EXPLOZIV/Personaj CHEIE, dat afară din Casa Regală a României!

EXPLOZIV/Personaj CHEIE, dat afară din Casa Regală a României!

Mihnea Constantinescu, acuzat că ar fi general SIE, a fost dat afară din Consiliul Regal, după o sedinţă desfăşurată marți seară la Aubonne, domiciliul din Elveţia al MS Regelui Mihai, dezvăluie, în premieră,  Flux24.ro .

Mihnea Constantinescu a fost criticat de vechii monarhişti, printre care jurnalistul Marius Ghilezan, după ce s-a aflat că este membru al Consiliului Regal şi ar fi fost în favoarea înlăturării Principelui Nicolae din Familia Regală, în vara anului trecut.

Dealtfel, din fotografia oficială a reuniunii se observă că Mihnea Constantinescu nu a fost prezent. 

Casa Regală a decis şi includerea în Consiliul Regal a unui vechi consilier al Regelui Mihai, alungat acum peste 10 ani din preajma sa. Este vorba de Jonathan Eyal, director al Institutului de Studii Militare din Londra. De asemenea au mai fost numiţi în Consiliul Regal: Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei şi dr. Anneli Ute Gabany, fost director al Institutului de Studii al postului de radio Europa Liberă.

De asemenea, avocatul Adrian Vasiliu, iniţial intrat în dizgraţie, şi el un vechi monarhist, a fost reconfirmat în Consiliul Regal.

Noile mutări ale Casei Regale vin după acuzaţiile aduse de foşti monarhişti că s-ar fi îndepărtat de cei care au fost alături de Familia Regală şi după scandalul din Asociaţia monarhistă soldată cu demisiile surorilor Coposu, Doinei Cornea, Marilenei Rotaru, Mihai Ricci (fost consilier regal) şi a altor nume importante ale mişcării monarhiste. 

Casa Regală încearcă să repare prejudiciile de imagine în urma recentelor scandaluri şi a acuzaţiilor aduse de vechii monarhişti. Readucerea dlui Eyal este un semnal puternic în acest sens, acesta fiind unul din cei mai apropiaţi consilieri ai Regelui în perioada de glorie a monarhiei de după 1990, iar doamna Gabany este un reprezentant de seamă al vechiului exil românesc. Alungarea lui Mihnea Constantinescu dă satisfacţiei de asemenea vechilor monarhişti.

Noua componenţă a Consiliului Regal,conform monarhiasalveazaromania.wordpress.com:

1. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta

Custode al Coroanei Române

2. Alteţa Sa Regală Principele Radu al României

Prinţ Consort

3. Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Lorenz al Austriei

Principe al Belgiei

Decoraţie: „Coroana României – în grad de Mare Cruce” (2015)

4. Dl. Andrew Popper

Şef al Casei Majestăţii Sale Regelui

Preşedinte onorific al The Princess Margarita of Romania Trust din UK (cf. Raport Anual, 2007), unul dintre Patronii FPMR (cf. Raport Anual, 2013)

Consilier Regal

Decoraţie: „Nihil Sine Deo” (2011), „Coroana României – în grad de comandor” (2014)

5. Maestrul Adrian Vasiliu

Avocatul Casei Majestăţii Sale Regelui

Consilier Regal

Decoraţie: „Crucea Casei Regale a României” (2008), „Nihil Sine Deo” (2011), „Coroana României – în grad de comandor” (2014) 

6. Dl. Jonathan Eyal

International Director al Royal United Services Institute 

Consilier Regal

Decoraţie: „Crucea Casei Regale a României” (2008), „Nihil Sine Deo” (2011), „Coroana României – în grad de comandor” (2014)

7. Dl. Guy Pochelon

Vicepresedinte al Boardului Fundaţiei Principesa Margareta din Elveţia (s), Chairman al FPMR din Elveţia (cf. Raport Anual, 2007)

Consilier Regal

Decoraţie: „Nihil Sine Deo” (2011), „Coroana României – în grad de comandor” (2015)

8. Dl. Anders Lindberg

Consilier Regal

Decoraţie: „Coroana României – în grad de comandor” (2015)

9. Dna. Dr. Anneli Ute Gabany

Consilier Regal

Decoraţie: „Crucea Casei Regale a României” (2011)

10. Dl. Ioan-Luca Vlad

Cancelar al Decorațiilor Regale
 
Consilier Regal
 
Decoraţie: „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate” (2008), „Coroana României – în grad de ofiţer” (2013)

Context

În zilele de 1-2 martie 2016, are loc, la Aubonne și Morges, în Elveția, a cincea sesiune a Consiliului Regal.

Consiliul Regal a fost reînfiinţat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, printr-un Decret semnat la 1 octombrie 2010 în Aubonne, Elveţia, cu scopul de a fi un corp consultativ, care să ajute, “prin sfaturile şi rezoluţiile lui, Şeful Familiei Regale în deciziile sale curente sau de importanţă istorică, juridică, economico-financiară, politică şi dinastică” (Articolul 2 din Decret). El este succesorul comitetelor politice şi consultative înfiinţate de Majestatea Sa în cursul exilului şi după anul 1989.

Membrii Consiliului Regal sunt Alteța Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei, domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, maestrul Adrian Vasiliu, dr. Jonathan Eyal, domnul Guy Pochelon, domnul Anders Lindberg și dr. Anneli Ute Gabanyi. Secretarul Consiliului este, de la reînfiinţare, domnul avocat dr. Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României.

Agenda întâlnirii cuprinde puncte privind bunul mers al Casei Regale, sărbătoarea din acest an dedicată împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern, precum și chestiuni legate de viitor.

La finalul sesiunii, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai va da publicității o declarație din partea Consiliului Regal.

Până în prezent, Consiliul Regal a avut următoarele sesiuni: 2-4 octombrie 2010, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 19-20 februarie 2011, Palatul Elisabeta, Bucureşti, 31 octombrie 2011, Aubonne, Elveţia (cu aceeaşi ocazie a avut loc şi un Consiliu al Familiei Regale, conform art. 9 din Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, condus de Majestatea Sa Regele) și 1 august 2015, Aubonne, Elveţia. SURSA  romaniaregala.ro


 









populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri