EXPLOZIV/300.000 de DOLARI plătiţi CASH de GHIŢĂ ŞI SERVICII pentru CONSULTANŢA lui Ponta

EXPLOZIV/300.000 de DOLARI plătiţi CASH de GHIŢĂ ŞI SERVICII pentru CONSULTANŢA lui Ponta

Rețeaua Ghiță. Misterele unui contract confidențial de consultanță strategică de 300.000$ cu PODESTA GROUP(SUA) în timpul campaniei pentru Președinția României

Datele publice de la Departamentul de Justiție al SUA arata ca între puternica firmă de lobby Podesta Group (SUA) și firma românească Federal Media Partner din Ploiești a fost incheiat in august 2014 un contract pentru acordarea de consultanță strategică și servicii în domeniul comunicării ce poate include și activități politice, scrie jurnalista Sorina Matei pe blogul sau. Compania romaneasca plateste catre Podesta Group (fondata de John Podesta, actual consilier al lui Barack Obama, si de fratele acestuia, Tony Podesta) 300.000 de dolari. Actionarii firmei romanesti au legaturi cu imperiul de firme fondat de Sebastian Ghita, cu Romania TV si cu reteau de firme din dosarul Marcel Pavaleanu - Razvan Alexe.


ÎN FIRMA ROMÂNEASCĂ APAR UN ACȚIONAR RTV NET INTERNAȚIONAL ȘI UN PERSONAJ CU O FIRMĂ SUSPECTATĂ DE SPĂLARE DE BANI ȘI ALTA URMĂRITĂ PENAL PENTRU SPĂLARE DE BANI ȘI EVAZIUNE FISCALĂ

Contractul confidențial, nr. 5926, înregistrat pe 10 Octombrie 2014 la Departamentul de Justiție al SUA arată că între puternica firmă de lobby Podesta Group din SUA, Washington DC, și firma românească Federal Media Partner, localizată în Ploiești, s-a parafat sub semnătură un acord/înțelegere privind acordarea de consultanță strategică și servicii în domeniul comunicării ce poate include și activități politice.

Contractul confidențial între Podesta Group și Federal Media Partner este în continuare în vigoare, așa cum se arată pe portalul Departamentului de Justiție al SUA, iar pentru consultanța strategică și serviciile furnizate în perioada 25 August- 24 Octombrie 2014, cu posibilitate de prelungire până pe 24 Noiembrie 2014, Podesta Group primește de la firma ploieșteană, Federal Media Parner, 300.000 de dolari americani.

Depunerea unor astfel de documente în SUA sunt consecința directă a Legii privind Înregistrarea Agenților Străini ( FARA/Foreign Agents Registration Act of 1938), furnizarea unor asemenea informații publicului are un caracter obligatoriu pe teritoriul american iar toate documentele sunt transmise automat și secretarului de stat al SUA, procurorului general SUA dar și departamentelor și agențiilor Congresului american.

Legea privind înregistrarea agenților străini ( FARA) are ca obiect dezvăluirea publică de către persoane care activează ca agenți de influență străini- în zone politice sau în capacități cvasi-politice a relațiilor cu agentul străin, activitățile, încasările și plățile în sprijinul tuturor acestor activități. Dezvăluirea informațiilor necesare, arată Departamentul de Justiție al SUA, facilitează o evaluare făcută de Guvernul american și de către poporul american a situațiilor și activităților acestor persoane, având în vedere statutul lor de agenți străini.
În cadrul Diviziei de Securitate Națională a SUA există o Secțiune de Contraspionaj ce deține o Unitate de Înregistrare FARA, unica responsabilă în administrarea și punerea în aplicare a legii FARA pe teritoriul SUA.

300.000 $ DE LA FEDERAL MEDIA PARTNER (Ploiești) PENTRU PODESTA GROUP, INC (Washington DC). CE PREVEDE EXACT CONTRACTUL CONFIDENȚIAL.

 Contractul confidențial prezintă Federal Media Partner (Ploiești) drept o “corporație” localizată pe str. Mihai Bravu, nr. 85, Ploiești, Prahova, care are ca principală activitate serviciile de publicitate și care este deținută de Ionuț Iordăchescu și Costache Caragea. În contract se precizează că Ionuț Iordăchescu este general manager al Federal Media Partner.

