Citiți mai jos un material care dă fiori. De fapt, este o radiografie care poate fi transpusă, cu mici excepții, peste toată România. Până când oare?

Scrisoare deschisa adresata Primului Ministru Dacian Ciolos

Domnule prim-ministru, situatia dezastruoasa in care se zbate Industria Nationala de Aparare din Romania nu mai poate fi tolerata!

O industria care are ca singur scop asigurarea capacitatii de aparare a Romaniei, a capacitatii de lupta a Armatei Romane si care este o componenta extrem de importanta in orice economie europeana, este an dupa an impinsa in prapastia falimentului de reaua-vointa, clientelismul politic, incapacitatea manageriala si de multe (precum in cele doua cazuri prezentate in continuare) interese adverse Statului Roman si Natiunii Romane!

Domnule prim-ministru, astazi Armata Romana si Industria de Aparare Nationala se afla intr-o situatie foarte similara cu perioada interbelica, cand coruptia si indolenta autoritatilor statului au adus Armata Romana catre incapacitate de lupta si industria militara la imposibilitatea de a asigura armatei cele minim necesare apararii teritoriului national si fiintei acestui popor. Si atunci, ca si acum, importam – pe comisioane grase –  inclusiv munitia.

Atunci am pierdut Romania Mare, astazi?!

Va aducem la cunostinta fapte si situatii care arata in mod clar cum Industria Nationala de Aparare este in mod voit sabotata din interior – prin numirile cu totul aberant facute – cat si de forurile tutelare: Min. Economiei, CN ROMARM si Ministerul Apararii. Iar aceasta situatie are legatura directa cu o politica de falimentare si sabotare a capacitatilor nationale de productie, a produselor romanesti, politica care nu poate fi intamplatoare si care este rezultatul unor numiri in functii de raspundere ale unor oameni incompetenti si subordonati unor alte interese decat cel National.

Va rugam domnule prim-ministru sa luati aminte si cat mai degraba masuri. 

Colaborarea (sabotata) straina, pe masa ROMARM si a Ministerului Economiei
 
Se face ca rugaciunile unora dintre noi au fost ascultate, iar saptamana trecuta un investitor strain, care are acces la industria militara ucraineana, a incercat sa propuna ROMARM si celorlalte institutii abilitate o serie de contracte de productie dar si investitii in unele unitati de productie romanesti, care stim cu totii ca nu au mai fost retehnologizate de decenii bune. 

Ce se intampla? 

Asa cum de altfel si noi pe RumaniaMilitary prevedeam, ucrainenii au ajuns la fundul gropii cu capacitatile proprii de productie militara. Semne au aparut de acum cativa ani, cand contractul pentru transportoare BTR-4E destinate irakienilor a inceput sa scartaie pe motive de calitate a tablei, dar si mai recent, candcontractul pentru T-84 Oplot tailandeze a acumulat intarzieri de livrare, sau cand ucrainenii s-au intors catre polonezi, cu care au semnat mai multe contracte, inclusiv modernizarea T-72.

La aceste problema se adauga necesitatea stringenta a ucrainenilor de a isi pune pe picioare cat mai rapid inzestrarea armatei proprii, inzestrare abandonata de decenii in aer liber prin balariile nord-pontice. Ori propriile uzine si ateliere de reparatii nu fac fata la ritmul cerut, nemaivand personal si dotare pentru productie la scara mare dar nici acces nici la anumite piese si subansamble livrate in trecut de Rusia. Deci contractele lor de export scartaie !

Si atunci apar noi nise, in care ne putem strecura si noi, cu firava noastra industrie. 

In fine, sa ajungem si la stire !

Un investitor strain a depus pe masa Romarm un proiect de colaborare cu industria militara, in care sa furnizam subansamble, componente, munitii sau chiar anumite produse finite. Iar proiectul nu consta doar in producerea de echipamente ci si in infuzia de investitii in liniile tehnologice romanesti.

Printre produsele vizate se afla: evolutii ale BTR-80 (B-33 Zimbru) cu turele de origine ucraineana (Shturm, etc), alaturi de posibila propunere de export a SAUR 2 cu astfel de turele, componente pentru blindate, pulberi si munitii.

Practic cea mai mare parte a documentatiei aferente propunerii este pregatita pentru discutiile detaliate si semnarea intelegerii de colaborare, iar uzinele sunt gata sa se apuce de treaba, capacitatea noastra industriala fiind inca la nivelul cerut de straini.

Insa conducerea ROMARM, in speta doamna general Floarea Serban, a refuzat, din motive doar de dansa cunoscute, sa aiba macar o intalnire cu delegatia straina, macar o simpla discutie! Practic directoarea ROMARM refuza o uriasa oportunitate pentru industria nationala de aparare! comanditarii doreau sa produca in capacitatiile noastre de productie inclusiv pulberi (pulberi pe care astazi noi le importam din Serbia si Cehia!!), doreau sa creeze circumstantele necesare pentru vanzarea SAUR 2 peste hotare, dotat cu sisteme de armament ucrainene produse si ele tot la noi, doreau sa importe cantitati mari de subansamble, piese de schimb, munitie, etc…

Cert este ca avem o fereastra de oportunitate extrem de ingusta, iar daca in zilele urmatoare ROMARM si ministerele de resort nu arata mai multa receptivitate fata de aceasta propunere, este posibil ca si aceasta, posibil una dintre ultimele sanse de a relansa anumite domenii ale industriei militare romanesti, sa se duca pe  apa sambatei, alaturi de competitia pentru Columbia sau cea pentru Irak. 

Colaborarea (sabotata) cu Statele Unite, pe masa ROMARM si a Ministerului Economiei

Si daca pana acum nu am reusit sa va convingem de reaua-credinta (rea-credinta sinonima cu inalta-tradare) a actualei conduceri a ROMARM (Floarea Serban pe numele ei), mergem mai departe si va informam ca in luna octombrie 2015 pe adresa aceleiasi ROMARM a venit o cerere din partea Statelor Unite pentru furnizarea a 24 de tancuri romanesti TR 85M1 !!!

Da! Ati citit foarte bine! Americanii doreau sa cumpere din Romania 24 de tancuri (pentru inceput !) TR 85M1, masini de lupta care urmau mai apoi sa fie transferate catre armata irakiana, pe modelul contractelor dintre Pentagon si Roman Brasov, in care americanii au cumparat sute de camioane Roman si le-au trimis mai apoi in Irak.

Motivatia acestui gest este mai complicata si are legatura cu situatia geopolitica din nordul Irakului, acolo unde armata guvernului de la Bagdad a pierdut cantitati impresionante (dubios de impresionante) de tehnica de lupta in favoarea islamistilor, inclusiv un numar de peste 200 de tancuri Abrams.

O parte importanta a acestora – si alta tehnica de lupta grea – a ajuns si in mana kurzilor, ori problema Kurdistanului irakian este una extrem, extrem de fierbine in relatiile dintre Washington si Ankara. Se pare chiar ca raidurile aeriene ale aviatiei turce in nordul Irakului, ca si avansul trupelor terestre turce, sunt in directa legatura tocmai cu noua dotare a kurzilor, turcii avand ca pricipal scop distrugerea tehnicii de lupta irakiene (americane) capturata de kurzi.

De aici si propunerea americanilor care au considerat ca TR 85M1 cu tun de 100mm (poate 105mm) ar fi mai mult decat perfect pentru nevoile de astazi ale armatei irakiene (Abramsul nu se justifica, in zona nu sunt lupte tanc vs tanc), iar daca TR 85 ar fi cazut in mainile kurzilor acest tanc nu ar fi creat panica la Ankara.

Uzina Mecanica Bucuresti a inaintat imediat MApN-ului o cerere pentru a primi din stoc un numar suficient de TR 85, tancuri care urmau sa intre la modernizare conform cerintelor caietului de sarcini…

Din pacate contractul a fost respins de ROMARM (pur si simplu nu l-au bagat in seama), la indicatia (foarte pretioasa) a directoarei acestei institutii –general in rezerva Floarea Serban! 

V-am promis saptamana trecuta dovezi clare de inalta tradare, de rea vointa, de distrugere cu discernamant a industriei nationale de aparare si astazi vi le-am oferit ! Din pacate aceasta industrie nu mai are mult de trait si spre multumirea unora va disparea incet, incet, spre marea bucurie a importatorilor, a lobbystilor (care ne tot explica pe site-uri cum ca nimic din ce facem noi nu-i bun), a  « comisionarilor » (adica politiceni corupti), etc. 

Romania Military isi va sustine industria atat timp cat aceasta va mai sufla, alaturi de mana de oameni care ne este alaturi si ne vom bate pentru slujbele noastre, pentru industria noastra, pentru viitorul Armatei Romane, atat cat vom putea, desi putinta noastra nu este deloc mare, DAR, daca fiecare ar face cate putin, lucrurile ar sta foarte diferit astazi.

Fata de SAUR 2, ei bine ucrainenii – care sunt in razboi – nu l-au considerat deloc un transportor prost ci dimpotriva o platforma foarte fiabila, ieftin de intretinut si usor de up-gradat pentru nevoile utilizatorului final, doar la noi SAUR 2 este considerat prost pe singurul motiv ca-i romanesc…

Din pacate lectiile istoriei nu au fost invatate de conducerea noastra politica si facem din nou acceasi greseala ca in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand importam cam tot, inclusiv munitia. Si atunci tot coruptia si incompetenta politicienilor si generalilor nostri ne-au fost fatale, iar cand ne-am trezit – din visare si aliante – cu rusii pe granite am cedat fara lupta – nici n-am fi avut cu ce lupta – si astfel Romania Mare a trait doar 22 de ani numai si numai din vina celor care in perioada interbelica s-au ocupat de siguranta nationala.

Astazi, alte nume, alte partide, aceleasi metode. 

Dar noi inca mai speram ca macar in ceasul al 12-lea decidentii din pozitiile cheie ale statului roman sa aiba in vedere interesul national si macar sa aiba bunavointa sa analizeze in detaliu aceasta propunere! 

 Industria de Aparare  Romaneasca, asa cum arata ea astazi

CN ROMARM si filialele sale, conform legislatiei in vigoare, sunt producatori si furnizori, pentru Armata Romana, de produse, echipamente si sisteme cu destinatie militara din categoriile care reprezinta: pulberi, explozivi, munitie de toate calibrele, grenade de mana, bombe de aviatie, armament pentru infanterie (diferite tipuri si calibre), proiectile reactive nedirijate, rachete, artilerie si munitie de artilerie, vehicule blindate pe roti (transportoare) si pe senile (tancuri si masini de lupta ale infanteriei), sisteme de arme integrate.

In perioada 1995-2006 CN ROMARM si filialele sale au fost participante la derularea unor programe de inzestrare a armatei in domeniile enumerate mai sus, multe dintre acestea fiind realizate in cooperare cu parteneri externi selectati de MApN, companiile romanesti din cadrul ROMARM avand pozitia de parteneri industriali, coproducatori, integratori sau subcontractanti. Din aceasta postura CN ROMARM si filialele sale au preluat initial si o parte dintre obligatiile de garantie si de post-vanzare ale partenerilor straini fata de MApN, dar cresterea eficientei si a competitivitatii, prin asimilarea de tehnologii si de produse noi, prin aplicarea eficienta a prevederilor legislatiei de “off-set”, nu s-a realizat, deoarece Armata Romana nu a cooperat cu industriasii locali pentru transferul de fabricatie si asimilarea unor echipamente realizate cu tehnologii actuale ci a preferat, in ultimul deceniu, importurile directe, in general de echipamente din excedentul unor armate NATO, revitalizate, evitand de cele mai multe ori “off-set”-ul industrial, care ar fi trebuit sa asigure transfer de fabricatie, de tehnologie si prestatii consistente de coproductie si de export.

Ca urmare, in mod constant, an de an, cererile Armatei Romane si ale altor entitati ale Sistemului de Securitate Nationala au scazut semnificativ.

In acelasi timp Statul Roman, proprietarul capacitatilor, nu numai ca nu a investit in tehnologii si produse noi, dar nici nu a asigurat un cadru legislativ care sa favorizeze initiativele specialistilor si managerilor din industria de aparare autohtona si nici nu a promovat masuri fiscale aplicate de multe alte tari europene, recomandate si permise de U.E.

Multe capacitati au intrat in conservare, dar si mai multe s-au degradat.

Terenurile aflate in propietatea agentilor economici au devenit prea intinse, greu de pazit (mai ales dupa retragerea pazei efectuate de jandarmi), utilajele si masinile neinnoite grevand productivitatea si calitatea, cu consecinte in privinta costurilor si a competitivitatii pe terte piete. 

Neadaptarea industriei de aparare autohtone la standardele NATO, intr-un ritm rapid, a condus la pierderea pietelor si a pozitiei de exportator important (in primii 10, pe plan mondial). Doar cateva incercari ( SAUR 1, SAUR 2, sistemul de arma de asalt calibrul 5,56, modernizarea TR 85M1, modernizarea divizionului de artilerie a.a de 35mm) au fost in pas cu noile cerinte, dar nici acestea nu au fost comandate si produse in cantitatile conform necesarului de inzestrare al MApN, licitatiile, asa-zise internationale (cu conditii de participare profund defavorizante pentru producatorii romani) dand castig de cauza diverselor firme straine, nu intotdeauna cele mai bune in domeniu.

CN ROMARM, care prin statut are nu numai pozitia de actionar (alaturi de Minsterul Economiei) la filiale, are si rolul de coordonare, control, reprezentant al acestora – in relatia cu MApN – si vanzator pe pietele externe.

Nici o filiala nu are dreptul de a exporta direct, ci numai prin CN ROMARM (asta apropo de intrebarea de ce nu-si cauta Moreniul clienti externi: pai nu are dreptul !) si uneori, dar mai rar, prin ROMTEHNICA. Numai ca in ultimii ani politizarea excesiva a  conducerii ROMARM a condus la discontinuitati majore atat in ceea ce priveste promovarea constanta si profesionista pe terte piete –  direct, cu sprijinul ambasadelor sau prin utilizarea unor agenti locali – a produselor filialelor, cat si la necoordonarea eficienta a sortimentelor fabricate in cooperare de catre filiale (prin favorizarea unora in raport cu altele) dar si neglijarea promovarii unui program coerent de asimiliare in fabricatie de produse noi, standard NATO si est, cerute pe piata, si dezvoltarea de tehnologii actualizate. 

Directorii generali ai CN ROMARM numiti politic au fost total ineficienti: Vasile Crisan – jurist de meserie, fost subprefect, Lori Boian – economist, condamnat pentru ucidere din culpa, Dan Tache-economist, trimis in judecata pentru fapte de coruptie, Floarea Serban – jurist, general in rezerva, pensionara, trimisa in judecata pentru abuz in serviciu savarsit in calitate de sef al Directiei Juridice a Statului Major General.

Doamna Floarea Serban, actualul director general, nu cunoaste sistemul, nu are cunostinte despre industrie, productie, echipamente, nu a condus structuri economice, fiind numita de catre domnul Sorin Encutescu, fost secretar de stat in Ministerul Economiei, acesta avand, la randul sau, prestatii pur teoretice, fara identificarea de solutii de redresare si de modernizare  a capacitatilor industriei de aparare.

Din aceasta perspectiva, poate fi relevant pentru modul de abordare a sarcinilor ce ii reveneau domnului Encutescu in aceasta calitate, urmatorul aspect: pe parcursul anului 2015 nu a reusit sa repartizeze fondurile de dezvoltare (si asa destul de mici) avute la dispozitie pentru industria de aparare – proprietate a statului roman. Asadar banii pentru dezvoltare/retehnologizare au fost dar nu au fost cheltuiti!

In plus, Directia Industrie de Aparare si Probleme Speciale (DIAPS) din Ministerul Economiei a fost in mod constant minimalizata de diversi secretari de stat si ministri, in prezent fiind redusa la nivelul unui serviciu de stat, desi gestionarea problematicii aferente agentilor economici cu capital de stat din industria de aparare nu inseamna numai numirea membrilor AGA si ai Consiliilor de Adminsitratie, ci si promovarea produselor la export, relationarea cu MApN, alocarea de fonduri pentru retehnologizare, cercetare produse noi si alte nevoi (paza, securizare, transfer de utilaje, restrangere de spatii).

De asemenea prin DIAPS se coordoneaza participarea la targurile internationale in domeniu, se gestioneaza vizitele la nivele reprezentative, etc.

Toate filiale CN ROMARM produc, in general, tehnica invechita, pe standarde est, foarte putina la standard NATO, care se exporta prin intermediul unor agenti nu intotdeauna reprezentativi. In plus, ambasadele Romaniei, reprezentantii comerciali si atasati militari nu mai fac promovari si nu mai furnizeaza date privind pietele respective si oportunitatile locale, Armata Romana, prin ROMTEHNICA, este uneori in concurenta cu CN ROMARM, pe terte piete, prin oferte de material excedentare, din stoc. 

Uzine – care altadata asigurau mii de locuri de munca si o gama diversificata de produse si echipamente militare la export – au devenit, datorita indiferentei si a nestiintei diverselor persoane aflate vremelnic in functii decizionale pentru industria de aparare, neeficiente, necoordonate, neglijate si puse in situatii de nedreapta concurenta fata de furnizorii externi ai MApN (selectati, in cele mai multe cazuri, fara transparenta si favorizati cu planuri de plati multianuale asigurate din credite). 

Este relevanta situatia Uzinei Mecanice Bucuresti, care a fabricat tancurile din dotarea armatei, tancul TR 85 fiind modernizat dupa 1990 la standardul M1. In perioada 2009-2013, desi armata Romana avea nevoie stringenta de prestatii de mentenanta pentru tancurile aflate in exploatare, dar si pentru produsele derivate (poduri de asalt, tractoare de evacuare) si chiar de o varianta modernizata a produselor existente, nu a primit decat comenzi minimale de reparatii puntuale, in totala contradictie cu standardele NATO asumate ca tara membra.

In 2013-2015, Uzina Mecanica Bucuresti a reusit sa convinga Fortele Terestre (obligate si de o aplicatie multi-nationala cu tehnica blindata in Germania) ca este capabila sa presteze activitati de reparatii, intretinere si readuceri in parametrii optimali a produselor fabricate in perioada 2000-2009. Este adevarat ca si ehipa de management a fost una performanta, care a reusit sa redreszee uzina, sa o aduca pe profit si sa propuna proiecte si programe noi, atat pentru Armata Romana cat si pentru export.

Inexplicabil, ca “apreciere” a managementului, au fost atitudinea secretarului de stat Encutescu si a directorului ROMARM, Floarea Serban, care au procedat la inlocuirea managerului apreciat de colaboratori si subordonati ca fiind eficient, sub pretextul expirarii contractului de mandat. Actuala situatie a a U. M. Bucuresti este, fara dubiu, starea de faliment iminent.

Indicatorii economici sunt dezastruosi, salariile se platesc din credite de la ROMARM, iar datoriile catre furnizori s-au triplat, multi dintre acestia refuzand sa mai livreze material, iar comenzi care sa rentabilizeze uzina nu mai exista. Daca in 2014 cifra de afaceri a fost de 20 milioane de lei si profit net realizat si declarat, in 2015, pana la demiterea directorului general s-a realizat o productie de 6 milioane de lei (in primele 5 luni), iar in urmatoarele 6 luni contractele derulate sunt in jur de 2 milioane de lei. U.M.Bucuresti este de mai multi ani in atentia unor grupuri cu interese imobiliare, promovandu-se la nivele politice decizionale diverse variante, ineficiente si costisitoare, de mutare a fabricii fie la Moreni, fie la Mihai Bravu, judetul Giurgiu, unde exista poligonul uzinei.

Este de neinteles cum tari vecine (Serbia, Croatia, Polonia, Slovacia) au gasit resursele necesare sa revitalizeze fabricatia si modernizarea tancurilor, prin eforturi proprii si prin colaborari cu firme din tari NATO, iar U.M. Bucuresti nu este sprijinita de MApN, Ministerul Economiei si CN ROMARM sa presteze activitati de mentenanta pentru TR 85M1, TR 85, Gepard, sa efectueze o noua etapa de modernizare pentru TR 85 aflat inca in exploatare, sa realizeze Pod de Asalt si Tractor de Evacuare, sa proiecteze, sa realizeze si sa omologheze autosenilatul cu obuzier calibrul 155mm (angajament la intrarea in NATO al MApN pentru minim 24 de obuziere). 

Situatia celorlalte filiale a ale CN ROMARM 

Uzina Mecanica Cugir: produce armament de infanterie calibre medii, standard est (12.7mm, 14,5mm) si munitia aferenta. A inceput sa fabrice si munitie 12,7mm standarn NATO. Totusi, nu a abordat toata gama de munitie din aceasta categorie – care se cere pe pietele internationale – si nici nu a asimilat armament standard NATO. Datoriile istorice acumulate ale uzinei sunt foarte mari si fara perspectiva de a fi platite. Tehnologia este foarte veche, ineficienta, ceea ce face ca preturile de vanzare ale produselor sa nu creeze profit.

Fabrica de Arme Cugir s-a desprins din U.M. Cugir, avand ca obiect de activitate fabricatia de armament calibrul 7,62mm bazat pe tehnologia Kalasnikov (pistoale-mitraliera, diverse pusti mitraliera si mitraliere).
Tehnologia de fabricatie  nu a fost constant tinuta sub control si/sau modernizata, astfel incat directorii care s-au succedat au pierdut controlul tehnologic, multe componente fiind comandate la diverse firme (capusare), calitatea si productivitatea, dar si fezabilitatea, fiind afectate. FAC are probleme mari in ceea ce priveste datoriile si nu se intrevede nici o varianta de redresare fara sprijinul statului si fara un management apolitic.

Ambele uzine din Cugir au constituit motiv de disputa politica locala si judeteana, managerii fiind pe rand schimbati si numiti pe criterii care nu au avut de-a face cu profesionlismul.

Uzina Mecanica Sadu are datorii intr-un cuantum greu de recuperat, este netehnologizata (baza tehnologica fiind masini chinezesti din anii “80), fara posibilitati reale de valorificare a unor terenuri (uzina este situata intr-o vagauna), are in propietate o mini-hidrocentrala.
Aici se produce munitie de infanterie calibru 5,56mm, 7,62mm, 9mm. Uzina a avut mari probleme cu managerii sustinuti politic, unii fiind condamnati sau implicati in procese penale (delapidari, accidente de munca soldate cu morti). Cu un management competent uzina poate produce pentru export cateva milioane de cartuse lunar si se poate mentine ca si capacitate de productie. Are insa nevoie de investitii in linii automate pentru fabricat munitie, trebuie sa asimileze o gama variata de fabricatie, in special standard NATO, si trebuie sa reia fabricatia unor componente abandonate (capse, initiatori) si mai ales sarenunte la importuri de pulbere din Serbia, reluand cooperarea cu Pirochim Victoria si Fabrica de Pulberi Fagaras (filiale ale CN ROMARM).

Uzina Mecanica Plopeni produce munitie calibru mare (de la 30mm la 155mm) si participa la fabricatia multor repere mecanice pentru produseler altor fabrici din CN ROMARM. Are o dotare tehnologica invechita, dar functionala si destule utilaje in conervare. Inca utilizeaza o forja de dinaintea ultimului razboi mondial. Managementul a fost schimbat de politicul local de prea multe ori, majoritatea conducatorilor impusi fiind fara cunostinte in domeniu si ineficienti (chiar cu probleme in justitie).
Uzina inca mai poate fi recuperata pentru a produce munitie est si NATO, calibre mari, in variante actualizate (tip sageata, calibru 155, cu bataie marita, etc).

Tohan Zarnesti a avut schimbari dese de manageri impusi politic. Are o suprafata foarte mare (poligon uzinal), cu sarcini deosebite privind paza. S-a incercat valorificarea unor capacitati prin asociere dar aceasta s-a facut de catre persoane implicate politic, cu rezultate paguboase si dosare de cercetare penala. Produce bombe de iluminare si alte tipuri de bombe de aruncator, focoase diverse, rachete nedirijate GRAD, la care s-a incercat modernizarea care este necesara si posibila, dar managerii nu au continuat programul.
Are colaborari pe orizontala, pentru diverse tipuri de munitii, cu alte filiale ROMARM (Carfil, Dragomiresti, Mija sau Plopeni).

Uzina Mecaniza Mija este singura filiala care nu are in proprietate terenul. Toti politicienii locali, de la toate partidele, au promis solutionarea acestei probleme, care este o consecinta a unui decret de infiintare a pirotehniei inca dinainte de 1989. Fabrica initiala MIJA (construita inainte de al doilea razboi mondial) a fost predata catre Consiliul Judetean, ca parc industrial si este acum in posesia unui arab pe nume Taher. UM Mija a lasat (si a pierdut) in parcul industrial utilaje grele (prese, forja) dar si poligonul uzinal pentru testarea munitiei. A fost reamenajat un poligon, cu eforturile directorilor general-adjunct si tehnic din ROMARM in 2010.
UM Mija produce munitie pentru lansatoarele de grenade, o gama mare de grenade de mana (ofensive, defensive, speciale). Are nevoie de completarea fluxurilor de fabricatie cu masini si utilaje din gama celor abandonate in parcul industrial.

UPS Dragomiresti este uzina care incarca munitie utilizand doua linii speciale. Nu are sector mecanic, ci doar pirotehnie. Este prestatorul principal pentru delaborarea munitiilor expirate. A asimilat in fabricatie munitie pentru tunurile tip Oerlikon cal. 25 si 35mm. A asimilat munitia frangibila cal. 25mm. Neavand un flux continu de productie are probleme de asigurare a fondului de salarii in mod constant.
Carfil Brasov produce in principal lansatoare de grenade dar si munitia aferenta. Are probleme cu titlul de propietate asupra terenului si a suportat presiuni imobiliare. Are un poligon uzinal si o capacitate pirotehnica la Harman, supuse – si ele – presiunilor imobiliare. Diverse grupuri de politicieni, dar si cativa manageri numiti vremelnic, au incercat promovarea solutiei de a muta capacitatea la Tohan Zarnesti. Solutia este complet atehnica si imposibil de sustinut financiar.
Are piete de desfacere la export dar a pierdut personal specializat si liniile de fabricatie sunt invechite. Necesita retehnologizare.

Pirochim Victoria ar trebui sa fie furnizorul pulberilor pentru munitia de infanterie. A fost afectata atat din cauza propietarului, in ceea ce priveste investitiile necesare sustinerii tehnice si de mediu a productiei, cat si de managementul defectuos al ROMARM si al filialelor producatoare de munitie de infanterie, care au preferat importurile din Cehia, Serbia si Muntenegru, solutie in afara principiilor de Securitate Nationala.

Fabrica de Pulberi Fagaras: capacitatea principala este linia de trinitroglicerina, dar poate produce si pentrita, hexogen, pulberi compozite, combustibil pentru rachete, TNT. Investitia initiala a statului a nu a fost finalizata in ceea ce priveste solutionarea apelor reziduale (“ape rosii”). Aceasta rezolvare necesita sume mari (milioane de euro) dar asigura fabricarea in tara a materialelor energetice si explozibilii necesari Sistemului National de Aparare.
Decizia trebuie sa fie a Statului si este una politica. Nici ROMARM si nici fabrica nu pot asigura resursele financiare necesare. Fabrica sustine salariile putinilor specialisti care mai sunt angajati din reconcentrarea acizilor sulfuric si azotic, utilizand o linie pilot, care a fost repusa in functiune in anul 2010, cu sprijinul directorilor general adjunct si tehnic din acea perioada din ROMARM.

Electromecanica Ploiesti este uzina care a produs rachete tactice si care face mentenanta si revitalizarea pentru rachetele aflate inca in dotarea armatei. Are inca un nivel tehnologic si de personal cu care ar putea relua activitati de modernizare a unor rachete vechi (HAWK) achizitionate de armata, dar presiunile unor firme private au facut ca rachetele sa ramana in depozitare. Produce rachete antigrindina.
Fara implicarea in procesul de modernizare al HAWK uzina nu se poate sustine.

Arsenal Resita a produs toata gama de tunuri, tunuri-obuziere tractate din dotarea Armatei Romane, de calibre incepand cu 35mm pana la 155mm. A asimilat in fabricatie tunurile Oerlikon KBA-25 si GDF 003. Uzina are numai 50 de salariati care efectueaza serviciul de paza. Este in conservare, nu a mai produs nimic de cel putin opt ani. Rheinmetal din Germania a ofertat privatizarea, dar grupuri de interese au actionat in favoarea altor firme, nesemnificative si privatizarea nu s-a mai realizat.
Automecanica Moreni este producatorul de transportoare amfibii blindate (a produs peste 14000, inclusiv BTR 80). I s-a luat o parte din capacitate (si 1/2din poligonul de testare) cu care s-a constituit un parc industrial. A realizat doua transportoare blindate – SAUR 1 si SAUR 2 – cel din urma echivalent cu cele existente pe piata, dar MApN nu a dorit sa achizitioneze nici macar un exemplar si foarte greu, a acceptat participarea la omologare.
S-a promovat, conform legislatiei UE, un program intre MApN si Min. Economiei, pentru a proiecta si omologa un transportor blindat 8×8 fabricat de industria autohtona, finantat partial de stat, dar programul a fost deturnat prin impunerea unei firme private ca integrator.

Programul a consumat banii alocati fara ca produsul sa fie realizat. O decizie administrativa a Min. Economiei si un manager eficient la ROMARM pot revigora programul care ar avea ca si consecinta revigorarea UA Moreni, un produs eficient pentru dotarea Armatei Romane si foarte bun pentru export.

Metrom Brasov nu mai este o societate comerciala puternica, in domeniul materialelor neferoase, dar pentru sectorul productiei de aparare fabrica “degetarelor” poate produce, pentru munitia de infanterie (adica preformele de alama necesare confectionarii tubului cartus). 

Si cam aceasta-i starea de fapt – la zi – a Industriei Romanesti de Aparare. In perioada urmatoare RomaniaMilitary va veni si cu alte exemple concrete despre, fabrici, manageri, contracte si achizitii.

Distribuie Distribuie Comentarii