EXPLOZIV/Mircea, FIUL lui Sorin Oprescu, INTERMEDIAR pentru ȘPĂGI. El primea banii în STRĂINĂTATE

EXPLOZIV/Mircea, FIUL lui Sorin Oprescu, INTERMEDIAR pentru ȘPĂGI. El primea banii în STRĂINĂTATE

În rețeaua lui Oprescu era băgat și fiul acestuia, Mircea. Rolul lui era, potrivit unor surse, de a colecta șpăgile. Se pare, însă, că el avea o metodă mult mai prudentă: se întâlnea cu mituitorii în străinătate, acolo unde încasa și banii. Informația este furnizată de Dan Turturică pe Blogul său. La începutul anului 2015, ziarul Național a dezvăluit faptul că fiul lui Oprescu, Mircea, se ocupă la Viena de înființarea unei clinici private unde ar fi urmat să se retragă primarul reținut al Capitalei.

"În rețeaua lui Oprescu era băgat și fiul acestuia, Mircea. Rolul lui era, potrivit unor surse, de a colecta șpăgile. Se pare, însă, că el avea o metodă mult mai prudentă: se întâlnea cu mituitorii în străinătate, acolo unde încasa și banii", scrie jurnalistul pe turturica.ro.

Dealtfel, în comunicatul DNA se vorbește explicit despre faptul că în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.
Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.
Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”