În contract este scris că Podesta Group (Washington DC ) va furniza consiliere strategică și servicii în domeniul comunicării în domenii prioritare și cu audiență importantă. De asemenea, contractul susține că acestă consiliere strategică pe comunicare poate include și activități politice. Înțelegerea angajament între Federal Media Partner (Ploiești) și Podesta Group (Washington DC ) a intrat în vigoare pe 25 August 2014.

În termenii contractului se susține că serviciile se vor furniza în perioada 25 August 2014- 24 Octombrie 2014, cu posibilitate de prelungire încă o lună, până pe 24 Noiembrie. Contractul este încă activ, așa cum arată pe portalui Departamentului de Justiție. Derularea lui s-a suprapus în România peste perioada anunțurilor candidaturilor și campaniei pentru Președinția României.

 Federal Media Partner (Ploiești), se scrie în contract, va plăti 200.000 de dolari SUA în avans la începutul angajamentului iar posibilitatea de a prelungi înțelegerea cu încă o lună, care va fi luată de ambele părți semnatare, va însemna ca Federal Media Partner (Ploiești) să plătească spre Podesta Group (Washington DC ) o sumă adițională de 100.000 de dolari în avans.

Plata, se arată în contract, se va face prin chitanță, serviciile vor începe odată cu primire chitanței din partea Federal Media Partner (Ploiești) iar toate serviciile vor înceta până când toate restanțele sunt plătite în întregime.

La capitolul “cheltuieli”, în contract, se scrie că Federal Media Partner (Ploiești) va rambursa către Podesta Group (Washington DC ) toate cheltuielile făcute incluzând și fără a se limita cheltuieli digitale și publice, cheltuieli de călătorie și cazări de lux. Cheluielile efectuate în fiecare lună vor fi facturate și achitate la primirea facturii.

În ceea ce privește “confidențialitatea” angajamentului între cele două părți, se arată că prestatorul, în cazul acesta Podesta Group (Washington DC ), nu trebuie să dezvăluie informații sensibile sau confidențiale în legătură cu domeniul de activitate al înțelegerii, prezentul acord sau operațiuni ale Federal Media Partner, fără acordul prealabil scris al Federal Media Partner. Confidențialitatea se păstrează în termen de doi ani de la expirarea contractului.
Contractul, așa cum se arată, a fost trimis sub semnătură Departamentului de Justiție al SUA/Diviziei de Securitate Națională/ Secțiunii de Contraspionaj/ Unității de înregistrare FARA pe 10 Octombrie 2014, de Kimberley Fritts, CEO Podesta Group și potrivit legii este public.

FILIERA PLOIEȘTEANĂ. CINE ESTE FEDERAL MEDIA PARTNER SRL

 Potrivit informațiilor de la Oficiul Național al Registrul Comerțului, Federal Media Partner SRL a fost înființată pe 3 Aprilie 2013 și are sediul în Ploiești, strada Mihai Bravu, nr.85, etaj 2, județul Prahova.

Firma este în funcțiune pe perioadă nelimitată și a încheiat un contract de comodat/ împrumut de folosință pentru sediul social de la firma ASESOFT TECHNOLOGIES SRL, pe 12 Martie 2013. Firma ASESOFT TECHNOLOGIES SRL este parte a grupului Asesoft Internațional fondat de Sebastian Ghiță iar potrivit portalului Rise Project (dublu click), ASESOFT TECHNOLOGIES “a fost trecut pe numele fratelui cel mic al lui Alexandru Iacobescu, omul de încredere al deputatului. Tot Vlad Iacobescu administrează societatea”, susține Rise Project.

Federal Media Partner SRL, potrivit acelorași date de la Oficiul Național al Registrul Comerțului, are principal asociat pe Ionuț Alexandru Iordăchescu, 38 de ani, din Ploiești care are o cotă de participare la beneficii și pierderi de 90% din firmă și Costache Caragea, 34 de ani, din Buzău, cu o cotă de 10% de beneficii și pierderi de 90% din firmă.

Administratorul Federal Media Partner SRL este Ionuț Iordăchescu care are puteri depline. Principala activitate a firmei o reprezintă “activități ale agențiilor de publicitate”.

PRIMUL PERSONAJ: IONUȚ IORDĂCHESCU, "consultanță în tehnologia informației". Două firme: una sub urmărire panală pentru evaziune fiscală și spălare de bani și a doua suspectă de spălare de bani.

Presa prahoveană  îl plasează în trecut pe Ionuț Iordăchescu drept director de vânzări în cadrul firmei Asesoft și în strânse relații cu grupul Asesoft, fondat de Sebastian Ghiță.

Ionuț Iordăchescu este, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, asociat unic și administrator al firmei Media Fantasy Solution SRL aflată sub urmărire penală pentru evaziune fiscală, spălare de bani și complicitate la spălare de bani, alături de alte 141 de firme în dosarul de corupție Păvăleanu- Alexe.

Potrivit informațiilor de identificare ale firmei aflate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, sediul firmei Media Fantasy Solution SRL se află exact în aceeași locație cu cel al Federal Media Partner SRL care se află în acord cu Podesta Group (Washington DC) pentru consultanță strategică în comunicare și activități politice: Ploiești, strada Mihai Bravu, nr.85, etaj 2, județul Prahova. Și Media Fantasy Solution SRL, aflată sub urmărire penală, ca și Federal Media Partner SRL se ocupă tot de “activități ale agențiilor de publicitate”.

Mai mult, Ionuț Iordăchescu este, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, asociat alături de Iordăchescu Alina Daniela și administrator deplin și pentru o a doua firmă: Foto Technologies SRL, care se ocupă cu comerț cu ridicata de component și echipamente electronice și de telecomunicații.

Sediul social al firmei Foto Technologies SRL este în sat Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani, printr-un contract de comodat/ împrumut de folosință întocmit pe 23 Ianuarie 2014 și emis de notarul Andreea Cosma, fata baronului PSD de Prahova, Mircea Cosma, ambii la un moment dat aflați sub control judiciar ca și fiul Vlad Cosma pentru care DNA a cerut arestarea. Atat Mircea Cosma, fiul său, Vlad Cosma cât și Răzvan Alexe au fost trimiși în judecată de DNA pe 11 Aprilie 2014 pentru fapte de corupție.

Firma Foto Technologies SRL în care Ionuț Alexandru Iordăchescu deține 50% și este administrator iar Alina Daniela Iordăchescu deține tot 50% este menționată alături de SC Asesoft International SA, SC 2 K Telecom SRL, SC Infratel Net SRL, SC 360 Revolution SRL, Sc Glar Contruct SRL, SC Access Net International SRL, SC Teamnet SA, SC Asesoft Distribution SA – societăți care făceau parte din grupul de firme Asesoft și în raportul ANAF din 11 August 2011 pentru operațiuni care nu respect prevederile legale cu privire la TVA, existând “suspiciuni că între societățile menționate se desfășoară și alte tranzacții care au un character neobișnuit în raport cu activitățile curente în sensul prevăzut de art.23 din Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor”.

Raportul ANAF în privința firmelor, inclusiv în privința Foto Technologies SRL s-a transformat pe 9 August 2011, într-o sesizare penală la DNA. “SC Foto Technologies a emis în luna decembrie 2010 către Asesoft International SA factura fiscală seria PH DAR nr.1158/27.12.2010, în sumă totală de 36.406.400 lei din care TVA aferentă în suma de 7.046.400 lei reprezentând “Avans conform contract” factură nesornată până la data controlului”, se arată în sesizarea penală, în care este menționată “în vederea constatării exitenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni de natură economico-financiară” și Iordăchescu Alina Daniela, alături de mulți apropiați ai lui Sebastian Ghiță. Dosarul se află în instrumentarea DNA.

Raportul ANAF a fost trimis și către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Potrivit datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ionuț Alexandru Iordăchescu cu sediu tot în sat Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani este și persoană fizică autorizată din 11 Septembrie 2013, după înființarea Federal Media Partner SRL, în “activități de consultanță în tehnologia informației”.

AL DOILEA PERSONAJ: COSTACHE CARAGEA. 10% din RTV NET INTERNATIONAL

Costache Caragea, 34 de ani, cel de-al doilea personaj din firma Federal Media Partner (Ploiești) aflat în contract confidențial cu Podesta Group ( Washington DC) este, potrivit datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, asociat în cotă de 10% în firma RTV NET INTERNATIONAL SRL, firmă care operează activități de difuzare a programelor de televiziune.

Celălalt asociat al firmei și administrator al RTV NET INTERNATIONAL SRL este Radu Mihai Tronaru, 30 de ani, ocazional șoferul lui Sebastian Ghiță, a cărei soție- Ana Maria Tronaru- lucrează la cabinetul parlamentar al deputatului PSD.

Atât RTV NET INTERNATIONAL SRL cât și Ridzone Computers SRL( firma care operează licența RTV și care-l are ca administrator tot pe Radu Mihai Tronaru) au sediul social în aceeași clădire. Pe Strada Democrației, nr. 28A, Ploiești, Prahova. Ridzone Computers SRL este la parter, RTV NET INTERNATIONAL SRL este la etajul 1.

FILIERA AMERICANĂ. Frații Podesta: unul lobbyist, altul consilier al lui Obama

 Fondată acum 26 de ani de frații John și Tony Podesta, Podesta Group este una dintre cele mai puternice firme de lobby și public affairs din Washington DC. Firma este condusă acum de Tony Podesta, 71 de ani, recunoscut ca fiind cel mai puternic lobbyist din Washington DC și foundraiser. Tony Podesta s-a ocupat de-a lungul timpului de campaniile lui Ted Kennedy, Bill Clinton și este în stânse relații cu administrația americană/ Casa Albă sub conducerea președintelui Barack Obama.

Fratele lui Tony Podesta este John Podesta, 65 de ani și din Decembrie 2013 a fost numit consilier al președintelui Barack Obama pe probleme de politică energetică și schimbări climatice. John Podesta a fost al patrulea șef de staff al fostului președinte SUA, Bill Clinton și în perioada Decembrie 2008- Ianuarie 2009 a fost co-președinte al Proiectului de Tranziție Obama-Biden. John Podesta a fost și președinte al Centrului American pentru Progres, un think tank liberal american și este visiting professor de Drept la Universitatea Georgetown.

Podesta Group a avut de-a lungul timpului drept clienți companii ca Lockheed Martin, Bank of America, British Petroleum, Wal-Mart, Egypt, Duke Energy, Genentech, General Dynamics, Heineken, Michelin, National Association of Broadcasters, National Public Radio, Nestle, Republica Albania, Georgia, United Technologies, guvernul Azerbaidjanului. În 2011, din activitățile de lobby Podesta Group a câștigat 27,4 milioane de dolari.

CÂT COSTĂ LOBBY-UL ȘI CONSULTANȚA PRIN PODESTA GROUP

În raportul pentru a doua jumătate a anului 2013 al Procurorului General al SUA către Congresul American pe ( FARA/Foreign Agents Registration Act), Podesta Group a declarat oficial că a desfășurat activități de consultanță contractată fiind de Republica Albania ( 6 luni- 181.210$), lobby – contract cu Republica Cipru (6 luni- 360.000$), lobby – contract cu Hong Kong Trade Development Council (6 luni- 150.234$), lobby- contract Republica Iraq ( 6 luni- 401.418$), consultanță- contract Republica Kosovo ( 6 luni-357.228$), lobby- contract Republica Somalia ( 6 luni-127.774$) și o serie de ambasade. Așa cum se observă, sumele pentru o jumătate de an pentru consultanța sau lobby-ul făcut de Podesta Group variază între 120.000$ și 400.000$. Federal Media Partner (Ploiești) plătește, potrivit contractului, pentru doar 4 luni, 300.000 $.

JOHN PODESTA, 2012: “PONTA APĂRĂ, DE FAPT, DEMOCRAȚIA”

În vara anului 2012, în timpul demersurilor pentru suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu, John Podesta, actualul consilier al președintelui SUA, Barack Obama, pe atunci președinte al Centrului American pentru Progres a publicat o analiză referitoare la România, în care scria următoarele: "Pretenţiile exprimate în Washington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia din România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia!”

Analiza lui John Podesta, sub titlul “Analiză americană: Ponta apără, de fapt, democrația!” a fost prezentat și de RTV. Materialul se află și acum pe siteul RTV.net. 


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...