La 20 august, prin strâmtoarea Bosfor a trecut o navă militară rusească, Nikolai Filcenkov, pe a cărei punte, Bosphorus Naval News, site-ul care a publicat mai multe fotografii, a identificat ascunse sub largi prelate camioane militare Kamaz. La 26 august, Țezar’ Kunikov și Azov, iar la 3 septembrie, Novocerkask și Koroliov traversează Bosforul spre Mediterana. Ultimele două nave militare observate au fost Aleksandr Tkacenko și Saratov, cea din urmă fiind fotografiată la 7 septembrie.

Despre creșterea implicării militare a Rusiei în războiul civil din Siria a scris, pentru prima dată, la 12 august, site-ul opoziției syria.net, care afirma că ofițerii ruși au preluat comanda în luptele pentru apărarea provinciei Latakia. Un cunoscut portal de știri israelian, Ynetnews, citând diplomați occidentali sub acoperirea anonimatului, anunța la 31 august că Rusia trimite în Siria un corp expediționar, avioane de vânătoare, elicoptere de asalt, cu echipaje cu tot. Tot atunci, publicația oficială siriană al Watan dezvăluia că Rusia va construi o bază militară la Jablah, la sud de Latakia, pe lângă cea existentă la Tartus, al doilea port ca mărime și importanță după Latakia.

Mărturii despre prezența militarilor ruși în teatrul de operațiuni se înmulțesc. La 3 septembrie, The Daily Beast scrie, într-un reportaj al televiziunii de stat siriene, că se aud comenzi în limba rusă. Subiectul a fost dezvoltat a doua zi, de către prestigiosul cotidian britanic The Times care a identificat unui nou tip de transportor blindat, BTR-82A, în luptele de la Latakia, la 28 august, din care s-au auzit comenzile în limba rusă: „Davai, bîstree“! Acest model intrase în dotarea armatei ruse doar în 2013. Sirienii au un model mai vechi, BTR-80, din care au primit 30 de bucăți, între decembrie 2013 și martie 2014.

Detalii nu mai puțin interesante au fost revelate de analiza fotografiilor postate de militari pe rețelele de socializare Odnoklassniki și VKontakt. A rezultat că militarii ruși sunt dislocați pe un front întins, unde se desfășuraseră lupte grele în ultimele zile, ceea ce părea să confirme prezența lor pe câmpurile de operațiuni, în ciuda asigurărilor regimului de la Damasc că ajutorul rusesc se reduce la consiliere, material și tehnică de luptă.

Cine sunt și de unde vin soldații ruși?

Din analizarea imaginilor difuzate de televiziunea siriană rezultă că BTR-82A este al Brigăzii 27 motorizată Novorossiisk. Observatori ruși independenți au descoperit pe forumul Mama soldata o postare: „În brigadă circulă zvonuri că-i trimit în Siria pentru 3-4 luni“, nota cineva. Pe lângă unitatea din Novorossiisk, în Siria a fost trimisă și Brigada 810 infanterie marină de la Sevastopol, cum rezultă din alte mărturii foto și însemnări de pe rețelele de socializare. Experții ruși intervievați de posturile de radio Svoboda și BBC apreciază că poate fi vorba de un contingent de 3-400 de militari dislocați în Siria în ultimele săptămâni. Cineva nefamiliarizat cu rețelele rusești de socializare s-ar putea îndoi de veridicitatea acestor probe. Nu e cazul, apetitul pantagruelic pentru selfie al militarilor ruși a fost deja confirmat în Donbass. Se poate scrie o istorie detaliată a operațiunilor de acolo după fotografiile de pe rețelele de socializare.

Rămâne întrebarea: cum și unde au postat fotografiile pe rețelele de socializare, că doar nu au toți roaming la telefon? Răspunsul experților e simplu – fotografiile au fost postate la baza rusească din Tartus, unde este Internet, acolo unde au debarcat militarii, de unde pleacă și unde se întorc din misiuni. 

Chiar dacă rezultatele primei sesiuni foto se văd abia acum pe rețelele de socializare, rușii sunt o prezență obișnuită pe fronturile din Siria. Damascul a fost cel mai important aliat al Moscovei în Orientul Apropiat în perioada Războiului Rece. În ciuda faptului că mari cantități de arme și tehnică de luptă au fost livrate Siriei și Egiptului, acestea au fost înfrânte categoric de Israel în 1967 și 1973. La începutul anilor ’80, circa 8.000 de soldați, ofițeri, translatori, consilieri militari sovietici erau detașați în Siria și Liban, unii participând direct la lupte. Astăzi, comentatorii ruși vorbesc de zeci de morți și sute de răniți, inclusiv trei generali, în rândul contingentului sovietic. Doar unul dintre multele detalii cunoscute: în războiul din 1982, când Israelul a invadat Libanul de Sud, bateriile antiaeriene de la Beqaa erau deservite de ofițeri sovietici. În acea perioadă se cristalizase chiar o axă Moscova-Teheran-Damasc, care practic funcționează și astăzi.

Prăbușirea URSS n-a schimbat azimutul diplomației siriene, care a rămas aliată fidelă a Moscovei. După 1992, implicarea Rusiei în regiune s-a redus dramatic, de vreme ce resursele de care dispune Moscova sunt mai modeste decât cele ale Uniunii Sovietice. Mai mult, flota militară rusă a renunțat la baza de la Latakia, păstrând însă un „punct tehnic“ la Tartus, pe care-l controlează de 44 de ani, și pe unde flota rusă din Mediterana poate livra materiale și tehnică militară Siriei. Baza rusească de la Tartus era deservită, până în 2013, de doar 4 militari.

Alături de Iran, Rusia a rămas principalul aliat al regimului Bashar al-Assad, contestat violent în stradă începând din 2011. Reprimarea dură a Primăverii Arabe a transformat Siria, țară cu un complicat mozaic etnic și religios, în teatrul unui sângeros război civil care are potențialul modificării geografiei politice a Orientului Apropiat. Pe lângă ajutoarele în tehnică militară și consilieri, alături de Assad au luptat voluntari ruși. Povestea este mai complicată. „Slaveanski korpus“, format din voluntari ruși, ar fi fost constituit – potrivit unor informații care au circulat în mediul online – de către FSB (serviciul de contraspionaj, principalul succesor al KGB-ului) din angajații unei firme private, Moran Security Group, din Petersburg. În mod surprinzător, la întoarcerea din Siria aceștia au fost arestați și acuzați de „mercenariat“ de către autoritățile rusești. Un episod dramatic care a ținut prima pagină în presa rusă s-a consumat în ianuarie 2015, când luptătorii Statului Islamic (ISIS) au difuzat un film cu execuția a doi bărbați, dintre care unul era prezentat ca cetățean al Kazahstanului, dar declara că este ofițer FSB, iar al doilea a afirmat că a lucrat „8 luni la FSB împotriva musulmanilor“. 

Dar cetățeni ruși luptă și de partea cealaltă a baricadei, în rândurile rebelilor ISIS. Potrivit comentatorilor moscoviți, numărul acesta ar fi între 800 și 1.500. Alții vorbesc chiar de 2.000 de oameni. Cert este că, în rândul forțelor ISIS, rușii sunt pe locul trei, după luptătorii proveniți din Tunisia și Arabia Saudită. La începutul acestui an, autoritățile turce au arestat o studentă de la istorie, de la Universitatea din Moscova, pe când încerca să se alăture ISIS. Este o îngrijorare teribilă la Moscova că ISIS – cea mai radicală organizație teroristă sunnită – și-ar putea extinde influența și acțiunile în comunitățile musulmane din Caucazul de Nord, unde autoritatea Rusiei a fost violent contestată în ultimele două decenii și unde rănile războaielor din Cecenia încă nu s-au vindecat.

Rusia neagă că s-ar implica militar în Siria, dar…

Inițial, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că nu deține informații. Însuși președintele Vladimir Putin, aflat la Vladivostok, afirma că este prea devreme să se vorbească despre o implicare a Rusiei în lupta cu ISIS. Iar purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe a declarat pentru New York Times că Rusia a livrat și va continua să livreze ajutor militar regimului Assad, însă nimic mai mult. Americanii cred că e mai mult decât atât. Presa de peste ocean, citând surse din serviciile de informații, relatează despre construirea unei baze militare rusești pe aeroportul din apropierea portului Latakia, cu un centru mobil de dirijare a zborurilor și dispunerea de locuințe container pentru circa 1.000 de militari. Îngrijorarea este sporită și de faptul că americanii nu înțeleg care sunt intențiile Rusiei. Aerodromul modernizat poate fi utilizat pentru a transporta material și tehnică militară, dar și ca bază de lansare a unor atacuri de către avioanele de vânătoare rusești. Mai mult, operațiunile aeriene ale rușilor ar putea interfera cu cele ale americanilor și partenerilor lor din coaliția anti-ISIS ori cu grupările opoziției anti-Assad sprijinite de occidentali. La 5 septembrie, secretarul de stat John Kerry i-a telefonat ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, iar din comunicatul dat publicității de Departamentul de Stat rezultă că SUA sunt îngrijorate că o prezență sporită a Rusiei poate duce la escaladarea conflictului, moartea altor civili nevinovați și sporirea valului de refugiați.

În acest moment, pozițiile Moscovei și Washingtonului sunt ireconciliabile. Chiar dacă votul de la 7 august 2015, din Consiliul de Securitate ONU, pe textul rezoluției privind stabilirea vinovaților în utilizarea armelor chimice, a reprezentat una dintre foarte rarele ocazii când SUA și Rusia au avut o poziție comună. A urmat apoi summitul de la Kuala Lumpur, când Lavrov i-a prezentat lui Kerry inițiativa Kremlinului pe dosarul sirian. După întâlnire, Lavrov a recunoscut că deosebirile de opinie rămân foarte mari. Iar ultimele consultări de la Moscova, de la 28 august, dintre trimisul special pentru Siria Michael Ratney și viceministrul rus Mihail Bogdanov au reconfirmat divergențele. Pentru Washington, Assad a pierdut orice legitimitate din cauza represiunii declanșate acum 4 ani, iar prezența lui la putere alimentează extremismul și adâncește tensiunea în regiune, în vreme ce Moscova îl susține pe Assad și consideră că doar colaborarea cu acesta poate fi cheia succesului în lupta împotriva ISIS.

Planul președintelui Putin pentru Siria urmărește două obiective: lupta împotriva ISIS și asigurarea unei tranziții politice prin organizarea de alegeri anticipate care să aducă la putere „elementele sănătoase“ ale opoziției siriene, într-un guvern de coaliție, alături de Assad. Însă Kremlinul n-a specificat care sunt grupările „sănătoase“ din opoziția siriană și care nu. Bashar al-Assad și câțiva lideri ai opoziției siriene și-au anunțat deja susținerea pentru inițiativa lui Putin. 

În ultimele săptămâni s-a speculat intens asupra prezenței – prima în ultimii 10 ani – președintelui Putin la Adunarea Generală a ONU, unde se așteaptă să prezinte un pachet de propuneri privind participarea Rusiei la lupta împotriva amenințării teroriste. Mai mult, liderul de la Kremlin ar putea să participe și la întâlnirea dedicată luptei cu ISIS, organizată de Administrația Obama, la Washington, la 27 septembrie.

Obiectivele Kremlinului

Cel mai important obiectiv al Kremlinului este menținerea la putere a lui Assad. În ciuda violenței războiului civil, Assad a păstrat controlul asupra unei părți din Siria, câștigând respectul Kremlinului. De altfel, Rusia respinge acuzațiile potrivit cărora liderul de la Damasc este vinovat de actuala criză și, alături de Iran, i-a asigurat un sprijin nu doar militar, ci și diplomatic, blocând rezoluții în Consiliul de Securitate. Pentru liderul de la Kremlin destinul lui Assad poate fi un fel de premoniție a ceea ce i s-ar putea întâmpla lui Putin însuși. Pentru Moscova nu atât relația cu Assad e importantă, cât principiul neacceptării schimbării unui regim politic prin revoluție. Primăvara arabă a fost receptată la Kremlin ca o operațiune CIA de schimbare prin revoluții a regimurilor politice. Colapsul dictaturii colonelului libian Gaddafi s-a petrecut simultan cu protestele de la Moscova, din toamna 2011, ceea ce a sporit emoția negativă a Kremlinului. Dintr-o dată, Siria lui Assad a devenit prima linie a frontului în fața expansiunii americane. Apărarea lui Assad simbolizează salvgardarea principiului suveranității în accepțiunea dată acestuia la începutul secolului XX, adică a dreptului guvernului de a face tot ce dorește cu propriii cetățeni.

De asemenea, Rusia vrea să asigure supraviețuirea Siriei, ultimul aliat al Moscovei în Orientul Apropiat și un bun client al industriei de armament rusești. Un alt aliat, Teheranul, rămâne piesa esențială a Moscovei în Orientul Mijlociu. De vreme ce Rusia vrea să joace în liga mare, ea are nevoie de mai mulți aliați în zonă, așa că acum încearcă să-și apropie Egiptul. Statele Unite și NATO nu-și ascund iritarea față de consolidarea prezenței militare rusești în Siria. Statele sunnite, în frunte cu Turcia și Arabia Saudită, sunt și ele nervoase. Ankara trăiește cu spaima înființării unui stat kurd, în nordul Siriei și Irakului, către care ar putea gravita kurzii (și ei sunniți) din estul Turciei. De partea cealaltă, șiiții, principalii aliați ai lui Assad, Iran și Hezbollah, cu sediul în Liban, văd în implicarea Rusiei ocazia perfectă pentru a-și consolida influența în zonă. Israelul și unele state occidentale, chiar dacă nu sunt fericite cu creșterea prezenței rusești în Orientul Apropiat, speră ca intervenția acesteia să lichideze sau măcar să limiteze pericolul radicalilor sunniți din ISIS.

Marea strategie a Kremlinului este combaterea influenței americane în întreaga lume. Nu întâmplător, pașii tactici adoptați de Putin în Orientul Apropiat sunt în antiteză cu cei ai americanilor. Dacă Obama l-a abandonat pe aliatul SUA, președintele egiptean Hosni Mubarak, Putin îl apără eroic pe protejatul său Assad. În vreme ce Obama nu se decide să înceapă acțiuni militare de amploare împotriva ISIS, Putin trimite nu doar tehnică militară, ci și infanterie marină pe frontul din Siria și vorbește de o nouă coaliție antiteroristă. Pe cât e de prudentă Casa Albă, pe atât e Kremlinul de impetuos. Totodată, Putin face dovada puterii globale a Rusiei, creând un puternic contrast cu democrațiile occidentale, în general, cu SUA în special, care nu sunt capabile să-i atace pe teroriști în Orient.

Condiționând participarea la coaliția anti-ISIS de supraviețuirea lui Assad pe scena politică de la Damasc, Putin încearcă să pună în dificultate Administrația Obama. Dacă Washingtonul se opune intervenției Moscovei înseamnă că el vrea înlăturarea lui Assad, și nu lichidarea ISIS.

Faptul că obiectivul principal al Kremlinului este menținerea la putere a lui Assad explică de ce Putin propune abia acum un plan pentru Siria. Moscova este îngrijorată că recentele amenințări ale SUA cu lovituri aeriene împotriva armatei siriene ar putea însemna sfârșitul lui Assad. Damascul controlează mai puțin de o treime din teritoriul sirian, principala bază de susținere a regimului Assad fiind comunitatea alawită. Regiunile sunnite se află parțial sub stăpânirea ISIS, iar kurzii sub controlul diverselor facțiuni ale opoziției. Alawiții sunt concentrați în provincia Latakia și pe coasta Mediteranei. După destrămarea Imperiului Otoman, Franța a organizat în timpul mandatului său un stat alawit cu capitala la Latakia în perioada 1922-1937. Recunoscuți de Teheran ca parte a comunității șiite, alawiții sunt considerați de sunniții din ISIS drept apostați și sunt combătuți cu frenezie. În ultimele săptămâni, ofensiva grupărilor care luptă împotriva lui Assad a pus în dificultate armata siriană, aflată în pragul colapsului. De altfel, tocmai de la aceste ultime lupte provin mărturiile privind participarea militarilor ruși pe teatrele de operațiuni. De aici și urgența intervenției Rusiei pentru salvarea lui Assad, amenințat de pătrunderea în Latakia a rebelilor.

Scenarii

Nu e nimic nou în planul creării unei coaliții anti-ISIS, propus acum de Putin. Și nici livrarea de armament – fie el și modern, de ultimă generație – ori dislocarea a 1.000 de militari ruși în Latakia nu vor influența decisiv războiul împotriva ISIS. Tot trupele iraniene vor rămâne principalul actor al axei Moscova-Teheran-Damasc pe teatrele de operațiuni.

Mai multe publicații rusești, comentând ultimele evoluții, speculează afirmând că, în schimbul participării la coaliția anti-ISIS, Kremlinul ar putea cere concesii în problema ucraineană. Obiectivele Rusiei sunt vitale: slăbirea sancțiunilor economice amplificate de prețul mondial scăzut la petrol și revenirea țării în clubul marilor puteri occidentale care luptă împotriva terorismului, în spiritul lui 11 septembrie. Revenirea Rusiei în postura de aliat al Occidentului în războiul cu terorismul islamist ar face stânjenitoare sancțiunile, a căror slăbire este pregătită de realizarea – fie și parțială – a prevederilor acordului Minsk-2. De altfel, propunerea Kremlinului de implicare în războiul cu ISIS ar urma să fie prezentată de însuși președintele Putin la Adunarea Generală a ONU. Planul se dorește un punct de cotitură, un „game changer“ în relația Rusiei cu Occidentul, compromisă dramatic de anexarea Crimeei și acțiunile militare din Donbass. Liderul de la Kremlin încearcă să se legitimeze în tabăra antiteroristă, ceea ce ar slăbi legitimitatea democratică a criticilor lui Putin în Occident. Dacă planul va fi măcar și parțial un succes, Kremlinul ar putea spera la normalizarea relațiilor cu Occidentul și conturarea unei perspective pentru negocierea statutului Crimeei, mai afirmă comentatorii ruși. Însă reacțiile occidentale nu anunță nimic bun pentru Moscova. Nu doar SUA, Marea Britanie sau NATO și-au declarat îngrijorarea, ci și Grecia și Bulgaria au respins solicitările Moscovei privind traversarea spațiului lor aerian de către zborurile cu „ajutoare umanitare“ rusești către Siria în perioada 1-24 septembrie. Mai sigure sunt câștigurile pe care Putin le-ar putea obține în politica internă prin consolidarea imaginii de lider puternic care reface statutul Rusiei de mare putere, amintind de competiția dintre URSS și SUA din Orientul Apropiat și Mijlociu, din perioada Războiului Rece. Evident, o iluzie, de vreme ce resursele Rusiei sunt mult mai mici decât cele avute odată la dispoziție de Uniunea Sovietică.

Cum o largă coaliție internațională la care să participe Rusia, Iran, Siria controlată de Assad, alături de SUA, Turcia, Arabia Saudită, Qatar și alți actori regionali este practic exclusă, date fiind interesele divergente ale acestora, două sunt scenariile care ar putea să se contureze.

a) Contingentul rusesc dislocat în Latakia va întări paza principalului aerodrom și a celor două porturi pentru a securiza livrarea tehnicii militare și muniției pentru armata siriană și detașamentele iraniene, ceea ce nu ar ieși din limitele obligațiilor asumate de Moscova față de Damasc.

b) Militarii ruși vor participa nemijlocit la lupte, alături de sirieni și iranieni, în primul rând la apărarea provinciei Latakia, locuită de alawiți, susținătorii lui Assad, la apărarea Damascului, a aeroportului internațional și a coridoarelor spre nord și sud și vor controla granița cu Libanul.

În acest scenariu, corpul expediționar rusesc: 1) s-ar constitui într-o rezervă strategică și ar intra în luptă doar pentru a respinge atacurile inamicului; 2) ar participa la operațiunile ofensive menite să împingă inamicul cât mai departe de provincia Latakia și de Damasc. În acest caz, potrivit experților de la Moscova, contingentul ar trebui să numere 4-5.000 de militari, ceea ce nu e clar dacă Rusia poate mobiliza în Siria cu logistica de care dispune.

O întrebare esențială privește participarea aviației ruse la raidurile împotriva răsculaților, ceea ce ar putea modifica raportul de forțe pe teren. În acest caz, pretextul umanitar – protejarea alawiților – nu va mai putea fi invocat și nici participarea la campania împotriva ISIS. La granița provinciei Latakia și mai ales în sud, în jurul Damascului, trupele lui Assad luptă împotriva opoziției siriene, unele grupări fiind susținute de SUA și Turcia. Bombardarea și alungarea populației sunnite din jurul Damascului va tensiona relația cu Arabia Saudită și Qatar. Rebelii sirieni care luptă împotriva ISIS în coaliția condusă de americani s-ar putea angaja exclusiv în luptele împotriva lui Assad. În mod paradoxal, deși Moscova nu acceptă ideea că Siria, un mozaic etnic și religios, n-are nici un viitor ca stat și națiune în actualele frontiere, intervenția militară rusească ar putea contribui decisiv la împărțirea Siriei. De altfel, refacerea controlului asupra a o treime din teritoriul Siriei este obiectivul strategic al lui Assad și al Iranului, Rusia fiind doar instrumentul acestora în jocul geopolitic complicat din Orientul Apropiat.

Cel mai îngrijorător este însă faptul că, deși aventura sovietică din Afganistan este încă vie în memoria militarilor și diplomaților ruși, planurile Kremlinului nu par să fi trecut printr-o analiză critică serioasă a tuturor riscurilor și nici nu fac dovada înțelegerii complexității situației din Siria.

Principalul obiectiv al Kremlinului

Menținerea la putere a lui Assad este principalul obiectiv al lui Putin. Moscova este îngrijorată că recentele amenințări ale SUA cu lovituri aeriene împotriva armatei siriene ar putea însemna sfârșitul lui Assad. În ultimele săptămâni, ofensiva grupărilor care luptă împotriva lui Assad a pus în dificultate armata siriană, aflată în pragul colapsului. De aici și urgența intervenției Rusiei pentru salvarea lui Assad, amenințat de pătrunderea în Latakia a rebelilor.

Strategia Kremlinului

Politica lui Putin în Orientul Apropiat este în antiteză cu cea a americanilor. Dacă Obama l-a abandonat pe aliatul SUA, președintele egiptean Hosni Mubarak, Putin îl apără eroic pe protejatul său Assad. În vreme ce Obama nu se decide să înceapă acțiuni militare de amploare împotriva ISIS, Putin trimite nu doar tehnică militară, ci și infanterie marină pe frontul din Siria și vorbește de o nouă coaliție antiteroristă. Pe cât e de prudentă Casa Albă, pe atât e Kremlinul de impetuos.

Armand Goșu

Distribuie Distribuie Comentarii