Sub masca independentei de ministrul-politician, pericolele se multiplica in noul proiect de modificare a Justitiei promovat de PSD-ALDE si anuntat de Florin Iordache. Controlul Justitiei inseamna abolirea ei, au facut-o comunistii cu activistii lor specializati, afirma prof. univ. dr. Valerius M. Ciuca de la Facultatea de Drept a Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi si fost judecator la Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg (2007-2010).

Proiectul Iordache presupune doua pericole majore: ancheta specializata pe magistrati, un fel de vanatoare de vrajitoare, si raportul in Parlament, arata prof. univ. Ciuca intr-un interviu acordat  Ziare.com .

Iata principalele afirmatii ale fostului judecator european:

Infractiunea de abuz in serviciu, ca atare, ar fi aneantizata de introducerea unui prag al prejudiciului. "A lasa la luminile judecatorului" este cea mai buna solutie pentru a evita injustitia.
DNA nu si-a depasit atributiile in cazul Belina. Este cel putin amoral sa incapsulezi in sacralitati si imunitati nelegitime operatiuni nelegale.

Daca ar fi existat o DNA a vremurilor trecute, am fi scapat si de Holocaust, dar si de 30 decembrie din damnatul an uzurpator de Coroana si suveranitate.

Justitia romana a devenit un model prin eficienta si multi confrati din strainatate si-ar dori un sistem de acest gen, admirabil prin efectele-i pozitive de responsabilizare a actorilor politici.

"Recursul compensatoriu" disimuleaza o gratiere partiala insolita, fara limite temporale, fara indicatii calitative privindu-i pe beneficiari, fara definirea componentelor punitiunii. Nu exista exigente europene carora sa li se raspunda prin gratieri disimulate.

Se ajunge la un paradox: toti isi doresc "conditii necorespunzatoare" pentru a beneficia de purjarea unei parti importante din pedeapsa. Nu-i ofensatoriu lucrul acesta pentru ideea de justitie, oare?

Controlul judecatorului, purtator singular si indivizibil de putere etatica, ii revine doar altui judecator, pe care normele de procedura il desemneaza pe baza de competenta, nu de circumstante aleatorii.

In Parlament si la Ministerul Justitiei este cautat un prag pentru infractiunea de abuz in serviciu si el ar putea fi anuntat cat de curand. Care considerati ca ar trebui sa fie el?

In aceasta materie m-am pronuntat inca din perioada discutiilor aprinse din jurul OUG 13. Categoric, aceasta infractiune care este, cum imi place sa spun, "poliedrica" - una ce totalizeaza atitudinile, conduitele noastre de functionari si care aduc atingeri nelegitime semenilor nostri - este incompatibila cu "pragul valoric". Infractiunea, ca atare, ar fi aneantizata prin denaturare.

La aceasta fapta, existand o infinitate de ipostaze umane de luat in seama, fara alt numitor comun decat starea de transgresiune a legilor, de abuz, totul devine relational, circumstantial, aleatoriu. Daca furtul, care nu este infractiune de serviciu, ci clar indreptata impotriva patrimoniului, este incompatibil, din motive morale, cu "pragul valoric", cu atat mai mult abuzul. In ambele cazuri, procurorii si, apoi, judecatorii apreciaza.

Unii spun ca e prea vag. Daca cineva ajunge condamnat pentru un prejudiciu derizoriu?

Doar in odioasele sisteme non-umaniste, fundamentaliste, ultra-punitiviste. In Europa civilizata, nu. "A lasa la luminile judecatorului" este, in opinia mea, cea mai buna solutie pentru a evita injustitia, atat in sensul exageratei clemente, cat si in al exageratei punitiuni.

Acest lucru se intampla sa functioneze in toate societatile civilizate in care Justitia nu este doar un aparat de represiune, cat un veritabil cult dedicat vietii publice morale, demne, detasata de obsesia propasirii personale in dauna exemplaritatii civice.

Si, daca ar fi sa am dreptul de-a adresa o exortatie cuiva, as spune simplu sa indrazneasca a avea incredere in justitia romaneasca, in ratiunile ei, in puterea ei regenerativa si, mai ales, in non-partizanatul acesteia.

CCR a fost sesizata cu privire la existenta unui conflict de natura constitutionala intre DNA si Guvern in privinta Dosarului Belina. Este justificata aceasta sesizare? Si-a depasit DNA competentele constitutionale?

Nici dupa minimala interpretare strict literala nu si-a depasit competentele. Imi place sa glumesc, facand conjecturi, fireste, si sa le spun studentilor mei ca, daca ar fi existat o DNA a vremurilor trecute, am fi scapat si de Holocaust, dar si de 30 decembrie din damnatul an uzurpator de Coroana si suveranitate... Si de cate altele am mai fi scapat...

Ultimii 12 ani, insa, prin efectul asocierii si, apoi, al integrarii in UE, i-au dat aripi Justitiei romane. A devenit un model prin eficienta si multi confrati din strainatate cu care am tratat aceasta problema si-ar dori un sistem de acest gen, admirabil prin efectele-i pozitive de responsabilizare a actorilor politici.

