Facebook anunţă noi instrumente de combatere a ''ingerinţelor'' la alegerile europene
Facebook a anunţat luni la Bruxelles lansarea la sfârşitul lunii martie a unor ''noi instrumente'' pentru combaterea ''ingerinţelor'' la alegerile europene din luna mai şi pentru ''a face publicitatea politică pe Facebook mai transparentă''. Reţaua de socializare răspunde astfel temerilor exprimate mai ales de către Comisia Europeană, transmite AFP.
Anunţul a fost făcut de Nick Clegg, directorul pentru afaceri publice al Facebook şi fost vicepremier britanic, demersul reţelei de socializare venind după ce Comisia Europeană care a lansat la începutul lunii decembrie un apel împotriva ''dezinformării''.
Dintre toate marile societăţi din sectorul internetului, Facebook se află în mod special sub presiune după ce a fost criticată de cei care susţin că au existat campanii de manipulare a electoratului american la alegerile din 2016, atribuite Rusiei şi pe care reţeaua de socializare nu ar fi ştiut să le detecteze. Afacerea Cambridge Analytica, recentul scandal provocat de exploatarea în scop politic a datelor unor utilizatori ai Facebook fără acordul lor, i-a afectat de asemenea reputaţia.
Vorbind în faţa presei la Bruxelles, Clegg a menţionat că toţi cei care vor dori să-şi facă pe Facebook campanie electorală şi să-şi publice acolo anunţuri de publicitate politică vor trebui mai întâi să primească autorizaţia acestei companii.
''Vom afişa o clauză de non-responsabilitate (cu menţiunea) ''plătit de'' pentru aceste publicităţi'', a explicat directorul pentru afaceri publice al Facebook. De asemenea, ''toate anunţurile politice vor fi stocate într-o bibliotecă ce va putea fi consultată de public pentru o perioadă maximă de şapte ani'', a adăugat Nick Clegg.
El a mai anunţat că pentru ''coordonarea acestei activităţi vitale'' va fi creat la Dublin un centru de operaţiuni axat pe integritatea alegerilor. AGERPRES