul dintre ei în timp ce la rândul lor aceștia se numără printre principalii beneficiari ai regimului său.

Asta nu exclude la limită ca ei să acționeze pentru înlăturarea lui Putin în cazul în care devine o amenințare pentru ei.

Secretarul Consiliului de Securitate

Nikolai Patrușev, fost șef al FSB, „are i nfluență asupra gândirii lui Putin, și are o mare putere pentru că gestionează accesul la șeful statului. Doar că autoritatea personală a lui descrește dramatic de îndată ce Putin nu mai este pe scenă”, explică Galeotti.

Șeful FSB

Alexander Bortnikov, șeful FSB, exercită o putere mai directă, în calitate de păpușar al "corporației armate", susține Gabuev. Doar că el nu este în dezacord nici cu Putin, nici cu Patrușev.

În plus, sunt la fel de dependenți de Putin ca și el de ei. În ultimele 16 luni au prezidat asupra unor eșecuri catastrofale ale serviciilor de informații care, în orice altă țară, le-a fi atras demiterea.

Au înfățișat un tablou complet eronat al situației din Ucraina înainte de invazie, ceea ce a condus direct la un dezastru militar. Iar cel de-al doilea departament al FSB nu a reușit să oprească răzvrătirea lui Prigojin.

Există și alte agenții de securitate, printre ele Garda Federală, responsabilă de protecția lui Putin – care rivalizează tocmai pentru ca niciuna dintre ele să nu devină mai puternică decăt celelalte. Totuși, incontestabil, în pofida eșecurilor sale, FSB rămâne cea mai redutabilă – și astfel singura care, dacă s-ar întoarce împotriva lui Putin, acesta ar avea cu adevărat probleme să supraviețuiască.

Șeful Gărzii Federale

În perioada imediat următoare revoltei lui Prigojin, Putin s-a limitat la discursuri video. Șoigu a păstrat tăcerea. Șefii FSB și ai altor unități de spionaj au rămas, așa cum le este obiceiul, în umbră.

În schimb Vikor Zolotov, șeful Gărzii Naționale a Rusiei, a ieșit în față, dându-și importanță în fața reporterilor la Kremlin. Nu, a spus el, răzvrătiții nu ar fi cucerit niciodată Moscova. Da, am avut informații în avans despre complot. Revolta a expus slăbiciuni, dar el se va ocupa de ele.

„Avem artilerie și mortiere, avem elicoptere de luptă, dar nu avem tancuri și alte arme grele cu rază lungă de acțiune. Le vom introduce în cadrul forței", a declarat el.

Deși oamenii săi au fost desfășurați - în mod dezastruos - în Ucraina în primele etape ale războiului, adevărata misiune a lui Zolotov este de a pune capăt insurecției interne.

El comandă aproximativ 200.000 de oameni și nu răspunde nici în fața Ministerului Apărării, nici în fața FSB, nici măcar în fața Ministerului de Interne, ci în fața lui Putin însuși. Cu ajutorul tancurilor, Rosgvardia, așa cum este cunoscută, va face acum saltul final de la forța de securitate internă la armata propriu-zisă - și, prin urmare, un potențial broker de putere.

Zolotov, o veche gardă de corp a președintelui, este deseori ridiculizat de observatori ca nefiind prea dotat intelectual – o ilustrare exemplară a obiceiului lui Putin de a promova loialitatea în detrimentul abilităților. „Printre lucrurile care deseori ne scapă este motivul - probabil vreun incident din anii 1990 - pentru care Vladimir Putin decide că are încredere absolută în cineva”, explică Petrov.