EXPLOZIV/„COCOTELE” sindicaliste se visează PARLAMENTARI!
Par desprinsi din bancurile de pe vremea militienilor ceausisti, cand romanii faceau haz de necaz ca nu mai indraznesc sa bage nici macar fierul de calcat in priza, ca sa nu vada din nou aceleasi personaje. Iar orice s-ar spune, liderii celor mai influente sindicate ale politistilor, Iulian Surugiu, Dumitru Coarna si Vasile Lincu, s-au lipit de studiourile televiziunilor ca marca de scrisoare, nedandu-se dusi de la emisiuni nici macar cand se vorbeste despre sport, moda sau cure de slabire. Ca doar „tablagii” din ei se pricep la toate, certandu-l pe Messi ca nu a dat pasa in ultimul minut, pe Elena Udrea ca poarta taioare prea stramte sau pe sunniti ca nu-i lasa si pe siiti in pelerinaj la locurile sfinte.
Si, intr-un fel, atitudinea celor trei lideri de sindicat, dintre care primii doi pensionari, este practic de inteles daca ne gandim ca, in fond si la urma urmei, acestia nu prea au alte griji. Cel putin nu din punct de vedere financiar, dupa cum se va vedea in cele ce urmeaza. Si, totusi, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, liderii de la SNAP, SNPPC sau ProLex ar avea si ei un mare of, care le racaie orgoliile: nu sunt parlamentari. Asa ca surse din cadrul partidelor parlamentare sustin ca s-ar fi trezit cu „oferte de nerefuzat” din partea liderilor politistilor, care ar fi gata sa-si depuna sindicatele pe care le conduc de atata amar de vreme pe altarul partidelor care le-ar putea asigura in schimb locuri eligibile pentru alegerile de la toamna.
Hai cu fierul vechi
In tinerete, probabil ca si-a dorit cu ardoare sa se faca militian, din moment ce intre 1981 si 1983 a urmat cursurile Scolii Militare de Subofiteri. Numai ca, surpriza, Iulian Surugiu s-a angajat apoi la Antrepriza Constructii Metrou. Si, desi ajunsese ditamai maistrul la metrou, dupa Revolutie s-a bagat din nou la cursurile de formare a subofiterilor si astfel a ajuns „in sistem”, ca agent de ordine publica la Sectia 22. Numai ca, avansat pe banda rulanta la exceptional, subofiterul Surugiu i-a facut pe alti colegi sa tanjeasca si ei dupa incumetrirea cu nume grele de la conducerea din acea vreme a Ministerului de Interne. Mai ales ca odata cu succesul din cariera, lui Surugiu i-au mers din plin si afacerile de familie, in special cele cu fier vechi. Dar nici de combinatiile imobiliare nu are de ce sa se planga, din moment ce la o singura tranzactie si-a tras un comision de 120.000 ron. Si asta chiar daca, mai intotdeauna, atunci cand trebuia sa dea explicatii privind averea tot mai consistenta, care i-a adus liderului sindicalist si supranumele de „Miliardarul”, s-a ascuns „sub fustele” sotiei. Afacerile firmelor Alro Metal Ghencea si Rodi Impex SRL au mers din plin, cel putin in Sectorul 6, acolo unde era si Surugiu politist. Oricum, milionar in euro, pensionarul sindicalist Surugiu nu a avut nicio problema din a acorda diverse imprumuturi, cum ar fi unul de 600.000 euro catre Alexandru Albu. Pai nu fac la fel toti bietii subofiteri din politie, pensionari sau nu, care se grabesc sa plateasca la timp cotizatia pentru sindicatul pastorit de Iulian Surugiu, jucandu-se cu sutele de mii de euro si plimbandu-se cu jeep-urile pe plaja?
„Facatura” de la Gradistea
Nici macar Gigi Becali sau Monica Tatoiu nu au pretentia sa se priceapa chiar la orice pe lumea asta, ca vicepresedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual. Probabil insa ca pe Dumitru Coarna, liderul de facto al SNPPC, il recomanda pentru a-si da cu parerea la televizor despre orice si impresionantul sau trecut profesional, de agent principal la postul de politie din comuna Gradistea, judetul Calarasi. Insa sa nu uitam ca, desi pensionar inca de deceniul trecut, Coarna nu sta numai in pensie, chiar colegii sai de sindicat recunoscand ca „atoatestiutorul” incaseaza frumusica suma de 2.000 de euro lunar de la SNPPC, bani din cotizatiile politistilor care, preocupati sa prinda infractori, nu prea au timp sa-si faca veacul la talk show-uri, unde sa tune si sa fulgere impotriva oricarei anchete a DNA. Insa „obsesia” pensionarului care, in plina criza resimtita din plin de colegii sai, isi permitea sa faca un imprumut de 65.000 de euro si unul de 70.000 de lei, a explodat ca niciodata atunci cand procurorii Laurei Codruta Kovesi si-au permis sa descinda in sediul MAI si sa-i insface pe fostul secretar general adjunct Mihai Sova si, mai ales, pe Ingrid Popa Mocanu. Coarna, cel care pe vremea mandatului lui Radu Stroe era pe cai mari prin minister, a decretat public ca ancheta DNA este nici mai mult, nici mai putin decat „o facatura”. Aoleu, sa fi fost subiectul Ingrid Popa Mocanu, consiliera ministrului adusa si ramasa loiala lui Radu Stroe, un „cartof” chiar atat de fierbinte?
A delapidat peste un milion!
Spre deosebire de ceilalti doi vocali lideri de sindicat, Vasile Lincu pozeaza intr-o adevarata eminenta cenusie nu doar a Ministerului de Interne, ci chiar a intregului sistem. Altfel fiind greu de crezut cum de presedintele Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor Pro Lex chiar credea ca, dupa instalarea lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, el si un alt „combinator” de marca, Teodor „Tase” Atanasiu, chiar vor impune sefi de structuri. Si asta nu doar in cadrul MAI, dar si sa mazileasca sau sa puna alti conducatori chiar pentru unele servicii secrete! Ca doar nu-i amagea pe cei care au avut atata incredere in cei doi… Si dintre care unii isi mai amintesc inca de monitorizarile facute de „Doi s’un sfert” pe vremea cand Vasile Lincu i-ar fi trimis regulat lui Gelu Oltean, la Roma, cu cursa de microbuz, pachete cu produse d’ale gurii „traditional aredelenesti”. Ca doar ca sa se joace de-a combinatorul la un asemenea nivel nu-l recomanda pe Vasile Lincu, in niciun caz, faptul ca procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au inceput urmarirea penala impotriva sa, dupa ce i-au perchezitionat inclusiv locuinta. Si pentru ce? Pentru ca, alaturi de un coleg si cu sprjinul trezorierului, ar fi „tras pe dreapta” suma de 1,2 milioane de lei din banii sindicatului pe care-l conduce, acuza oficiala fiind cea de „delapidare cu consecinte extrem de grave in forma continuata si fals intelectual”. De asemenea, numele lui Lincu a fost intens mediatizat si in scandalul vamesilor corupti protejati de Sorin Blejnar, atunci cand au aparut informatii ca celebra „Regina” ar putea fi chiar un lider de sindicat. Asta nu inseamna nicidecum ca familia Lincu nu se sacrifica pentru binele sindicatului. Contra cost, ce-i drept, dar asta este cu totul alta poveste. Asa ca, la un moment dat, Vasile Lincu incasa 1.000 de euro lunar doar ca redactor la revista sindicatului. Unde, stranie coincidenta, colabora, pe bani frumusei, ca secretar general de redactie si redactor, si sotia sa, doamna fiind in plus si director la sindicat, dar si economist al fundatiei „Noi citim”.
Pe urmele „fratiei chestorilor”
Daca pana si unii membri ai influentei „fratii a chestorilor” au inceput sa nu mai tina de scaune si sa faca pasul inapoi, poate a sosit vremea ca „resetarea” ceruta de „vocea strazii” sa-i atinga si pe alti „nemuritori” din MAI. Ce-i drept, Surugiu si Coarna, cel putin, nu mai pot iesi la pensie, fiind deja pensionati. Dar uite ca liderii sindicatelor din politie viseaza, mai nou, sa le ia locurile parlamentarilor pe care ii huleau atat pana acum. In vremuri in care, intr-adevar, angajatii din MAI au nevoie de sindicate puternice, dar unele conduse de lideri tineri, care sa vrea sa-si ajute colegii din suflet si din camaraderie. Si nu neaparat pentru ca primesc salarii de excelenta, constand in sporuri de pana la 50 la suta, precum multi dintre liderii de sindicat din teritoriu, cum se intampla acum la prea multe inspectorate judetene. Cătălin TACHE