Extrema dreaptă germană se separă de aripa sa cea mai radicală

Extrema dreaptă germană se separă de aripa sa cea mai radicală

Co-preşedintele partidului de extremă-dreapta ''Alternativa pentru Germania'' (AfD) Jorg Meuthen doreşte ca formaţiunea lui să se separe de facţiunea cea mai radicală intitulată ''Aripa'' şi plasată recent sub supraveghere poliţienească, a anunţat politicianul în presa germană, transmite agenţia France Presse.

''Toată lumea ştie că Aripa şi principalii săi reprezentanţi ne costă voturi masive în rândul electoratului urban'', a afirmat Meuthen într-un interviu publicat miercuri de Tichys Einblick.

Jorg Meuthen, care conduce AfD alături de parlamentarul Tino Chrupalla, a declarat că propunerea sa se doreşte a fi o ''contribuţie'' la o dezbatere privind strategia, pe care noi am dori să o desfăşurăm cu un spirit deschis''.

La jumătatea lunii martie, liderul ''Aripii'', Bjorn Hacke, a cedat în faţa dispoziţiilor date de conducerea AfD, care îi ceruse să dizolve această mişcare ce reprezintă aproximativ 7.000 de membri AfD, ceea ce înseamnă o cincime din totalul membrilor partidului.

Presiunea asupra acestei facţiuni a sporit recent după decizia serviciilor de interne germane de a o plasa sub supravegherea poliţiei.

Sancţiunea a intervenit într-un context marcat de ascensiunea extremei drepte în Germania, cu trei atentate comise în interval de 12 luni.

Ultimul atentat a fost comis în februarie la Hanau, în apropiere de Frankfurt, de un atacator ce a ucis nouă persoane, toate de origine străină. Autorul s-a sinucis.

AfD a fost acuzată că prin retorica promovată a încurajat aceste atentate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

3 Așa este în America...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...