EXPLOZIV/STENOGRAME CUTREMURĂTOATE/Vâlcov se întâlnea cu ACOLIŢII în CIMITIR. A luat UN MILION într-o PUNGĂ de PLASTIC

EXPLOZIV/STENOGRAME CUTREMURĂTOATE/Vâlcov se întâlnea cu ACOLIŢII în CIMITIR. A luat UN MILION într-o PUNGĂ de PLASTIC

Risc Seismic

Dosarul în care este implicat ministrul Finanțelor Publice dezvăluie o lume mafiotă. Procurorii DNA notează că ministrul primea banii la pungă în tranșe cuprinse între 400.000 și 1.000.000 de lei, iar întâlnirile conspirative aveau loc în cimitir.

Primul pas: contactarea lui Darius Vâlcov

Potrivit referatului DNA, afaceristul Theodor Berna – administratorul Tehnologica Radion l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului constând în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.) conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Tehnologica Radion a câștigat licitațiile

În urma acceptării propunerii făcute, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru următoarele lucrări: „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în municipiul Slatina”, „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt” şi „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”.

Cum se dădea șpaga

După semnarea contractelor, Berna s-a întâlnit cu Darius Vâlcov la Tehnologica Radion, stabilind în mod concret modalitatea prin care urma să îi remită cota de 20% din valoare contractelor, convenindu-se ca, imediat după încasare tranşelor de bani cuvenit din derularea contractului, să-i remită cash un procent de 20% din aceste încasări, precum şi locul remiterii sumelor, respectiv Tehnologica Radion.
Astfel, la momentul efectuării plăţilor de către Compania de Apă Olt, Darius Vâlcov se prezenta la sediul Tehnologica Radion, după ce îl suna în prealabil pe telefonul mobil aspecte confirmate de angajati.
Remiterea sumelor de bani către Darius Vâlcov s-a realizat în pungi de plastic în tranşe cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei, provenienţa banilor remişi fiind justificată de omul de afaceri ca fiind din vânzarea unor terenuri proprietate personală sau din retrageri în numerar din contul personal.

Problemele financiare ale afaceristului

Începând cu jumătatea anului 2012, omul de afaceri datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, nu a mai putut face plăţile către Darius Vâlcov.
În acest context, Darius Vâlcov l-ar fi pus în legătură pe omul de afaceri cu viceprimarul municipiului Slatina, Minel Prina, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre omul de afaceri şi Darius Vâlcov, a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate de către omul de afaceri să fie plătite de Tehnologica Radion. către SC plus Confort SRL, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De ce au apărut complicii

Sumele s au virat, pe baza acestei relaţii comerciale nereale si in perioada 2010-2012, Darius Vâlcov primind o sumă cuprinsă între 1.500.000 – 2.000.000 euro, echivalentul în lei.
Pentru a justifica plăţile, s au incheiat mai multe acte adiţionale la un contract cadru deja existent, iar după emiterea facturilor s a transferat sumele de bani în contul acestei societăţi. Toate documentele întocmite, respectiv contracte, facturi etc. erau fictive, în sensul că nu justificau o relaţie comercială reală, fiind întocmite doar pentru a masca aceste plăţi prin societățile comerciale coordonate de oameni apropiaţi ai viceprimarului Minel Prina, respectiv de Lucian Șușală şi Bogdan Timofte.
În baza unor astfel de contracte fictive, Plus Confort SRL a emis un număr de 3 facturi, în valoare de 1.00.000 de lei fiecare fără TVA, plata fiind efectuată prin virament bancar pentru două facturi, iar pentru ce-a de-a treia factură s-a plătit doar jumătate.
Pentru a crea aparenţa de legalitate a contractelor încheiate, la fiecare factură erau ataşate situaţii de lucrări, iar după fiecare plată efectuată către Plus Confort SRL, îl anunţa pe viceprimarul Minel Prina, care îi confirma luarea la cunoştinţă despre efectuarea plăţilor.
Ultima plată efectuată de Tehnologica Radion, în contul Plus Confort SRL, a avut loc la începutul anului 2013 şi a reprezentat o plată parţială din factura emisă.

