EXPLOZIV/FRATELE iniţiatorului LEGII ''dării în plată'' are DATORII de 720.000 de EURO la bănci!!!

EXPLOZIV/FRATELE iniţiatorului LEGII ''dării în plată'' are DATORII de 720.000 de EURO la bănci!!!

Dezvăluire EXPLOZIVĂ făcută de Flux24.ro ! Theodor Cosmin Zamfir, în vârstă de 44 de ani, fratele deputatului PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul legii „Dai casa băncii și scapi de datorii”, are un credit de nevoi personale de 720.000 de Euro, garantat cu o serie de bunuri, la Credite Europe Bank, conform documentului din arhiva electronică de garanţii mobiliare.

UPDATE/Potrivit unor informatii obtinute de HotNews.ro, avocatul Gheorghe Piperea, cel care reprezinta mai multe grupuri de clienti impotriva bancilor "recalcitrante", are la randul lui 3 imprumuturi la Piraeus Bank, totalizand circa 800.000 de euro. De notat este faptul ca Piperea apara clientii Piraeus Bank in procesele impotriva bancii de la care s-a imprumutat cu 800.000 de euro.

Al doilea imprumut este de 155.000 de euro iar al treilea de 65.000 euro. Nu este nimic ilegal in aceste imprumuturi, precizam din capul locului acest lucru. Doar ca pare la limita eticiii sa faci o lege intr-un domeniu in care ai interese.

Daniel Zamfir este soțul ''realizatoarei tv'' Oana Stancu de la Antena3.

Citiți și  Declarația de avere a deputatului Zamfir. Este mai mult decât interesantă!  Cam miroase a dezvoltator imobiliar!

Conform surselor bancare, Theodor Cosmin Zamfir figurează în Registrul Naţional al creditelor cu datorii. El practic nu a returnat Băncii turce împrumutul, iar anul acesta a chemat în judecată Banca, pe rolul de judecată existând un proces deschis.

Daniel Zamfir a spus marți într-o emisiune pe TVR că legea iniţiată de el este în folosul săracilor, nu al bogaţilor.

Iată că acest document probează interesul particular al familiei Zamfir de a se debarasa de împovărătorul credit.

Prin DOVADA publicată de FLUX24 se demonstrează că Daniel Zamfir a promovat legea în interes personal şi nu de grija majorităţii românilor care au credite.

Mulţi analişti financiari s-au întrebat după votarea Legii de către Parlament, în forma sa actuală, de ce nu există prevederi clare în actul normativ, legate de beneficiarii legii.

Prin lipsa de prevederi clar, pe lângă posesorii de credite imobiliare se pot strecura şi dezvoltatorii imobiliari sau speculatorii de terenuri. Aici trebuie înţeles interesul unei legi făcute pentru anumiţi cetăţeni care nu mai vor să returneze banii înapoi băncilor. Legea duce la pierderea tuturor cheltuielilor făcute de împrumutat (avans,rate, impozite, costul unor modificări cadastrale etc).

Legea duce la pierderea bunurilor ipotecate de terţi în sprijinul  împrumutaţilor, dar nu face referire la cei care au girat cu venituri salariale. Totalul creditelor cu ipotecă este mai mic decât cel vehiculat - circa 460.000 de împrumutaţi (împreună cu membrii familiei) dintre care 16.500 au două sau mai multe credite cu ipotecă sau pentru investiţii imobiliare. Suma datorată pentru aceste tipuri de împrumuturi garantate cu ipoteci ajunge la 74 mld. lei, iar valoarea restanţelor este de 4 mld. lei, rata de neperformanţă fiind de5,4%.Totalul restanţierilor “cu restante de peste 90 de zile” este de 18.000 de împrumutaţi cu garanţii imobiliare din circa 32.000 cu restante mai mari de o luna.

Este limpede că românii nu se vor înghesui să dea casele în care locuiesc înapoi băncilor şi să rămână în stradă cu familia, Legea Zamfir privilegiază învârteli tip Cosmin Zamfir, scriu cei de la  Flux24.ro .

NR. Oana Stancu asta, muierea deputatului, se dă mare ''investigatoare''. Poate îl investighează și pe cumnatu-său.... 




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…