EXPLOZIV/Americanii vorbesc FĂRĂ PERDEA despre AMENINȚĂRILE Rusiei la adresa României și Poloniei!
Adjunct al Secretarului american al Apărării: „Ameninţările ruşilor la adresa României şi Poloniei sunt de necrezut - este un semn de confruntare”. Niciodată chiar, după ştiinţa mea, de la finele Războiul Rece încoace. Este semnul că, totodată, lucrurile s-au tensionat până la o limită extrem de periculoasă, dar şi că decidenţii politici s-au decis să anunţe că există o linie roşie care nu trebuie depăşită, pentru a se evita spectrul unei confruntări distrugătoare.
Vorbind la Washington în cadrul Conferinţei norvegiano-americane în domeniul apărării, Robert Work, adjunct al Secretarului american pentru apărare a spus: „Interpretarea mea este că ruşii au trecut de la competiţie, despre care ei cred că este o stare normală a lucrurilor, la confruntare... politica externă a Federaţiei Ruse a trecut de la o uniune în favoarea parteneriatului la competiţie, apoi la confruntare, apoi la conflict”.
După ce, până la începutul anului 2012, SUA şi-au redus continuu prezenţa militară în Europa, ca un semn al dorinţei de a lucra în parteneriat cu Moscova, „din cauza activităţii ruşilor am simţit că este foarte important să dăm asigurări aliaţilor noştri din nordul, estul, centrul şi sudul Europei”. Ceea ce înseamnă că, până la finele anului 2017, SUA vor dispune de o divizie completă staţionată în Europa, incluzând o brigadă a forţelor aeriene, o unitate blindată de reacţie rapidă şi o brigadă a forţelor terestre.
„Este vorba doar de întărirea capacităţii de disuasiune, încercăm ca nimic din toate astea să nu apară drept o provocare. Ceea ce facem acum este un răspuns direct la activităţile ruşilor, cele pe care le poate vedea toată lume... Trebuie să începem să ne flexăm muşchii strategici, lucru pe care nu l–am mai făcut de la sfârşitul Războiului Rece... dar nu vrem să ne mai întoarcem coşmarul ororii nucleare din perioada respectivă”.
Contextul ultimelor zile s-a mai tensionat după ce s-a confirmat faptul că, în bugetul pentru anul fiscal 2017, Pentagonul a alocat suma de 3,4 miliarde $ pentru întărirea prezenţei în Europa, mărind de 4 ori mărimea fondurile precedent destinate acestei activităţi.
În plus, Kremlinul a primit ca pe o ofensă directă invitarea adresată Muntenegrului de a se alătura Alianţei, considerând, cum spun sursele de la Moscova, că este vorba despre o încălcare directă a spaţiului său de influenţă în Balcani.
Adjunctul Secretarului american al Apărării s-a referit şi la tensiunea existentă între NATO şi Kremlin după inaugurarea bazei de la Deveselu şi începerea lucrărilor la staţia similară din Polonia, aducând o serie de argumente concrete pentru a contracara acuzaţiei Rusiei că sistemul anti-rachetă, prezentat drept unul de apărare, ar fi în realitate unul ofensiv, ameninţând interesele de securitate ale Federaţiei Ruse: „Locaţia celor două baze este fie prea aproape, fie mult prea departe de rachetele strategice ruse pentru a reprezenta vreo ameninţare credibilă împotriva acestora... în niciun caz nu reprezintă o ameninţare la adresa capacităţii de disuasiune a forţelor ruseşti... dar ameninţările ruşilor la adresa României şi Poloniei sunt de necrezut - este un semn de confruntare”.
Este oare semnul că, într-adevăr, se încheie - foarte brutal şi în termeni verbali deosebit de incisivi - perioada de echilibru-dialog începută după căderea Zidului Berlinului şi urmată de reunificarea Europei în cele două alianţe majore, UE şi NATO?
Este oare vorba exclusiv despre un război mediatic, purtat însă extensiv şi cu capacitarea tuturor surselor de influenţă, ruşii activându-şi toate prieteniile, relaţiile de dependenţă sau de influenţă, brigăzile de trolli pe internet, într-o ofensivă fără precedent împotriva UE-NATO considerate drept noul element de acţiune ofensivă capitalist-corporatistă-iudeo-masonică împotriva fiinţei naţionale a Mamei Rusii, entitate paşnică prin excelenţă şi promotoare a idealurilor cooperării între popoare bazată pe principiile nerecurgerii la forţă şi ameninţării cu forţa, în slujba oneştilor muncitori de pretutindeni? Poate. Dar nu numai. Şi asta este foarte îngrijorător.
Toată lumea simte că a venit timpul flexării muşchilor, ceea ce se traduce printr-o militarizare fără precedent a zonelor proxime flancului estic NATO- UE. Dar şi cu semnale foarte puternice dinăuntrul Europei, cum este cel dat de Marine Le Pen, candidată la Preşedinţia Franţei în 2017 şi care, fără ezitare, a afirmat că prima sa acţiune majoră va fi recunoaşterea anexării Crimeii de către Rusia, cea considerată de statele din NATO şi UE drept profund ilegală şi contrazicând legislaţia internaţională.
Este importantă afirmaţia, deoarece este primul semnal vizibil de posibilă ruptură - de o amploare care implică semnificaţii fără precedent - în ceea ce este politica celor două Alianţe şi arată că există posibilitatea ca, în situaţii extreme, unul sau mai multe state europene să joace altcumva. România, ca de atâtea ori în istoria sa, se află chiar pe linia de posibil conflict, în orice caz pe cea de ruptură ideologică, şi vede cum, în imediata sa proximitate, se ridică la un nivel fără precent numărul factorilor de risc, la început asimetrici, acum din ce în ce mai clasici în termenii logicii militare.
De ce? Tocmai pentru că marii jucători vor să evite „coşmarul nuclear” şi se pregătesc, în primul rând, pentru câteva tipuri de conflict clasic, diferite la nivelul conceptual de „war game”, dar toate presupunând avansarea de trupe pentru cucerirea şi menţinerea unor teritorii, dar şi amplasarea preventivă de dispozitive de apărare, clasice şi avansate, pentru contacararea mişcărilor adversarului.
În acest context, preocuparea Aliaţilor de a recupera rapid echilibrul de forţe în zonă. Cu această prezenţă americană prognozată... ...pentru a modifica substanţial actuala configuraţie a forţelor: Acesta este, însă, unica explicaţie pentru tensiunea de la Kremlin? În nici un caz, deoarece, pentru prima dată de la căderea Cortinei de Fier, strategii de la Kremlin văd că este extrem de posibilă definirea unei schimbări fundamentale, adică formularea unei decizii politice de cooperare şi colaborare aprofundată între NATO şi UE.
Ceea ce ar duce la conturarea unor acţiuni concrete de mare amploare, descoperindu-se, în contextul ameninţărilor de azi la supravieţuirea Europei, că sintagma teoretică vehiculată până acum privind „domeniile de interes” ale fiecăreia dintre cele două organizaţii se transformă, prin forţa evenimentelor, într-una de „nevoie urgentă de răspuns comun”.
Aici de-abia aici începe discuţia majoră, aici se află adevărata miză a Summit-ului NATO de la Varşovia. Atunci vom afla şi răspunsul la nevoile de securitate ale României şi vom vedea cu adevărat care este capacitatea reală de joc a diplomaţiei româneşti aflată în faţa celui mai mare examen, căci ţine direct de supravieţuirea naţională.
Cristian Unteanu/Blog Adevărul