Exemplu de contract fictiv

 Pentru a justifica emiterea unei facturi s-a încheiat în mod fictiv contractul de lucrări din 07.11.2011, în valoare de 1.240.000 de lei cu TVA, având ca obiect executarea unor lucrări de reabilitare termică a unui imobil din Calea Dorobanţi, contractul fiind însoţit de o anexă în care au fost menţionate lucrările pe care Plus Confort SRL trebuia să le execute. În baza contractului, la 15.06.2012, Plus Confort SRL a emis factura . în valoare de 1.240.000 lei către Tehnologica Radion, contractul, anexa la contract şi factura fiind fictive şi întocmite pentru a justifica plăţile venite de la Tehnologica Radion.
S- au mai incheiat contracte fictive si s a emis factura in 28.01.2013 în valoare totală de 1.238.598, 80 lei, iar Plus Confort SRL a efectuat plăţile către alta societate intermediara la datele de 21.03.2013, respectiv la data de 22.03.2013 câte 500.000 lei, iar restul de 238.598, 8 lei i-a virat la data de 26.03.2013. Pe relațiile cu tehnologica Radeon au mai fost folosite și alte societăți comerciale.

Întâlnirile la hotelul City din Slatina

 În motivarea operaţiunilor efectuate, Bogdan Timofte, Cristian Tomescu și Lucian Șușală, sunt persoane apropiate lui Minel Prina şi Darius Vâlcov şi s- a realizat, intregul mecanism al operaţiunilor pt ca banii sa fie transferaţi cu titlu de mită, conform înţelegeri dintre omul de afaceri şi Minel prina, Theodor Berna s-a întâlnitm în perioada 2009-2014, de mai multe ori cu Minel Prina şi Darius Vâlcov pe raza municipiului Slatina şi în Bucureşti, una dintre locaţiile de întâlnire de pe raza municipiului Slatina fiind la Hotelul City.

Distrugeri de documente

 Procurorii DNA arată că pentru a împiedica efectuarea unui control de către Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, la solicitarea lui Lucian Șușală, au fost distruse mai multe documente şi hard disck-uri:

Ce au observat procurorii DNA în timpul monitorizării celor implicați:

interesul acestora despre controalele aflate în curs de desfăşurare la firmele implicate în circuitul financiar fictiv Plus Confort SRL – Cafmin SRL şi Plus Confort SRL – MKS Still Grand Serv SRL- Bogmar Pro Design şi încercarea de acestora de a acoperi ilegalităţile în timpul controlului prin întocmirea de documente financiar-contabile false;
implicarea lui Minel Prina şi darius Vâlcov în protejarea activităţilor comerciale ilicite desfăşurate de aceste societăţi comerciale, prin intermediul cărora au realizat câştiguri personale materializate în lucrări de reabilitare a unor imobile controlate prin interpuşi;
consultarea permanentă şi influenţarea lui Darius Vâlcov, ministru al Finanţelor în Guvernul României de a interveni în activitatea de control desfăşurată de Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală;
cuantumul sumelor de bani provenite din infracţiuni de corupţie - trafic de influenţă şi spălarea acestora prin intermediul unor societăţi comerciale pe care le controlau şi crearea de circuite financiare fictive, de natură a masca aceste activităţi ilicite;
direcţionarea sumelor de bani provenite din infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru obţinerea de avantaje materiale de către Darius Vâlcov (Hotelul City Slatina);
sustragerea şi distrugerea de documente de natură să conducă la exonerarea de răspundere penală a acestora cu prilejul unor eventuale investigaţii penale.

Ce au declarat complicii

 Potrivit DNA, din declarația lui Bogdan Timofte, reiese că, după ce a aflat de la Lucian Șulală că un martor a fost citat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi faptul că verificările Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală sunt efectuate la solicitarea D.N.A., presupunând că vor fi şi ei citaţi, s-a întâlnit în cursul lunii februarie 2015 cu Lucian Șuțală entru a se pune de acord, „pentru a spune toţi acelaşi lucru”, în contextul în care anterior iŞuşală -a spus lui Timofte ce să declare în faţa organelor de control fiscal.

În acelaşi sens, Timofte mai arată faptul că a „avut contracte încheiate cu S.C. CAFMIN S.R.L. pe care le-am rupt şi le-am dat foc, pentru că în acestea nu erau trecute sumele şi data. Acest lucru l-am făcut la solicitarea lui CRISTIAN TOMESCU şi a lui ŞUŞALĂ LUCIAN-PETRUŢ” şi că a distrus documente contabile la solicitarea lui Şuşală , înainte de începerea controlului fiscal de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Afaceriștii au fost interceptați atunci când se plângeau că o să ajungă la DNA.

STENOGRAME

Din data de 24.02.2015:

„TIMOFTE PETRE BOGDAN: Ca să vezi ce mi-au oprit. Când m-am dus, m-am dus, aşa, cu teancu’ de dosare. Ce-au scos de acolo? Contractu’ cu MKS! Contractu’ cu PLUS CONFORT! Contractu’ cu CAFMIN, contractele cu …[neinteligibil]…, contractele cu ACETI. Atât! Nimic altceva.
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Eu sunt asociat şi director general. Cu funcţii depline, cu împuterniciri, eu am semnat tot. Trebuia să spun: „Doamnă!”  zic: „Ce să vină aia, că aia nu ştie nimic. Vă spu, eu sunt administrator de fapt.” Da?”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: Să trecem la CAFMIN. Şi ăla a venit exact… ăla a venit exact în timp ce eu… când mă apucasem cu CAFMIN-u’. Înţelegi? La CAFMIN eu îl visam, că era simplu, două facturi, ştiam exact ce luasem de la el, ce [cuvânt obscen].
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Da’ ăla, ce dracu ai luat de la el?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: De la ăla am luat de 10 miliarde în acte, care   i-am achitat. Mi-a facturat şi i-am plătit. De trei ani de zile. 10 miliarde.  Am luat betoane şi armătură pentru blocuri. „A, pentru blocuri? Ale cui sunt blocurile? Ale lui ACETI… ACETI?! Şi are şi colo, şi colo. Aa, O.K.! Haideţi că o să-l luăm şi pe ACETI.” Aşa! „Şi unde aţi luat betoanele?” Ce puteam să zic: „Doamnă, sunt puse în operă. Sunt în lucrare, aşa.” „Şi aţi facturat către ACETI?”
…[…]…
„MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Deci, relaţia cu M.K.S.…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Relaţia cu PLUS CONFORT, relaţia cu ACETI, relaţia cu CAFMIN şi relaţia cu SPOTLESS.”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: Tu nu apari cu materiale de 1 miliard cum am cumpărat, cu termosistem de atâţia bani! Ai înţeles?!”
...[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: După aia am ieşit cu LUCI, m-am dus cu el la CITY, am scris exact ce am declarat acolo, el veni acuma, la fel, să se întâlnească cu șefu. Eu i-am spus decât atât… „Mă, mânca-ţi-aş…!”
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Stai, că m-ai pierdut. Mai zi o dată!
TIMOFTE BOGDAN PETRE: M-am întâlnit cu LUCI la CITY. A scris şi el pe foaie tot ce-am… întrebările care mi le-a pus ăia, răspunsurile, toate ce au luat, ce cutare, ce am mai vorbit adiacent şi de ce era scris acolo, dacă nu s-au scris toate… Aşa! Deci, acolo mai era în spatele lu’ …[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă]… să se întâlnească cu DARIUS… cu [cuvânt obscen] ălalalt.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Cu DARIUS?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Da!„
…[…]….
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: Păi, cum? Cum? Exact aşa i-am spus:           „Mânca-ţi-aş [cuvânt obscen] ta, fii atent aicea. Dacă e nevoie mă chemi şi stăm de vorbă cu DARIUS în faţă şi eu i spun în faţă. Mânca-ţi-aş gura! Poţi să mă pui, să aşa… să torni sarea acolo, nu zic nimic, da’ gândiţi-vă! Am doi copii, fraţilor!” Şi mai spun o treabă: „Vai morţii mei!” Că mai este şi vorba aialaltă: Da, mă, am făcut, da’ barem… Mânca-v-aş!„
…[…]…
„MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Cine? Vorbeai tu cu LUCI şi el îţi zicea?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: LUCI! Da, da! Că sunt alţii care gândesc pentru noi şi ştiu ei ce au de făcut”.
…[…]…
„MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Bă, da’ când… când ţi-am… când ai primit banii de la M.K.S., că a fost, nu mai ştiu, 1 milion două sute patruzeci,          1 milion trei sute…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: 1 milion trei sute!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Ăia toţi s-au dus în hotel?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Păi, da, mă, ce dracu’ să fac eu cu…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: [oftează] Păi, era o poveste cu… a încasat PLUS CONFORT de la TEHNOLOGICA în perioada aia şi să-mi bag [cuvânt obscen] în ea de treabă, fix în perioada aia eu ţi i-am dat ţie în BOGMAR cu lucrările [cuvânt obscen] mele şi după aia toate s-au dus în hotel.
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Toate s-au dus în hotel, pentru că… pentru că  şi din ACETI, ce mi-a dat ACETI am băgat în hotel. ACETI mi-a dat pentru blocurile şi noi băgam în partea astalaltă. Ai înţeles?”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: 450 de miliarde… de milioane. 1 miliard o sută ştii unde sunt? Sunt băgaţi în ACETI. Deci, după ce că eu în toată perioada asta am trăit cu salariu’… şi munca mea, păi, mi-o luaţi şi pe aia, mă, să moară mama? Şi îi zic lui LUCI: „Măi, nene, aia-i şmecheria mea, e munca mea, e riscu’ meu, e stresu’ meu, e şmecheria mea Ăia-s banii mei!” „Păi, nu poţi să-i scoţi, că trebuie să plătim datoriile din urmă.” „Păi, stai mă, puţin! Cu banii mei… ei vin cu banii…”.
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: Te rog frumos, ALEX… Nu, nu, nu zic! Eu când mă întâlnesc cu DARIUS, eu îi spun în faţă. „Mânca-ţi-aş [cuvânt obscen] ta… Îţi mănânc… Merg până în pânzele albe!” Da? „Spune-i exact ce faci… dar decât atât... să nu mă duc acolo, frate… că las doi copii acasă… şi nevastă.”
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Că?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: „Că las doi copii acasă şi nevastă.”
…[…]…
„MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Nici nu vreau să mă gândesc câte ai făcut tu acolo şi ce creditare ai şi tu în BOGMAR-u’ ăla, în [cuvânt obscen] mea.
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Vai de capu’ meu! Vai de capu’ meu!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Mult?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Vai de capu’ meu! Mult!”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: De ce nu i-ai mai plătit lui CAFMIN? Ai 10 miliarde în 3 ani? De ce nu ai mai plătit?”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: Bă, nu vezi că-i clar? Cineva, care au făcut…  Ăştia sunt nişte pulifrici, cum îmi zice mie DARIUS. Aşa îmi zice mie, pulifirici.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Aşa îţi zice DARIUS? Pulifirici.
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Da! Da…”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: M-a lăsat pe mine şi s-a dus repede la DARIUS. Şi i-ar fi zis DARIUS…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: La DARIUS?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Da!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Păi, şi?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Cică ar fi zis DARIUS: „Bă… Să se ţină tare…” Şi ăsta a spus: „La ce dracu’ să se ţină tare, mă, că nu ştie nimic acolo?”  Şi ă… să nu treacă de ăştia, de Antifraudă, că are el pe ăla, îl cumpără pe ăla de sus care e la Antifraudă. Ceva de genu’ ăsta. O fi aşa, mi-o fi zis mie să mă liniştesc…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi sincer, te te întreb: te linişteşti?”
…[…]…
„TIMOFTE BOGDAN PETRE: Următoarele… urm… Următoarele întrebări ăstea sunt: „Bă! Ia spuneţi, mă, voi că v-am şi analizat. Ştiu cine sunteţi, ai cui sunteţi, ce aveţi pe numele vostru, sunteţi vai morţii voştri. O.K.! Cine e, mă?” Asta vor să ajungă, la DARIUS şi la MINEL. „Cine sunt, mă?”
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: La MINEL?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: „Cine v-a învăţat, mă, pe voi să faceţi aşa, că voi nu ştiţi, daţi-vă dracu’?” „Păi domnule, că să vezi…” De unde… Da’ te întreabă simplu: „De unde ai tu BOGDANE şi ALEX banii ăştia?”
…[…]…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi? Se duce el la puşcărie?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi zice… Şi zice că ar fi zis DARIUS săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici în BUCUREŞTI, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit și...
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Îm?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi zice că ar fi zis DARIUS: „Bă, dacă se ajunge la nu ştiu ce…”, cu o lacrimă aşa în colţ s-a întors şi a zis ă… „Eu mi le asum pe toate. Nu o să vă las pe niciunu’ aşa.”
…[…]…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Decât atâta i-am spus aseară când m-am despărţit de el şi o să-i mai spun încă o dată şi dacă mă cheamă să vorbesc cu DARIUS: „Fraţilor, gândiţi-vă bine, nu sunt numai eu, BOGDAN TIMOFTE, în chestia asta, pulifriciu’. Suntem toţi. O luăm toţi. Da? Nu uitaţi că am doi copii.”         Mânca-v-aş [cuvânt obscen] voastră ăsă v-o mănânc. Ştii cum e vorba aia: „Fiecare îşi păzeşte pielea!” La o adică, când vezi că toată lumea fuge în stânga, în dreapta. Se debarasează de tine ca de o măsea stricată la o… la o chestie de asta.
…[…]…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Da. Ăla: „Auzi, cum funcţionează hotelu’ ăsta?” „Cum l-ai făcut, mă, că-i plătit cu 8 miliarde?” Atâţia bani sunt din SGV. –Că       s-a lipit cu MILENIUM, cum era. A dat 800 de milioane SGV-u’, 800 de milioane şi după aia încă 1 miliard că s-au lipit ăia. Nu ai ce şi cum…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi cum, a crescut singur? [cuvânt obscen] mea!
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Da, aşa, peste noapte! „Păi, nu, că am plătit eu!” „Şi tu nu ai mai facturat?” „Nu!” „Păi, şi ai plătit tu… Tu din ce ai plătit, mă, BOGDANE? De unde ai avut tu banii ăştia să plăteşti?”
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi este greu să se vadă că ai avut banii de la MKS, care MKS i-a avut de la PLUS CONFORT sau i-ai avut direct de la PLUS CONFORT sau de unde ai mai avut tu, dracu’, pe acolo? Îm?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi aport! Aporturi, aporturi, aporturi!
…[…]…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Că dimineaţă când m-am întâlnit eu cu el, când ne-am dus să ne tundem, îmi zice: „Vezi că am vorbit cu DARIUS şi să-i facturezi 70% din 2 miliarde lu’… lu’ SGV-u’. Şi o să-ţi dea SGV-u’ banii ăştia să te apuci de muncă.” „Astăzi facturezi! Da?” „O.K.!” Ce să mai fac, ce să mai, că…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Să-mi facturezi tu mie pe SGV                        2 miliarde?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Da. 70% din din 2 miliarde.
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Pfoai de capu’…! Eu nu mai… nu pot să spun sume, nu ştiu câte zeroruri. …[neinteligibil]… mie …[neinteligibil]… Ce? …[neinteligibil]… Tu vrei să dormi liniştită cu ăştia în casă?
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Î…
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Nu puteam să mă urc cu ei în maşină, îmi rupeau mâna! Mă, îmi rupeau mâna! Ştii cum mă ştiu ăia de la casele de schimb valutar?
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Ă…
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Sute de mii am schimbat la ei!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: În oraş, acolo?
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Aoleu!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi ce dracu’ ai făcut cu ei?
TIMOFTE PETRE BOGDAN: [râde]
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: În euro, i-ai schimbat în euro?
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Din euro în lei, din lei în euro.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Cum trebuia la momentu’ respectiv?
TIMOFTE PETRE BOGDAN: În dolari, în franci, în ce trebuia atunci.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Mînca-ţi-aş…
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Ştii cum mă ştiau ăia? Când mă duceam, când îi sunam, oamenii ştiau direct: „Cât vrei, 100 de mii, 200 de mii?”
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: [râde] Şilingi, lei, ce ai azi?
TIMOFTE PETRE BOGDAN: „Ce ai, frate, astăzi?” „Vreau acum.” Ştii cum se făceau? Într-o oră se făceau, cum veneau banii, de pe la CRAIOVA, de pe la PITEŞTI, casele de schimb, între ei? [rosteşte o interjecţie] Mă duceam, nu puteam săi, să-i descarc. [rosteşte o interjecţie] „Daţi-mi atât.” Cât a cărat maşinuţa aia a mea… Cât au fost la mine în casă… Mânca-ţiaş…!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: A cărat maşinuţa aia, CITROEN-u’, milioane, a?”
…[…]…
„MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Bă, numai... numai, de-aici, gândeşte-te că e suma mare, BOGDANE, în [cuvânt obscen] mea! Adică eu am luat nişte lucrări fictive de la PLUS CONFORT, de la vără-miu, da? Le-am făcut fictive şi cu tine, aceleaşi lucrări. Că-s aceleaşi lucrări, în [cuvânt obscen] mea! Da? Şi tu, banii ăştia, 1 milion două sute patruzeci, cât [cuvânt obscen] mea e, că nici nu mai ştiu, i-ai băgat în hotel. Da? Hotel care e pe S.G.V., care S.G.V.-ul e al meu. Dup-aia ai mai primit de la PLUS CONFORT la fel.
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Douăzeci şi două!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Cât? Douăzeci şi două de miliarde?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Douăzeci şi două de miliarde!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Pe ce?! Lucrări care n-au existat, pe...
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Păi, sunt 13 miliarde... 13 miliarde pe M.K.S. şi douăzeci şi două pe PLUS CONFORT.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Atâţia sunt? [cuvânt obscen] mea, nici nu le mai ştiu! Cât fac... 22 cu 13...?”
…[…]…
„MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Păi? [cuvânt obscen] mea! Şi MINEL...? Ce treabă are ş-ăla-n ăsta?
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Nu ştiu. Da' eu aşa am înţeles de la-nceput, că "Bă, nu e treabă cu voi. Trebuie să ajungă la DARIUS şi la MINEL."
…[…]…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: Că nu e... Ei n-au treabă cu noi, ăştia mici, pulifricii. Că ei vor s-ajungă să ne facă pe noi să, să spunem că în spatele nostru stă DARIUS şi cu MINEL.
…[…]…
TIMOFTE BOGDAN PETRE: „Stai să întrebăm.” M-a întrebat. "Pot să-mi deschid o firmă?" Şi, şi ştii ce a zis DARIUS, nu? „Bravo, mă, începeţi şi voi să gândiţi constructiv." El aştepta de mult semnalu' ăsta. Adică: "Bravo, mă, bă, vorbeşti serios?" "A zis, bă, bravo, ...[neinteligibil]..."
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: DARIUS ţi-a zis: „Bravo, deschideţi firmă!” Dar nu te lăsa LUCI până la urmă, că: „Stai să vorbim, stai să…”

**********
Din data de 26.02.2015:

MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Ce să repari [cuvânt obscen]?!
ȘUȘALĂ LUCIAN: Să albim, nu poţi să albeşti, să le faci impecabile, dar mai poţi…
…[…]…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU:  Sunt fictive, contracte fictive, au trecut banii [cuvânt obscen] zeci... de miliarde vechi. Ce să repari!?
ȘUȘALĂ LUCIAN: Nu-i chiar aşa. ...[neinteligibil]...  că sunt fictive. Dar le-a făcut cineva. Nu te poate acuza nimeni de chestia asta.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Da.
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Este evaziune fiscală, nu este spălare de bani. ...[neinteligibil]... că banii nu sunt negri! Evaziune fiscală. În funcţie de prejudiciu se calculează… în funcţie de alea ţi se dă: amendă administrativă, penală sau cu suspendare.
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Care hotelul..., tu ai 2 miliarde patru sute, ești prost la cap! Nimic nu știi ...[neinteligibil]...
ȘUȘALĂ LUCIAN: 2 miliarde patru sute ai în cont acuma. Și tu dai 30% din astea  2 miliarde patru sute. I le dai înapoi lui MILENIUM, ți le facturează pe asocierea aia, că, MARINICĂ se retrage şi vrea banii înapoi, ca să începem să albim. Şi restul de 70% i le dai ăstuia că ți-a lucrat la hotel! Nu este nicio problemă. „Dar, de ce nu ai facturat, mă, până acuma?”. „Nu au avut bani SGV-ul.”.  De abia acuma, că tu ai încasat de la CITY chiria pe 2014.” Că îți spun eu! Da!? 2 miliarde patru sute. Închiriată la... ai... ai luat chiria de la CITY. Tu nici nu știai, pentru că nu am avut când să-ți spun! Eu am venit în BUCUREŞTI, nu am putut să mă mai văd cu tine ...[neinteligibil]...
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Ai înţeles? Deci... Plus că ăsta a mai luat 8 miliarde de la MILENIUM atuncea când le-a luat, plus 800 de milioane de la tine. Deci, deja are        8 miliarde opt sute plătit din hotel. Dar are de restul de luat. ”Uite, domnule, îi dau  1 miliard şapte sute. I-am dat deja! Uite acuma!”. Trebuie să facem facturile. Dar dacă vii şi tu la SLATINA să-ţi spun şi eu ce fac pe acolo. Dacă nu vii, eu le fac fără tine, că îi pun pe ăia să factureze şi…
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Următoarea. Ascultă-mă! Ai pe SGV ai... ...[neinteligibil]...  o să-ți dea 400 de milioane acuma chiria pe nu ştiu câte luni, din spate. Şi o să-ţi mai dea şi începe să vină la zi. ”Da domne, uite, am închiriat, am luat bani!” Din banii ăia, 400 să-i ţii, vezi să nu te atingi de ei, deci, te atingi decât de ăştia 2 - 400, ăia 400 de milioane îi ţii că o să-ţi vină TVA şi impozit pe profit sau pe d-ăsta, nu ştiu ce [cuvânt obscen] am vorbit eu la contabilitate. Şi o să mai primeşti în SGV până în vară, iar încă 2 miliarde şi ceva…
…[…]…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU:mă apucă disperare în [cuvânt obscen] ...[neinteligibil]... Păi, problema a plecat cu TEHNOLOGICA asta ...[neinteligibil]... PLUS CONFORT-u, vărul meu a încasat de la TEHNOLOGICA, după care au trecut prin mine... Sumele alea, cam alea sunt... 240... ...[neinteligibil]...
TIMOFTE PETRE BOGDAN: De la tine sunt venite la mine, la mine eu ţi-am facturat cu materiale. M-am uitat acuma! Eu nu sunt încasat acuma cu materiale!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Mânca-ți-aș [cuvânt obscen] LUCI ...[neinteligibil]... [cuvânt obscen]  „Bă am nevoie, am nevoie!” Nu aveam pe ce!
ȘUȘALĂ LUCIAN: Eu știu!
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Știu. Şi după aia le-am lăsat aşa şi nu ne-am mai uitat pe ele și n-am mai încercat să corectă nimic. Acum două sau trei săptămâni când te-au chemat ăștia la SLATINA, le-ai luat şi le-ai adus tot la fel.
…[…]…
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Păi şi nu avea ce să mai facă LUCI [cuvânt obscen]. Ce putea să facă la alea?
ȘUȘALĂ LUCIAN: Schimbai devizul, nu știu!?
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Ce treceai în deviz acolo?
ȘUȘALĂ LUCIAN: Nu ştiu, manoperă!
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Păi, manoperă! Păi, cum să treci manoperă să ajungi la valoarea aia?!
ȘUȘALĂ LUCIAN: Asta este, lua el 30 și... Lua el 30 de lei și îţi dădea ţie mai ...[neinteligibil]... Este relaţie între două firme. Ce putea? Îți calculaţi prejudiciul.
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Dar nu era aşa.
ȘUȘALĂ LUCIAN: Ba aşa este. Este singura firmă care a spus că mi le face în termen şi eu aveam termen de 30 de zile să le predau mai departe. Înseamnă că nu ştiu eu toate datele problemei. Că eu nu ştiu mai departe tu de unde ai luat banii, cum ai luat banii… ăia mai departe cum au luat banii!
TIMOFTE PETRE BOGDAN:De ce nu ne întâlnim toate părţile astea, firmele astea care sunt implicate – care ăla a luat de la ăla, ăla a dat ăluia – să se vorbească aceeaşi limbă!
ȘUȘALĂ LUCIAN: Păi nu ai auzit de ce, că toată lumea s-a îngropat... Păi, nu auziși că de ce!? S-a îngropat lumea în camere şi sub pământ...
TIMOFTE PETRE BOGDAN: Pentru că nici eu nu ştiu ce să fac. Într-adevăr, nu este asta soluţia, să ne îngropăm, că acolo rămânem îngropaţi!  Dacă se poate face ceva de acum în colo! ...[neinteligibil-interlocutorii vorbesc în același timp]...
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Știu. Le-am luat şi eu şi le-am învăţat în [cuvânt obscen]. Că acuma, uite, să-ți spună ăsta, astăzi am stat numai cu avocați de vorbă şi am luat totul şi am pus cap la cap și am...
ȘUȘALĂ LUCIAN: Sunt convins că ai nervi...  Şi a spus ”Da.”. Şi a spus că știu băieţii de la BUCUREŞTI cum să le facă să le ...[neinteligibil]... la revedere!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Ce creditare are ăsta în hotel, că te-am mai întrebat și data trecută, dar nu mai țin minte?
ȘUȘALĂ LUCIAN: 41 de miliarde în hotel.
ȘUȘALĂ LUCIAN: ...[neinteligibil]... miliarde...
…[…]…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Iar îmi vii să-mi zici că mi-ai băgat miliardul în SGV-ul ăla și că [cuvânt obscen]!
ȘUȘALĂ LUCIAN: Dar care-i problema? Tu, tu, tu vrei pe o bucată acuma să nu se mai facă nimic.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Nu, că sunt şi eu conştient în [cuvânt obscen] mea!
ȘUȘALĂ LUCIAN: Trebuie să meargă lucrurile înainte. Care-i problema? Și tu...
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Bă, în prostia mea, te întreb şi eu ceva acuma.
ȘUȘALĂ LUCIAN: Zi!
…[…]…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: În spate la hotelul ăla mai e cineva, mai am... PUD... surprize?
ȘUȘALĂ LUCIAN: [continuă pe un ton foarte scăzut] Adică?
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Nu ştiu…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Ce vrei să spui? Cum adică dacă mai este cineva în spatele hotelului?
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Nu ştiu, în [cuvânt obscen] mea!?
ȘUȘALĂ LUCIAN: [continuă pe un ton foarte scăzut] Dacă mai e cineva în afară de DARIUS? Cine să fie!? Să fie cineva...
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: El e sigur?
ȘUȘALĂ LUCIAN: Da.
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Când vii la SLATINA să facem facturile?
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: S-a vorbit pe acolo, că se intervine, se...
ȘUȘALĂ LUCIAN: Păi, nu-ţi spusei că s-a vorbit. Nu-ți spusei că s-a vorbit, în puii mei, dar tu, asta, trebuia să te urci în maşină[cuvânt obscen]. Nici nu trebuia să mă suni! Ştiai că mă găseşti la SLATINA. Dar veneai în [cuvânt obscen] mea, aveai cameră la hotel, nu e problemă…!
…[…]…
ȘUȘALĂ LUCIAN: Când vii la SLATINA să facem facturile alea?
ȘUȘALĂ LUCIAN: Cu cât [cuvânt obscen] mea e evaziune, mă!? Pe aia au reținut-o, au dus-o 24 de ore și după aia iau dat drumu! De 1 an jumate nu se mai aude nimic! ...[neinteligibil]... de milioane evaziune pe nivelul ăsta. Păi și ce s-a mai întâmplat!?
...[neinteligibil]... firme băgate cu un prejudiciu de 50 de milioane de euro. Și ce s-a mai întâmplat!? ”Păi, ...[neinteligibil]... că nu ne caută nimeni!”
**********
Din data de 02.03.2015

ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Binențeles să fim atenți, să nu știu ce... I-am povestit, i-am zis de tine... că n-a vorbit nimeni, că n-ai avocat, că ... [cuvânt obscen]... mea, că ălea, că ălea... și-a zis: ”Bine, ok! O să vorbesc cu BOBO și cu ăia.”. Mă gândeam că deja au vorbit cu tine. N-a vorbit nimeni cu tine, nu?
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Doar atâta, sâmbătă, mi s-a confirmat, încă o dată... duminică, de fapt, când m-am întâlnit cu el, că sâmbătă m-am întâlnit decât zece secunde, s-a confirmat că: ”Stați liniștit, nu va... eu garantez că nu va păți nimeni, nimic, se va lăsa doar cu amenzi, cu prejudicii cumulate... Văd că la Inspecția Fiscală este ok ...[neinteligibil]... Și nu A.N.A.F.-ul dă amenzi și propuneri și nu știu ce, ci Inspecția Fiscală. După A.N.A.F. ăsta trimite un raport la Inspecția Fiscală.”.
…[…]…
„ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: A intrat în... în ce, în S.G.V. sau...?
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Da, în S.G.V.
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Aoleu și trebuie să mai mă văd și cu ...[neinteligibil]... trebuia să mă văd ieri, băga-mi-aș ... [cuvânt obscen]...! Vreau să... mi-a zis DARIUS să ia S.G.V.-ul tot, să-l ia GHENCIU!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Nu știu, frate!
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Și atuncea ar fi zis...
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Sunt acolo!
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Aha! Și-o să mai primești, ți-am zis, vreo 4, 5 sute și de ăia nu te atingi!
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: 4, 5 sute de milioane.
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: 400 de milioane.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Îhî!
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: De la ...[neinteligibil]... chiria pe o perioadă de timp. De ăia nu te atingi, că trebuie să plătești la stat după aia niște bani și n-o să ai după aia.
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Îhî!
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Și-o să mai primești până la încă 2 miliarde până în vară. Ăsta-i scorul, care tot la fel, trebuie să vedem cum îi împărțim, știi? Că i-am zis și lui și a zis că e ok
…[…]…
MOCANU MARIAN ALEXANDRU: De pușcărie? Ziceai ceva de... dacă se ajunge la D.N.A. în ... [cuvânt obscen]... mea! Ce ai zis prima oară...?
ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ: Aicea nu mai depinde de mine!

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO George Simion, îngropat definitiv de Diana Șoșoacă! / „Simion este format de serviciile secrete și nici prea straight nu este”

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 O informație care dă fiori, dar spune multe și despre ce se știe în „marile cancelarii”

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă