EXPLOZIV/Dragoș Pătraru îl face „MUCI” pe Iohannis : Proastă creștere, aroganţă în stare pură
A-ți acoperi capul, ca președinte, la un astfel de eveniment, cum a făcut-o Iohannis la aniversarea Unirii Principatelor Române, e, în opinia mea, un gest care arată proastă creștere. Și asta vine de-acasă. Dacă aș fi fost în locul lui Iohannis și m-ar fi văzut mama la televizor, ar fi ajuns la Iași înainte să se termine ceremonia și m-ar fi luat la palme (ar fi fost primele palme pe care mi le-ar fi dat) de față cu toată lumea, spunându-mi: ”ce-i cu aia în capul tău, așa te-am învățat eu? N-ai pic de respect pentru oamenii ăștia?”, scrie realizatorul TVR Dragoş Pătraru pe Blogul său .
Citește mai jos articolul INTEGRAL
A-ți acoperi capul, ca președinte, la un astfel de eveniment, cum a făcut-o Iohannis la aniversarea Unirii Principatelor Române, e, în opinia mea, un gest care arată proastă creștere. Și asta vine de-acasă. Dacă aș fi fost în locul lui Iohannis și m-ar fi văzut mama la televizor, ar fi ajuns la Iași înainte să se termine ceremonia și m-ar fi luat la palme (ar fi fost primele palme pe care mi le-ar fi dat) de față cu toată lumea, spunându-mi: ”ce-i cu aia în capul tău, așa te-am învățat eu? N-ai pic de respect pentru oamenii ăștia?”
Acum, că am lămurit-o pe-asta, să trecem mai departe. Să zicem că președintele e un tip friguros, ipohondru și nu vrea să răcească. Îl înțeleg, și eu sunt la fel, râd prietenii de mine des, pe tema asta. Deci, omul a vrut să-și pună pe cap o căciulă. În ciuda protocolului cerut de o astfel de ceremonie, protocol respectat, după cum puteți vedea pe imagini, de cei mai mulți oficiali. Dar căciula, cine a ales căciula? O căciulă care nici măcar nu-ți acoperă urechile, deci nu prea te ajută să te încălzești.
M-am interesat, nu există la nivelul președinției un consilier vestimentar. Înțeleg că doamna Carmen are mai mulți, dar instituția (ca să vedeți cât de anacronică este) nu dispune de așa ceva, într-o epocă în care imaginea este totul.
Practic, dacă printr-un accident major Mazăre ajungea președinte, ar fi putut să iasă din Cotroceni îmbrăcat în uniformă nazistă, nu i-ar fi zis nimeni nimic. ”Heil, domnule președinte”, i-ar fi spus probabil un consilier slugarnic, care l-ar fi întâlnit pe scări.
Ceea ce mă aduce la o altă problemă pe care o consider gravă: consilierii lui Klaus Iohannis. Care sunt fie din cale afară de proști, fie reduși la tăcere de președinte. Merg cu tărie pe a doua variantă. Nu cred că există român trecut de 35 de ani care, văzându-l pe președinte cu acea căciulă, să nu se fi gândit să-i spună: ”șefule, n-ai alta, o să zică lumea că ești Ceaușescu!”. Așadar, cum a ajuns Iohannis în piață cu acea căciulă? Cum de nu l-a văzut soția? Cum de nu i-a atras atenția niciun consilier? Cred că toți cei care îi puteau face observație au preferat să tacă. Pe ideea: ”dacă îi spun ceva o să se uite urât la mine, o să mă repeadă, mă ia la ochi, îmi pierd munca, mai bine tac”. Nu există pericol mai mare pentru un lider, indiferent dacă el conduce doi oameni sau douăzeci de milioane, decât momentul acela când oamenii cu care lucrează nu-i mai spun când greșește. Când sare calul. Din acel moment, liderul este pierdut. El nu știe, dar când nu mai are alături de el oameni de nădejde, care să-l înfrunte, care să-l aducă cu picioarele pe pământ, e terminat.
Așadar, ce se vede dincolo de căciula președintelui Iohannis? Eu văd aroganță. Multă aroganță. Aroganță în stare pură. Aroganță confirmată de nevoia de confort a președintelui, de modificările cerute la reședința sa, de concediile prelungite pentru care nu dă socoteală, de nevoia permanentă de liniște, de programul atât de lejer, de lipsa de transparență a acestuia, de felul în care a ajuns să conteste decizii judecătorești definitive, pe motiv că ele au fost influențate de presă, de mersul în coloane oficiale zgomotoase, chiar și după #Colectiv, de scârba afișată în relațiile cu presa, când are tendința de a-i certa pe jurnaliști, de a-i lua la rost ca pe niște elevi, pentru ce întreabă, de faptul că nu consideră să comunice decât folosind rețelele sociale.
Sper să mă înșel, dar am impresia, studiind declarațiile și comportamentul președintelui, încă din campania electorală, de la acel ”ghinion” care ne-a aprins tuturor beculețele de panică, că Iohannis crede cu tărie că poporul român nu-l merită. Că poporul român nu e pregătit pentru un lider atât de măreț, cum este el. Că noi, optând pentru Iohannis, ne-am ales o căciulă prea mare. Sau că am venit la dânsul cu căciula-n mână, implorându-l să ne conducă.
A, să nu uit.
Am văzut și reacțiile oamenilor simpli, la gestul președintelui. Sunt împărțite. Cei care cred încă în Klaus Iohannis, destui (e bine că e așa, că oamenii mai găsesc încă forța de a crede cu tărie în cineva), îl cauționează, desigur, pe președinte. ”Dar ce-ai fi vrut să-și pună pe cap?”, întreabă ei. Nimic, eventual. Ar fi fost minunat să ne arate că are în cap atâta minte, cât să nu-și pună nimic pe cap. Așa ar fi fost de bun simț.
Cred că Iohannis ar trebui să învețe din ce i s-a întâmplat lui Băsescu. Până nu e prea târziu. Pentru că românii l-au iubit pe Traian Băsescu mult mai mult decât îl iubesc pe el. Și totuși, atât de puternic și de des a lovit Băsescu în această dragoste pe care i-o purtau românii, încât ea s-a transformat până la urmă în ură. Iohannis trebuie să înțeleagă rapid că fără suport popular este exact ce era Băsescu, pe finalul celui de-al doilea mandat: un bufon. Mă rog, în cazul dumnealui, un bufon robotizat. Iar pentru a ajunge să fii detestat de români e foarte ușor, mai ales când ești atât de rece și arogant.
Apropo, cam cât de frig poate să-i fie unui om atât de rece?
NR. Nu vrem să-i facem reclamă lui Băsescu, dar parcă ăsta era un „pic” mai rezistent la intemperii. Filmulețul ăsta e de la parada de 1 Decembrie 2014...
