Făcătoarele de minuni din codrii Moldovei. Icoana unică în lume care l-a salvat de la moarte pe un mare duhovnic român

Făcătoarele de minuni din codrii Moldovei. Icoana unică în lume care l-a salvat de la moarte pe un mare duhovnic român

În nordul extrem al Moldovei, în locuri ferite, aproape izolate, se află trei dintre cele mai apreciate și puternice icoane făcătoare de minuni din România. În plus, acestea sunt dublate de prezența moaștelor de sfinți ale căror miracole sunt înregistrate încă de acum două secole.

Icoana făcătoare de minuni de la Sihăstria Voronei FOTO Adevărul

Icoana făcătoare de minuni de la Sihăstria Voronei FOTO Adevărul

Icoanele făcătoare de minuni sunt parte a credinței ortodoxe. O parte dintre acestea se află și pe teritoriul României. De altfel, există credința fermă că mai ales icoanele care o reprezintă pe Maica Domnului sunt cele mai puternice atunci când vine vorba de înfăptuit minuni. Printre icoanele care au ajuns renumite pentru binefacerile mărturisite de credincioși, trei se află în nordul extrem al Moldovei, pe teritoriul județului Botoșani.

Sunt păstrate în locuri ferite iar puterile lor sunt dovedite de mărturii de-a lungul timpului. Unele dintre acestea sunt dublate de prezența moaștelor unor sfinți renumiți la rândul lor pentru facerea de minuni.

Icoană unicat în lume alături de moaștele unui făcător de minuni

Una dintre cele mai importante icoane făcătoare de minuni se află în codrii Voronei, județul Botoșani. Mai exact la Mănăstirea Sihăstria Voronei. La acest lăcaș de cult se ajunge pe un drum pitoresc, care șerpuiește prin mijlocul pădurii. Mănăstirea se află la capătul unei cărări forestiere, ferită de lume, fiind un loc perfect de rugăciune și reculegere.

În interiorul bisericii din cadrul complexului monahal se află și o icoană cu adevărat unică în lume. Cel puțin ca reprezentare artistică, dar și ca puteri. Este singura icoană care o înfățișează pe Maica Domnului, în picioare cu copilul Iisus de mână.

„De obicei, Maica Domnului este reprezentată cu pruncul în braţe. Aici este vorba de o ipostază unicat. Icoana a fost pictată în urma unei viziuni şi este încărcată de semnificaţii“, preciza Ghedeon Huţănaşu, stareţul mănăstirii Sihăstria Voronei.

Cel care a realizat icoana, acum două secole, a fost un călugăr în vârstă de 100 de ani, Vladimir Machedon. Acesta a visat această reprezentare și apoi a redat-o pe lemn. Vladimir Machedon era un călugăr misterios care stătea doar scurte perioade de timp la mănăstiri, pictând altare, biserici și icoane.

Unicat este și vârsta la care este reprezentat Iisus. De obicei, în iconografia ortodoxă, pruncul Iisus este abia născut sau are cel mult câteva luni. În icoana de la Sihăstria Voronei are în jur de 5 ani ,iar unul dintre mesaje este acela că Sfânta Fecioară Maria își poartă copilul de mână, ghidându-i pașii către destinul și menirea sa.

Icoana este deosebit de puternică, fiind o adevărată făcătoare de minuni. Este mai degrabă o icoană care prevestește tragediile. Călugării în vârstă spun că înainte de a se produce un cataclism, cu câteva zile sau chiar săptămâni, icoana lăcrimează. Așa ar fi prevestit un cutremuri din anii 80.

Pe lângă această icoană făcătoare de minuni, la aceeași mănăstire se află și moaştele sfântului Onufrie, un călugăr rus canonizat la Vorona. Ieromonahul, fost guvernator provincial în Ucraina, a renunțat la tot și s-a făcut pustnic în sălbăticia Voronei, prin secolul al XVIII-lea. După moarte a fost înhumat la Schitul Sihăstria Voronei. Și au început să apară și minunile. Cea mai cunoscută este cea prin care fiica voievodului Moldovei, Mihail Sturdza, s-a vindecat de epilepsie.

