Expoziție de nuduri în Marsilia la care poți intra doar în... pantofi: „Nu e chiar atât de ciudat”

Expoziție de nuduri în Marsilia la care poți intra doar în... pantofi: „Nu e chiar atât de ciudat”

Un muzeu din Marsilia Franța a deschis o expoziție naturistă pentru vizitatori „ goi-pușcă” , o seară pe lună, singura condiție impusă acestora fiind să poarte încălțăminte.

Muzeul Civilizațiilor Europene și Mediteraneene, Mucem, din sudul Franței, își sărbătorește cea de-a 10-a aniversare, printre altele, cu expoziția „Paradisuri Naturiste” , dedicată stilului de viață „a trăi gol”. O particularitate a acesteia este că în anumite zile de marți, o dată pe lună, expoziția poate fi vizitată... nud.

„Paradisuri Naturiste”, care se desfășoară până pe 9 decembrie 2024, urmărește istoria comunităților de nudiști din ultimii 100 de ani, cu accent pe Franța, principala destinație turistică din lume pentru entuziaștii nudiști .

Expoziția este o premieră pentru Franța și include peste 600 de fotografii , filme, reviste, picturi, sculpturi și obiecte de zi cu zi care povestesc istoria nudismului de la primele comunități de pionierat din anii 1920, până în prezent. Lucrările provin din colecții publice și private din Franța și Elveția.

vizitatori dezbrăcați de haine la o expoziție de nudism

Expoziție nudistă pentru vizitatori goi pușcă în Marsilia Franța Captură video RFI

„Franța este principala destinație turistică din lume pentru nudiști”

Nuditatea este așadar un element central al celei mai recente expoziții, și nu doar în operele de artă expuse, având în vedere că Muzeul Mucem le permite vizitatorilor să exploreze relația lor cu naturismul, vizionând arta complet dezbrăcați , cu excepția pantofilor. Legat de această condiție, Eric Stefanuț, reprezentant al organizației FFN (Federația Franceză de Naturism - unul dintre co-organizatori), a menționat că nu există obiecții față de picioarele goale, ci insistența asupra purtării încălțămintei reprezintă doar o măsură de precauție: „Este pentru a evita așchiile (provenite de la parchetul muzeului - n.red.)”.

Vizitele nudiste sunt organizate doar o seară pe lună, când Muzeul Mucem este de obicei închis.

„Astăzi, Franța este principala destinație turistică din lume pentru naturiști: clima temperată și cele trei mări au facilitat înființarea de comunități reale, care – cu excepția Elveției – au puține echivalente reale în altă parte a Europei, unde naturismul se practică mai liber și în afara comunităților organizate. Alte motive istorice, culturale și juridice contribuie la unicitatea și longevitatea comunităților naturiste din Franța. Astfel, traiul în comunitățile de nudiști pentru a se conecta cu natura ar putea fi secretul fericirii și sănătății? De ce și cum a devenit Franța un „paradis naturist”? Și, până la urmă, este naturismul același lucru cu nudismul? În calitate de muzeu social situat în Marsilia, un oraș mediteranean în jurul căruia s-au dezvoltat mai multe centre naturiste importante, Mucem a considerat natural să exploreze acest fenomen singular și unificator al naturismului, sau mai degrabă al naturismelor, având în vedere pluralitatea lor”, au mai explicat curatorii expoziției.

Expoziția nudistă Paradisuri Naturiste a Muzeului Mucem din Marsilia Franța Foto Mucem Facebook

Expoziția nudistă Paradisuri Naturiste a Muzeului Mucem din Marsilia Franța Foto Mucem Facebook

„Oportunitate unică în viață”

În luna august, expoziția s-a bucurat de interesul a 80 de vizitatori nudișt i. Aceștia au menționat pentru The Guardian și RFI (VEZI VIDEO) că experiența de a vedea expoziția în pielea goală reprezintă „o oportunitate unică în viață”. Doi englezi au recunoscut: „Nu sunt prea multe activități naturiste în Anglia. Este frig. În Anglia, a fi dezbrăcat este considerat ceva puțin bizar, rușinos”.

Întrebat dacă este obligatoriu ca vizitatorii să fie dezbrăcați la vizionarea naturistă, un purtător de cuvânt al Muzeului Mucem a spus că este „logic” ca cei care rezervă bilete să fie într-o anumită stare de goliciune: „Oricine dorește să viziteze complet îmbrăcat în acele ore ar putea fi considerat puțin ciudat”.

„Mucem este o locație perfectă pentru expoziție de nuduri, deoarece Franța a devenit una dintre națiunile lider pentru nudismul european . Și cu Marsilia pe coasta Mediteranei, unde vremea este adesea superbă, nu este surprinzător faptul că dezgolirea (goliciunea) este mai răspândită decât în, să zicem... Glasgow”, au mai remarcat organizatorii.

Naturism împotriva industrializării

Bruno Saurez, președintele asociației naturiste din Marsilia, a explicat vizitatorilor că mișcarea naturistă a apărut în Elveția și Germania în secolul al XIX-lea. Primul grup naturist din Franța a fost fondat în Regiunea Provence din sud-estul țării în 1930, înainte de a se răspândi în întreaga țară.

Naturismul s-a născut ca o mișcare de contra-cultură, ca reacție la industrializarea și urbanizarea secolului al XIX-lea, o întoarcere la natură în fața acestor transformări economice și sociale, dar și a poluării, după cum au mai remarcat curatorii expoziției de nuduri.

Expoziția de fotografie din Marsilia cataloghează, de asemenea, creșterea comunităților de nudiști din Europa și filosofia din spatele dorinței de a reveni la natură: „Nudismul nu este doar un moft al anilor ’60. Se observă astăzi un interes crescut pentru nuditatea în natură, un fenomen care este strâns legat de căutarea unor diete sănătoase, vegetariene și cu utilizarea terapiilor naturale, meditație și yoga în aer liber. Aceste stiluri de viață, alături de respingerea standardelor stricte care ne influențează atât de mult imaginea corporală, sunt esențiale pentru înțelegerea problemelor legate de în naturismul de ieri și de azi”.

Marsilia se mândrește cu mai multe centre naturiste, datorită climatului său Centrele naturiste sunt dedicate practicanților de naturism, fiind locuri în care oamenii pot petrece timp dezbrăcați de haine, în conformitate cu principiile mișcării naturiste - nudism.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…