ExxonMobil și OMV Petrom încep explorările într-o nouă zonă a perimetrului Neptun din Marea Neagră

ExxonMobil și OMV Petrom încep explorările într-o nouă zonă a perimetrului Neptun din Marea Neagră

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) și OMV Petrom au început forajul sondei de explorare Pelican South-1 pentru un nou prospect în blocul Neptun, cu ajutorul platformei petroliere Ocean Endeavour, potrivit unui comunicat al companiilor, remis, luni, AGERPRES.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA

Noua sondă Pelican South-1 se află la aproximativ 155 de kilometri de țărm, în sectorul românesc al Mării Negre. Sonda Pelican South-1 va testa o nouă structură geologică în blocul Neptun.

La începutul acestei luni, platforma Ocean Endeavour a finalizat forajul sondei Domino-2, iar datele obținute de sondă sunt în curs de evaluare, se mai arată în comunicat.

"Explorarea pentru țiței și gaze în zone unde nu au mai fost desfășurate astfel de activități este complexă și foarte detaliată, de multe ori fiind nevoie de ani pentru a fi finalizată. O înțelegere aprofundată a structurii geologice este esențială înainte de a efectua investițiile semnificative necesare pentru dezvoltarea unei astfel de descoperiri", a declarat directorul general al ExxonMobil Exploration and Production Romania, John Knapp.

"Zona Mării Negre are un rol central în strategia noastră și alocăm resurse tehnice și financiare semnificative pentru proiectele offshore. Suntem încurajați de rezultatele bune obținute până acum, în ape de mică și mare adâncime. Cu toate acestea, mare parte a activității din zona de mare adâncime a Mării Negre este o activitate de pionierat, în zone neexplorate până acum, care implică investiții cu un grad ridicat de risc, necesitând astfel un mediu investițional stabil', a spus, la rândul său, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare și Producție.

ExxonMobil Exploration and Production Romania și OMV Petrom dețin fiecare 50% din sectorul de apă adâncă a blocului Neptun. ExxonMobil Exploration and Production Romania este operatorul.

În 2012, lucrările de explorare la sonda Domino-1 din blocul Neptun au relevat potențiale zăcăminte de gaze între 42 și 84 de miliarde de metri cubi, ceea ce ar asigura întregul necesar al țării pentru o perioadă de șase ani. Sonda Domino-2, forată în această vară, are scopul de a certifica existența acestor zăcăminte.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, deține 20,64%, Fondul Proprietatea deține 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber pe Bursa de Valori București.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cioacă, editor: Oana Tilică)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!