EXPLOZIV/Ponta, pe buzele tuturor MARTORILOR din DOSARUL lui Ghiță de la DNA

EXPLOZIV/Ponta, pe buzele tuturor MARTORILOR din DOSARUL lui Ghiță de la DNA

Noi date explozive se scurg din dosarul Ghiță-Ponta de la DNA Ploiești. În care apare și un personaj nou. Fostul director de Rețea de la Realitatea lui Sorin-Ovidiu Vântu.

În referatul procurorilor referitor la extinderea acuzaţiilor faţă de Sebastian Ghiţă apare menţionat de nenumărate ori numele lui Victor Ponta, despre care martorii audiaţi relatează că a ştiut că Ghiţă cumpăra în Republica Moldova voturi pentru alegerile prezidenţiale, banii fiind daţi de Ghiţă chiar în sediul PSD. Totodată, numele lui Ponta apare în interceptări ca fiind cel care făcea presiuni pentru ca firma administrată de cumnatul său, Iulian Herţanu, să primească banii din contractul de la Comarnic. 

Menţionarea lui Victor Ponta în cele două cauze sugerează că acestuia i se vor deschide noi dosare, disjunse din cel al lui Sebastian Ghiţă. De altfel, una dintre condiţiile puse de procurori lui Ghiţă pentru măsura controlului judiciar este să nu intre în contact sub nicio formă cu Victor Ponta, ceea ce ar putea sugera că şi acesta are cel puţin calitate de martor în acest dosar, spun surse judiciare.

Cum apare Victor Ponta în documentele DNA:

Un martor cu identitate protejată a apărut în dosarul DNA Ploiești în care este cercetat și deputatul Sebastian Ghiță. Procurorii susţin că Ghiţă a plătit la negru materiale electorale în campania sa parlamentară din 2012, precum şi că s-a implicat activ şi financiar în campania lui Victor Ponta la prezidenţiale, în 2014. 

La data de 25.05.2015, pe adresa Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a sosit o corespondență expediată din Chișinău, Republica Moldova. În conținutul corespondenței a fost identificată o „sesizare“ formulată de un cetățean, care acum are identitatea protejată. Conținutul scrisorii arată cum se obțineau voturi contra bani, în campanie prezidențială din 2014. 

‘’Prin prisma cercului relațional, dar și a mediului politic frecventat am luat la cunoștință în mod direct și personal faptul că numitul Ghiță Sebastian a utilizat banii obținuți din comisioane urmare a traficului de influență exercitat asupra unor factori de decizie numiți politic pe diferite paliere administrative, în campania electorală determinată de alegerile prezidențiale din anul 2014, pe care i-a dat cu titlu de mită electorală pentru a cumpăra voturi în favoarea candidatului Victor Ponta. Arăt că, Ghiță Sebastian, prin persoane interpuse, introduce comisioanele primite într-un sistem de societăți pe care le controlează în fapt, iar la diferite momente, sume de bani sunt scoase și folosite în interes personal, economic sau politic’’, scrie în documentul DNA, preluat de stiripesurse.ro. Aceasta susține că ‘’despre acest mod fraudulos de încercare de a câștiga alegerile prezidențiale pus la punct de Sebastian Ghiță avea cunoștință inclusiv premierul Victor Ponta, candidatul PSD din campania electorală pentru alegerile prezidențiale’’.

200 de persoane, responsabile cu strângerea de voturi

‘’Prin prisma cercului relațional, dar și a modului politic frecventat am luat la cunoștință în mod direct și personal că numitul……… din dispoziția și la inițiativa lui Sebastian Ghiță, a organizat o structură de tip piramidal în care a cooptat peste 200 de persoane care la rândul lor erau responsabile fiecare în parte de a aduce la vot între 50 – 100 persoane la secțiile de votare deschise pentru scrutinul prezidențial organizat în Republica Moldova pentru diaspora românească. Din punct de vedere ierarhic, cele 200 persoane erau coordonate de 10 persoane numite direct de ……. și care erau responsabili să implice pe cei 200 din subordinea lor în atragerea la vot a celor 50 sau 100 de persoane ce le reveneau ca și număr în atragerea la secțiile de votare. Acești 10 supervizori erau și ei plătiți cu suma de 1000 euro de persoană lunar, timp de trei luni, inclusiv luna noiembrie 2014.

Pentru a determina cooptarea acestor 200 de persoane, Sebastian Ghiță, prin ……………… i-a plătit cu sume cuprinse între 100 – 200 de euro pe lună, plata fiind efectuată în această manieră cu 3 luni înainte de scrutin inclusiv în luna noiembrie 2014.Votanții cooptați de către cele 200 de persoane racolate inițial, primeau la rândul lor bani și bunuri (bani, ceasuri, articole de îmbrăcăminte neinscripționate, alimente) dacă se prezentau la vot și votau candidatul PSD Victor Ponta. Totodată votanții aveau obligația să facă dovada prezentării și exercitării votului’’, mai scrie în documentul DNA.

Banii erau dați personal de Ghiță

Martorul mai susține că Sebastian Ghiță distribuia personal banii la sediul central PSD. ‘’Precizez faptul că una din sarcinile ce îi reveneau numitului……… era să transporte banii necesari acestor activități, în numerar, în monedă euro, pe teritoriul național, apoi trecerea lor peste graniță în Republica Moldova cu avionul sau cu mașina personală și distribuirea lor celor 10 supervizori și celor 200 de persoane subordonate acestora. Declar faptul că sumele de bani astfel scoase din țară și puse la dispoziția lui ………. însemnând suma de aproximativ 400.000 euro, erau dați personal de către Sebastian Ghiță, în numerar, la sediul PSD din București, șos. Kiseleff, despre această înțelegere frauduloasă având cunoștință și candidatul PSD, Victor Ponta. De asemenea, cunosc faptul că Sebastian Ghiță a constituit o bază de date informatizată cu toți alegătorii din diaspora pe relația Republica Moldova, bază de date ce cuprindea circa 20.000 de persoane identificați prin localitate, nume și număr de telefon mobil.

De asemenea, baza de date cuprindea și numele persoanelor împuternicite să racoleze pe votanți, intitulați în tabelele special constituite ca supervizori și numărul lor de telefon mobil. Baza de date menționată mai sus, se află stocată într-un server la care acces are numitul Alin Petran.

De asemenea cunosc faptul că Ghiță Sebastian și …………. pentru a stabili și justifica modul de cheltuire a banilor, au întocmit mai multe înscrisuri olografe care prezintă în detaliu modul în care erau repartizați banii pentru cumpărarea voturilor în diaspora’’, sunt dezvăluirile martorului DNA.

Alin Petran este fostul director de Rețea de la Realitatea lui SOV.

File din Dosarul Cumnatul

„În ceea ce priveşte CL 6 arăt că eu am luat cunoştinţă de la Coman Mihail Marian că Herţanu Iulian Cristian, semnatarul contractului, este cumnatul premierului Victor Ponta. În cadrul discuţiilor purtate cu Boeru Bogdan am aflat de la acesta că intervenţia nervoasă a domnului Ghiţă despre care am relatat anterior ar fi plecat de la email-ul primit de la premierul Victor Ponta prin care se solicita urgentarea decontărilor către SC GROSSMAN ENGINEERING SRL. Din discuţia purtată cu Boeru Bogdan la data de 16.07.2013, dată la care Ghiţă Sebastian m-a apostrofat telefonic cu privire la faptul că aş fi un funcţionar nenorocit, prin aceasta am înţeles că din obsesia mea pentru respectarea legii aş fi încurcat anumite interese, tot acest schimb de documente şi verificări, atât ale consultanţilor, cât şi ale beneficiarului, iritând la nivelul cel mai înalt. În acelaşi context, ceream consultanţei să stabilească reguli foarte clare în scris, prin instrucţiune, în aşa fel încât să nu se lase loc de interpretări”(declaraţie martor)

„Din câte a relatat Boeru Bogdan, ca urmare a unui email pe care i l-a pus la dispoziţie Ghiţă Sebastian în sensul că a putut să-l citească personal, acesta mi-a precizat că Victor Ponta era nemulţumit şi dorea efectuarea decontărilor către SC GROSSMAN ENGINEERING SRL cât mai repede posibil. În acel email, din câte mi-a relatat Boeru Bogdan am dedus că se dorea ca a doua zi să se facă plata, în condiţiile în care certificatul intermediar de plată (CIP) nu era încă aprobat de beneficiar” (declaraţie martor)

BOERU BOGDAN: Bun. Azi, telefon, personajul de poveste: “Salut, băi şefu”. “Băi, vino (neinteligibil), trebuie să vorbim de Prahova”. Şi într-o doară aşa zic: “Ce faceţi?” Io îi zic : ” Hai mă, că uite, trebuie să vorbim cu SEBI, că pula mea, că (neinteligibil).” “ -Bine, vrei să vin cu tine?” “ -Păi, hai dacă vrei.” Şi am ajuns acolo. M-a luat Victor: “Tu cine eşti?”  “Ă… Fiul lui tata şi al lui mama.” Şi acuma începe să zică: “Băi, muncav-aş pula voatră, faceţi voi ceva? Că să moară, să facă … îmi arată un mesaj: ”v.ponta@gmail.com, dacă înţelegi?”. „Bă, am crezut că face intenţionat, dar acum eu o iau personal, că nu se mai poate, că pula mea. Subiectul: Grossmann, ăştia de la Comarnic, Grossmann.”  Îi fut în gât. ”
Că pula mea, că nu-i daţi banii, că tra-la –la”.  Zic: ” Măi şefu, dă-mi (neinteligibil), noi am depus SIL-ul, alea … alea …”.

IONESCU IONUŢ CRISTIAN: Dar, pizda măsii. Trebuie să o ducem înainte că d’aia suntem aici. Dar, dar ce vroia SEBI cu mine că au fost trei ameninţări la adresa mea, urâte.
BOERU BOGDAN: Bă, Ponta l-a futut pe Sebi, Ponta l-a futut pe Cosma, Cosma
l-a futut pe Sebi, Ponta l-a futut pe Sebi, Sebi ne-a sunat pe noi şi “Bă,
în pula mea, rezolvaţi-o, vedeţi cum faceţi!”.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…