EXPLOZIV! Moise Guran: Ticăie statul român – semne că sfârșitul guvernului PSD e aproape și că își orchestrează plecarea
EXPLOZIV! Moise Guran: Ticăie statul român – semne că sfârșitul guvernului PSD e aproape și că își orchestrează plecarea. Vă rog să vedeți dincolo de hărmălaia politică – declarații ritoase, moțiuni, amnistii, protocoale, toate acestea distrag atenția de la o realitate simplă: statul român nu mai poate fi guvernat. Financiar nu se mai susține, scrie jurnalistul Moise Guran pe Moise.ro .
A fost clar pentru toată lumea de la publicarea execuției după primele zece luni – salariile bugetarilor au ajuns la 60% din veniturile fiscale (fără contribuții). Și, deși manipularea statistică a PIB-ului lasă impresia că acestea ar fi abia la 7,4%, catastrofa se vede pe cifrele reale – statul a încasat din taxe și impozite, suplimentar față de primele zece luni din 2017, doar 420 de milioane de lei, în timp ce efortul statului numai pentru plata salariilor bugetarilor este mai mare cu 14,3 MILIARDE de lei. Chiar dacă o bună parte din aceste 14 miliarde se întorc la stat sub formă de contribuții, ordinul de mărime tot e disproporționat.
Dacă mai pui la socoteală și achizițiile de bunuri și servicii ale statului (facturi de curent, întreținerea imobilelor, diverse cheltuieli de funcționare) alături de salarii acestea urcă la 90% din veniturile fiscale ale bugetului. Deci 90% din taxele și impozitele noastre (fără a lua în considerare nici contribuțiile, nici pensiile) se duc acum pe funcționarea statului român.
Atâta doar că această ultimă execuție publicată, la zece luni, nu arată modul în care se închide statul pe tot anul (că salariile au mai crescut o dată). Impresia mea este că nu prea are cum să se închidă, căci sunt șanse mari ca veniturile fiscale să nu depășească (sau nu cu prea mult) 15% PIB, în vreme ce cheltuielile salariale se duc spre 85-90 de miliarde de lei. PIB-ul e umflat cu pompa, e mistificat pentru a permite împrumuturi cât mai mari (+25% dobânzi). Doar ca să aveți o idee despre dimensiunea dezastrului, bulgarii sunt cam la dublu cu veniturile fiscale în PIB. Pur și simplu nu poți face un buget al unei țări UE cu încasări de 15% din PIB, taxe și impozite. Așa că bănuiala mea este că multe facturi ale statului vor rămâne neachitate la finalul acestui an (arierate) pentru a fi aruncate în 2019. Așa, și în 2019 ce facem?
Aici trebuie să vedeți explicația ezitărilor privind legea pensiilor, dar și a amânării (probabil pentru luna februarie) a adoptării unui buget pentru 2019. Ieri, 12 DECEMBRIE, premierul Dăncilă a declarat că se mai lucrează la el, nici măcar nu a intrat la prima citire în guvern, dar să mai fie și aprobat, dar să mai fie depus la parlament, dar să mai fie citit (are totuși sute de pagini) dezbătut și aprobat. Înțeleg că în CSAT sunt veșnicele certuri pentru bugetele serviciilor secrete. Mare greșeșală, domnule Iohannis! Vor folosi asta ca să dea vina pentru imposibilitatea închiderii bugetului pe Administrația Prezidențială când, în realitate, ei nu mai pot face un buget. Nici măcar unul cu minciuni, cum l-au tot făcut în fiecare an.
Să nu ziceți că nu ați știut și că v-au luat prin surprindere toate acestea. În septembrie estimam că din bugetul de anul acesta lipsește cam 1 mld. de euro, peste deficit. Mai pot masca asta prin neplata (amânarea) facturilor pe achiziții, dar în ianuarie-februarie, dacă nu mai devreme, criza bugetară ar trebui să fie complet devoalată. Și, pentru că în administrație deja se simte, Liviu Dragnea a ieșit și a mai jucat cinic o cacealma – 10 MILIARDE de EURO! De euro, l-au întrebat reporterii!? De EURO, a răspuns apăsat, fără să clipească, gamblerul care știe cum se joacă o cacealma. Parcă 10 miliarde de LEI, a răspuns Dăncilă la aceeași întrebare. Îhî! de paralei, zic eu. Ea nu știe să joace o cacealma.
Acum, după ce ați citit toate acestea, întrebați-vă dacă Dragnea sau Dăncilă vor să mai rămână la guvernare. Dar, mai pot? Ce vor face peste două luni? Cum vor explica acest dezastru? Așa că, uite ce bine, Opoziția tocmai depune o moțiune de cenzură! Nu zic că nu trebuie să o depună, zic că trebuia de mult timp să o facă! Problema este că dacă Dragnea vrea să plece de la guvernare se va asigura de două lucruri: 1. Că își dă amnistia/dezincriminarea înainte să pice guvernul;
2. Că îl dau jos alții, în timp ce el se va fi luptat eroic să mărească pensiile românilor, dar vai! nu a fost lăsat, anunță M.Guran pe Moise.ro .