Icoana furată de tătari și care vindecă cele mai grave boli

O altă icoană foarte renumită pentru puterile sale vindecătoare se află tot în județul Botoșani, la Mănăstirea Gorovei. La fel ca și Sihăstria Voronei, Goroveiul este o mănăstire călugări, la care se ajunge numai după un drum prin pădure. Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1742 de un călugăr numit Avramie sau Avrumie.

Acesta făcea parte din comunitatea mănăstirii Dragomirna dar fusese trimis, ca prisăcar, în poienile din zona Vârful Câmpului, Botoșani, pentru a se ocupa de stupii mitropolitului Moldovei, Anastasie Crimca. În timp ce lucra la stupi, călugărul Avrumie a auzit cântându-se, dintre copaci troparul Sfântului Ioan Botezătorul. Muzica divină a durat trei zile.

Călugărul a cercetat zona și a relizat că aceea muzică vine de la un arbore doborât din care mai rămăsese doar rădăcina. A săpat la baza rădăcinii și a dat peste o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul. Atunci Avrumie a ridicat o mică biserică din lemn. Auzind de minune mai mulți călugări și-au făcut bordeie în zonă, reușind să întemeieze o comunitate monastică care a prosperat în timp.

În centrul vieții monahale de la Gorovei s-a aflat însă aceea icoană a Sfântului Ioan Botezătorul pusă la loc de cinste. De-a lungul timpului a devenit renumită printre credincioșii din toată țara, pentru minunile sale. Sunt oameni care spun că icoana poate vindeca de cancer, epilepsie sau chiar orbire. Faima sa este atât de mare încât, călugării mărturisesc că vin să se roage și oameni de alte culte.

Icoana se spune că ar fi fost furată de niște tătari prădalnici, prin secolul al XVI-XVII-lea, de la o mănăstire din județul Suceava de astăzi. Urmăriți de oștenii moldoveni, tătarii ar fi îngropat-o, alături de alte odoare la rădăcina copacului.

Icoana care a vindecat un mare duhovnic al României

Una dintre cele mai surprinzătoare și puternice icoane făcătoare de minuni se află la Schitul Cozancea, comuna Sulița, județul Botoșani. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Cozancea a fost întemeiat în secolul al XVII-lea, într-o poiană din pădurile care acoperea dealurile din jurul târgului Sulița.

Pe locul vechii biserici din lemn, a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, una de zid, ctitorită de marele boier Vasile Balș. Și astăzi, la schit, trăiește o comunitate de călugări. În interiorul bisericii este păstrată cu sfințenie o icoană a Maicii Domnului, considerată mare făcătoare de minuni. Nu se știe când a fost realizată. Oricum are o vechime de cel puțin 200 de ani.

Cel care i-a descoperit puterea a fost un călugăr de la Cozancea. Monahul, în fiecare seară se ruga la icoană. Se spune că o privea în ochi și se ruga aproape neîncetat, în liniștea nopții. La un moment dat din icoană au început să țâșnească lacrimi.

Minunea se petrecea la finele secolului al XIX-lea, și a fost investigată inclusiv de autoritățile Botoșaniului de la aceea vreme. S-a concluzionat că icoana plânge și că este o adevărată minune. Știrea a făcut înconjurul țării. Mănăstirea Cozancea a ajuns renumită și pentru că aici și-au început ucenicia în monahism doi dintre cei mai importanți duhovnici contemporani. Este vorba despre Ilie Cleopa și Paisie Olaru.

Se spune că această icoană făcătoare de minuni l-a salvat și pe Ilie Cleopa de la moarte. Marele duhovnic s-a născut bolnav și la un an era cât pe ce să moară. Mama sa l-a oferit însă icoanei. Imediat copilul s-a vindecat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri