EXPLOZIV/Această NIMENI CÂȘTIGĂ 25.000 de EURO pe LUNĂ de la STAT/PROTECTORII ei sunt Tăriceanu, Rușanu și Chițoiu

EXPLOZIV/Această NIMENI CÂȘTIGĂ 25.000 de EURO pe LUNĂ de la STAT/PROTECTORII ei sunt Tăriceanu, Rușanu și Chițoiu

Carmen Radu este o prezenţă mai mult decât insistentă în companiile de stat.  Director Economic al ASF, preşedinte al Fondului de Contragarantare, membru în consiliul de administraţie al Romatsa, membru în consiliul de administraţie al Nucelarelectrica, Expert pe probleme financiar-fiscale al ADF Audit Management SRL, preşedinte al Comisiei de Auditori Statutari în Camera Consultanţilor Fiscali din România. Cu toate acestea, ascensiunea personajului este învăluită în mister.

Cât câştigă din aceste funcţii? Nimeni nu poate să spună concret. Asta pentru că doamna Carmen Radu, funcţionar public, nu are vreo declaraţie de avere actualizată. Există o tentativă de declaraţie de avere de anul acesta pe pagina de internet a Fondului de Contragarantare, însă încercarea de vizualizare trimite către un mesaj: “Trebuie să vă autentificaţi pentru a vizualiza această pagină”. O asemenea opţiune de autentificare nu există pe contragarantare.ro.

Singurele declaraţii de avere disponibile, depuse de Carmen Radu, sunt cele din 2012, 2013 şi 2014. Însă, în toţi aceşti ani, în ciuda banilor pe care îi încasează de la stat, timpul parcă a stat pe loc. Toate cele trei delaraţii sunt identice: nu a cumpărat nimic, nu a pus bani în conturi, nu a luat bijuterii noi, salariile s-au evaporat. Cu singura menţiune că, pentru anul 2014, cineva a sfătuit-o pe doamna Radu să nu îşi mai declare veniturile, ci să specifie “conform fişei fiscale” sau “conform declaraţiei 205”.

Timpul a stat în loc dacă citim cu atenţie cele trei declaraţii: veniturile sunt aceleaşi, conturile în bancă la fel, proprietăţile şi încasările din chirii şi dividente în aceeaşi măsură. Notabil este un credit de 1.400.000 de euro, luat pe 22 de ani, în 2008 de la Banca Română pentru Dezvoltare. Întâmplător sau nu, în perioada respectivă a luat creditul de 3.000.000 de euro de la BRD şi Elena Udrea, credit anchetat acum de procurori pentru că se pare că vicepreşedintele băncii, Sorin Popa aproba astfel de împrumuturi în mod preferenţial.

Cele două spaţii comerciale pe care le deţine în Bucureşti, unul de 115 mp şi altul de 100 mp, îi aduc venituri de aproape 100.000 de euro în fiecare an, fiind închiriate la un preţ al pieţei de 35-40 euro/mp. Potrivit datelor din declaraţia de avere, nu a schimbat niciodată chiria acestor proprietăţi.

Carmen Radu a reuşit, în ultimii 10 ani, să îşi cumpere şi o casă de vacanţă de 400 mp în Sinaia dar şi un teren intravilan în Bucureşti în suprafaţă de 1728 mp.

Conturile pe care le deţine în bănci nu sunt nici ele de neglijat: două la ING, în valoare de 18.000 de lei şi 30.000 de USD şi unul la Bancpost de 300.000 de lei.

Revenind la veniturile din salarii sau indemnizaţii, surse din instituţiile în care lucrează au ajutat la completarea unui tablou al câştigurilor:

membru în C.A. Romatsa* – aproximativ 2.500 de euro pe lună
membru în C.A. Nuclearelectrica* – 1.000 de euro pe lună
director Fondul de Contragarantare* – 14.000 de euro pe lună (potrivit unui raport al Corpului de Control al Guvernului)
director ASF* – aproximativ 8.000 de euro pe lună
* potrivit datelor din CV-ul lui Carmen Rusu

Un total aproximativ de 25.000 de euro în fiecare lună, bani plătiţi din bugetul statului. Adică un fleac de aproape 300.000 de euro în fiecare an.

Carmen Radu nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere referitor la minunile din declaraţia ei de avere. La numerele de telefon afişate pe pagina de internet a Fondului de Contragarantare nu răspunde nimeni, indiferent de ora la care am sunat. Iar e-mailul trimis a returnat eroare.

Ca să fie tabloul şi mai complet, soţul doamnei Carmen Radu este nimeni altul decât Liviu Radu, un simplu inginer electrician. Chiar şi aşa, a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR Marfă (până în iunie 2014) şi director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (până în 30 mai 2014). În acelaşi timp făcea parte din Consiliul de Administraţie al Salrom. Din aceste funcţii câştiga peste 15.000 de euro lunar, potrivit surselor din sistem. Liviu Radu a fost însă mazilit anul trecut din toate funcţiile deţinute.

CINE ESTE MISTERIOASA DOAMNĂ RADU?

Carmen Radu a fost timp de aproape 20 de ani, după 1980, ocupanta unor funcţii modeste, fie de contabilă, fie de economistă în diverse firme dar şi în administraţia locală. Ascensiunea ei a luat avânt la începutul anilor 2000, când a ajuns în ministerul Finanţelor Publice. A fost numită director general adjunct al ANAF în anul 2004, instituţie din care a plecat la scurt timp după ce Sebastian Bodu a ajuns preşedinte, un an mai târziu. Şi nu a plecat oriunde, ci direct în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Eximbank. A rămas în acest post aproape 5 ani, până când a fost înlocuită de cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea.

Plecarea de la Eximbank a adus-o în postura de patron unic al unei firme de contabilitate, ADF Audit Management SRL. Şi-a trecut în CV funcţia pe care şi-a atribuit-o aici, Expert pe probleme financiar-fiscale. Potrivit aceluiaşi CV, încă mai deţine această funcţie în prezent.

Potrivit unor surse politice, doamna Carmen Radu este fina lui Dan Radu Ruşanu. De altfel, pentru o scurtă perioadă de timp, i-a fost acestuia consilier pe probleme economice la Camera Deputaţilor. Aceleaşi surse susţin că este apropiată şi de Daniel Chiţoiu, un alt fin al lui Dan Radu Ruşanu.  Acesta a luat-o sub aripa sa, în perioada în care era preşedintele Camerei Consultantilor Fiscali din România, oferindu-i un post de preşedinte al Comisiei de Auditori Statutari, funcţie pe care o ocupă din 2012 până acum.

A fost şi momentul în care Carmen Radu a prins aripi. O lună mai târziu a fost numită ca membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare, instituţie pe care o conduce în prezent.

Jumătate de an mai târziu, în aprilie 2013, împuşcă doi iepuri dintr-o dată: ajunge membru în Consiliul de Administraţie al Romatsa şi al Nuclearelectrica, funcţii pe care, de asemenea, le deţine şi în prezent.

Dan Radu Ruşanu a cooptat-o la rândul lui în octombrie 2013 la Autoritatea de Supraveghere Financiară, al cărui preşedinte era, iniţial pentru un post de consilier. Pe care l-a părăsit după numai două luni, pentru că a fost considerată suficient de competentă pentru a fi Director Economic al ASF. CV-ul pe care l-a postat pe pagina de internet a Nuclearelectrica arată că încă deţine această funcţie. SURSA  BN24.ro .

CV CARMEN RADU

Declaratie avere Carmen Radu 2014

Declaratie avere Carmen Radu 2013

Declaratie avere Carmen Radu 2012




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…