EXPLOZIV/Penalul l-a SALVAT pe Medelin sau PROPRIA PIELE?

EXPLOZIV/Penalul l-a SALVAT pe Medelin sau PROPRIA PIELE?

Plenul Camerei Deputaților a respins, săptămâna trecută, cererea DNA pentru încuviințarea arestării deputatului Mădălin Voicu. S-au înregistrat 103 de voturi pentru și 158 împotrivă. Și, spun surse bine cotate, rolul decisiv în respingerea solicitării DNA l-a avut un alt penal, care răspunde la numele Victor Ponta.

Penalul s-a dus la ședința de grup și le-a spus pesediștilor că, dacă intervenţia unui parlamentar pe lângă un membru al Guvernului s-ar interpreta ca trafic de influenţă, toţi din încăpere ar trebui să aibă dosare penale, pentru că au apelat la el de nenumărate ori în cei trei ani şi jumătate de guvernare PSD. Dragnea a tăcut.

Potrivit procurorilor DNA, Mădălin Voicu a intervenit la ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a-l primi pe Nicolae Păun, care punea presiune pentru adoptarea unei hotărâri de Guvern. 

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis miercuri plângerea deputatului Mădălin Voicu prin care acesta contesta măsura controlului judiciar și cauțiunea de 500.000 de lei instituite de DNA împotriva lui, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani. Judecătorii au desființat ordonanța procurorilor și au revocat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îl privește pe Mădălin Voicu.




populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”