EXPLOZIV/Secretul “COTELOR OBLIGATORII” de imigranţi musulmani impuse ţărilor europene de Germania

EXPLOZIV/Secretul “COTELOR OBLIGATORII” de imigranţi musulmani impuse ţărilor europene de Germania

Poate multă lume se întreabă de ce Germania vrea să impună ţărilor U.E. „cotele obligatorii” de imigranţi musulmani şi nu-i primeşte pe toţi refugiaţii, pe care Angela Merkel i-a invitat acum o lună să vină şi să-i primească. Aşa că de la sfârşitul lunii august Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria şi apoi Austria s-au văzut asaltate de câteva sute de mii de imigranţi musulmani, destul de violenţi şi „rebeli”, conform premierului ungar Viktor Orban. Toţi scandau: „Germany, Germany” în faţa camerelor de luat vederi şi că „Germania e mama lor, a tuturor!”

Dincolo de aspectul geopolitic şi cultural privind o invazie musulmană demografică împletită, cu reţele organizate de terorism islamic dezvăluite de Frontlex şi Europol, avem şi o importantă componentă economică şi socială. Germania vrea să primească circa 800.000 de refugiaţi musulmani, dintre care, ciudat, majoritatea sunt bărbaţi tineri, unii dintre ei luptători ISIS, ce vor să înceapă Jihadul, conform servicilor secrete ruseşti. Se pare că Angela Merkel şi-a asumat riscul primirii unui număr imens de imigranţi, cu un potenţial pericol islamist, pentru a culege pe cei mai instruiţi şi buni refugiaţi ca să lucreze în economia germană şi să asigure pensiile viitoare unei populaţii îmbătrânite. Selecţia imigranţilor musulmani se va face în Germania, ca apoi „resturile” să fie repartizate celorlalte ţări europene.

Viaţa m-a dus la Viena în ultimul an, acolo unde mă simt ca la a doua mea casă, în oraşul lui Horea, Eminescu, Maiorescu sau Blaga. La Viena am cunoscut oameni deosebiţi, români influenţi din lumea afacerilor, presei, societăţii civile, cu conexiuni importante în politica locală şi naţională austriacă şi de Intelligence. Aşa că am aflat că austriecii au fost primii care şi-au dat seama de şmecheria Germaniei de a impune cote obligatorii de imigranţi şi cauzele ascunse ale acestora. Pentru prima oară politicienii austrieci, membrii ai guvernului şi serviciilor secrete nu au mai fost informate de Berlin despre ceea ce se întâmplă şi ce doreşte Germania să facă cu milioanele de imigranţi musulmani.

În ultimii 25 de ani, Austria a fost portavocea Berlinului, odată cu criza refugiaţilor s-a rupt firul de legătură. La sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, Austria a fost lăsată singură în faţa valului de imigranţi de către Germania. Politicienii austrieci în frunte cu tânărul ministru de externe Sebastian Kurz, care urla în presă că Austria se „transformă în bazar” datorită imigranţilor musulmani, nu a românilor pe care nu-i iubeşte, au intrat în panică. La Viena nimeni nu ştia ce se întâmplă, iar Berlinul închisese canalul de legătură. Să nu uităm şi să spunem adevărul, nu Ungaria a fost prima ţară europeană din Schengen care a blocat venirea imigranţilor, ci Austria. Pe 4 septembrie, austriecii blochează vama de la Nickelsdorf şi impun controale la graniţă pentru prima oară de când s-a înfiinţat spaţiul Schengen, românii stând la cozi de 11 kilometri ca să fie şi ei controlaţi. Austria a suspendat toate trenurile care veneau de la Budapesta sau plecau spre Germania, Elveţia şi Franţa. Mai nou, autoturismele ies de pe autostrada spre Viena, circulaţia fiind redirecţionată prin Bratislava. Austriecii au fost primii europeni care şi-au dat seama de planul perfid al Germaniei privind impunerea „cotelor obligatorii” de imigranţi musulmani, folosindu-se de Comisia Europeană şi de Juncker, „marioneta” financiară a lui Angela Merkel.

Germania vrea să absoarbă pe teritoriul ei pe cei 800.000 de imigranţi, să-i cazeze şi apoi să-i interogheze: medicii, doctorii, inginerii, avocaţii, meseriaşii, cunoscătorii limbii engleze şi cei cu studii superioare să rămână în Germania ca plusvaloare la economie, iar ceilalţi refugiaţi fără studii, fără meserii, fără să cunoască engleza şi unii potenţiali luptători ISIS să fie repartizaţi, prin „cotele obligatorii”, celorlalte ţări europene, inclusiv României. Politicienii austrieci şi serviciiloe lor secrete au realizat schema cinică a Germaniei de a prelua caimacul economic al imigranţilor, iar „zaţul” refigiaţilor să fie împrăştiat în Europa. Deja Slovacia, Ungaria, Polonia şi Cehia au realizat care e „secretul” german al „cotelor obligatorii” şi au spus NU Berlinului şi sucursalei sale de la Bruxelles, care se cheamă Comisia Europeană.

Numai România lui Iohannis a rămas setată slugarnic pe cifra primirii de 1785 de imigranţi musulmani, deşi nu ne poate obliga nimeni să facem asta. Constituţia României la art. 3, aliniatul 4 prevede că “pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”. Sper ca Iohannis să nu încalce Constituţia, că, altfel, va plăti penal.Declarația recentă a cancelarului Austriei, Werner Faymann, care a criticat în termeni duri modul în care Ungaria gestioneaza criza imigranților și în cere acceptarea țărilor europene a cotelor obligatorii dovedește că Viena a redevenit pudelul politic al Berlinului.

Ionuţ Ţene


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”