Facebook-ul!/Deputaţii PNL contestă la CC Legea securităţii cibernetice, pe care toţi senatorii PNL au votat-o

Facebook-ul!/Deputaţii PNL contestă la CC Legea securităţii cibernetice, pe care toţi senatorii PNL au votat-o

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că deputaţii PNL au contestat la Curtea Constituţională Legea securităţii cibernetice, iniţiată de Guvern şi adoptată săptămâna trecută în unanimitate în plenul Senatului, deci şi cu votul favorabil al senatorilor PNL şi PDL.

”69 de deputaţi aparţinând PNL şi-au exercitat dreptul constituţional de a ataca la Curtea Constituţională legea adoptată de Parlament, Legea privind securitatea cibernetică a României”, a anunţat Orban, lider al grupului deputaţilor PNL.

El a indicat prevederile articolului 17 de legea invocată, care ar încălca prevederile constituţionale.

”După opinia mea, această nouă tentativă a Guvernului Ponta de a încerca să permită serviciilor de informaţii, unor instituţii de autoritate, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, să intre cu bocancii în viaţa privată a cetăţeanului român reprezintă o gravă încălcare a democraţiei şi o gravă încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului român. Noi, ca liberali, nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”, a spus Orban.

El a menţionat că Legea securităţii cibernetice ”vine în aceeaşi linie” cu Legea Big Brother şi Legea cartelelor Pre-Pay, care au fost declarate neconstituţionale.

Orban a fost întrebat dacă îşi acuză colegii din Senat de incompetenţă, având în vedere că toţi senatorii PNL, inclusiv liderul senatorilor, Puiu Haşotti şi preşedintele Comisiei de apărare, Corneliu Dobritoiu , au votat pentru.

”Nu ne acuzăm în niciun caz, am luat legătură cu marea majoritate a senatorilor, cu care am vorbit personal. Le-am explicat că noi ca şi deputaţi nu am putut să ne pronunţăm din cauza faptului că procedura adoptării tacite a fost aceea care a permis trecerea legii prin Camera Deputaţilor şi că este un drept fundamental pe care îl avem, şi anume acela de a sesiza CC. De asemenea, consider că prioritare sunt drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului român, în raport cu posibila nemulţimire care ar putea să apară din partea unui coleg din Senat”, a răspuns liderul deputaţilor PNL.

Legea securităţii cibernetice a fost adoptată sâmbătă de plenul Senatului, cameră decizională, cu votul favorabil al tuturor senatorilor prezenţi, deci şi al parlamentarilor PNL şi PDL.

 


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!