EXPLOZIV/Era SLUGA mea atunci. Îmi CĂRA geamantanul, pentru că se pricepea la așa ceva.
Jurnalistul sportiv Costin Stucan a publicat duminică pe facebook o fotografie de la aniversarea zilei de naștere al fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, în care actualul vicepremier Gabriel Oprea este imortalizat cu un pahar în mână stând în picioare în spatele lui Cozma, care stă la o masă într-un restaurant având la dreapta sa o blondă și la stânga pe arbitrul Danciu. Ștucan spune că fotografia ar fi fost făcută acum 20 de ani.
O înregistrare din mai 1996, când actualul vicepremier și ministru de interne Gabriel Oprea apărea ca mâna dreaptă a liderului minerilor de la aceea vreme, Miron Cosma, a apărut recent pe internet, scrie Flux24.ro .
Interesant este că această înregistrare a fost încărcată pe youtube acum câțiva ani de ziarul Ghimpele, care face parte din trustul de presă al familiei Voiculescu. Era perioada în care Oprea era criticat de media controlată de familia Voiculescu. În aceea vreme, Gabriel Oprea ar fi fost bodyguardul lui Miron Cosma.
Informațiile obținute de FLUX 24 indică că, de fapt, Gabriel Oprea era consilierul liderului minerilor din Valea Jiului. Interesante sunt întrebările în acest caz: l-a consiliat Gabriel Oprea și alți generali din Interne și Armată pe Miron Cosma atunci când în 1999 a reușit să facă șah mat trupele de ordine la Cozia? Conform cv-ului oficial, Oprea a fost între 1990 1993: ofițer de Justiție Militară activ. În 2001, ajunge general de justiție militară și, mai apoi, are o ascensiune fulminantă fiind în prezent vicepremier și ministru de interne.
Intr-o declaratie acordata in 2011 publicatiei Ghimpele, Miron Cozma sustinea ca Gabriel Oprea era „sluga” lui in 1996. „Gabi Oprea a fost cu mine la Campionatul European de fotbal din 1996. Era sluga mea atunci. (…) Imi cara geamantanul, pentru ca se pricepea la asa ceva. Imi fusese prezentat ca un tanar viguros si de incredere. Mi-am dat seama imediat, dupa moaca lui, ca nu e de incredere”, spunea Cozma, citat de dcnews.ro, scrie aktual24.ro.
El a povestit si cum Oprea a ajuns in anturajul sau. „Domnul ministru Gabriel Oprea era, sa zic, copilul de suflet al profesorului universitar Neagu, pe care il respect, profesor la Facultatea de Drept, avocat si care urma sa devina avocatul meu, dar, subit, a renuntat si el. Domnul profesor universitar Neagu m-a chemat odata la el si mi l-a prezentat, mi-a zis: ‘Uite, iti prezint si eu un tanar de perspectiva – era maior la vremea aceea – si ia-l pe langa dumneata, da-i si lui sa faca ceva'”.
Cozma a mai spus in 2011 ca are si alte inregistrari compromitatoare despre Gabriel Oprea. „Daca continua sa mai zica un singur cuvant despre Miron Cozma, am sa fac publice fotografiile si casetele video. Nu mai zic de oamenii care erau, la momentul ala, in jurul lui, cine sunt. Daca o sa vorbesc, o sa-l duc intr-o situatie penala, periculoasa„.