Si romanii au intuit ca pot visa la eradicarea marii coruptii dupa succesele acestei Justitii aflate sub MCV... (alta trista poveste). Au fost capabili de cele mai impresionante demonstratii de solidaritate sociala in favoarea unui ideal precum cel al Justitiei; si in ce teribile conditii meteo...

Revenind la intrebarea dumneavoastra, pot spune ca m-am pronuntat de multe ori, in conjuncturi si contexte diferite si de principiu, nu doar legat de cazul Belina, in sensul desanctificarii spatiiilor de "azil", de non-drept, cum spunea genialul profesor Carbonnier.

Cred ca, atunci cand sunt elemente clare ce indica o operatiune de lobby ilegala, imorala, ilegitima, chiar daca ar fi vorba de lege, este cel putin amoral sa incapsulezi in sacralitati si imunitati nelegitime astfel de fapte.

Intre oportunitatea legislativa si scopurile si interesele individuale, mereu chestionabile, fiind inacceptabile in randul legiuitorilor, ei bine, distanta poate fi, uneori, cosmica.

Daca, in opinia mea, si prosopopeea legii este chestionabila, prin silogismul a majori ad minori, ordonantele de urgenta sau celelalte acte normative, cu atat mai mult...

Cum apreciati recenta decizie a CCR care o obliga pe dna Kovesi sa se prezinte in fata unei comisii parlamentare de ancheta?

De principiu, comisiile speciale, formate din non-specialisti in anchete si judecati, departe de exigentele impuse si celui mai proaspat jurat, departe de orice minimala rezerva, inclusiv doctrinara, ideologica, trezesc mefienta noastra, a publicului neavizat.

Avem tendinta sa credem mai mult in investigatiile detectivilor particulari, in acelea ale jurnalistilor specializati, in aceea ultracalificata a agentiilor de intelligence decat in comisiile politice care au transmis deja in public profilul si parti prezumtioase ale raportului final.

Cand, subiect al interogatoriilor de acest gen este un justitiar (judecator, procuror, avocat, necesarmente independenti), mefienta noastra sporeste.

Anchetele parlamentare nu investigheaza cazuri, ci fenomene, bunaoara, calitatea invatamantului si problema manualelor, sau calitatea apei, sau risipa si birocratia stufoasa etc. Daca, pornind de la cercetarea unor fenomene sociale, se pot identifica elemente ale unor fapte de natura penala, fireste, respectandu-se principiul separatiei puterilor in stat, vor fi informate institutiile abilitate a le cerceta.

Eliberarea din inchisori a mii de detinuti carora, in virtutea L 169/2017, le-a fost redusa automat o cincime din pedeapsa, reprezinta o gratiere mascata sau indeplinirea unei exigente europene?

Nu exista exigente europene carora sa li se raspunda prin gratieri disimulate.Inca de anul trecut, dar, mai ales, din zorii acestui an, s-a vorbit in mediul public si se vorbeste mai ales azi, dupa un prim set de efecte, despre "recursul compensatoriu".

Conceptul, ca atare, disimuleaza o gratiere partiala insolita, fara limite temporale, fara indicatii calitative privindu-i pe beneficiari, fara definirea componentelor punitiunii.

Era un concept acceptabil, avant la lettre, in raporturile dintre condamnatii privati de libertate si stat doar in societatile ce recunosteau ordinele senioriale, cand fiefuri intregi de suveranitate etatica le erau, de facto, "inchiriate" senioriilor... De fapt, era o favoare factuala, determinata de considerente extrajudiciare...

La limita, este un concept valabil doar in relatiile contractuale si delictuale si doar sub forma "indemnitatii compensatorii", ceea ce presupune intotdeauna un calcul valoric, nominal, nicidecum unul procentual.

Calculul procentual conduce la paradoxuri, mai ales in campul drepturilor strictissimosubiective, fara posibilitatea estimarii patrimoniale. Cu cat este mai mare pedeapsa, cu atat mai importanta este "compensatia"; beneficiarii cei mai mai gratificati devin, iata, cei care sunt indeobste ignorati de gratia legiuitorului...

In sfarsit, uitandu-ma la cele sase criterii utilizate de Legea 169 de aplicare recenta, cred ca, printr-o interpretare strict literala a lor, intregul mediu penitenciar din Romania va cunoaste fenomenul gratierii disimulate. De ce? Antropologii Dreptului ne-ar spune ca juxtapunerea unui criteriu general, aparent obiectiv, unuia subiectiv prin definitie nu poate conduce decat la un astfel de fenomen de tip fuzzy.

Un articol al legii interzice aspiratia legitima la "conditii necorespunzatoare", dar acest lucru nu-i, oare, viciat moral? Iata cum se ajunge la un paradox aparent imoral: toti isi doresc "conditii necorespunzatoare" pentru a beneficia de purjarea unei parti importante din pedeapsa. Nu-i ofensatoriu lucrul acesta pentru ideea de justitie, oare?

In societatile europene vestice s-a inteles ca ea, clementa, trebuie determinata de factori subiectivi, de satisfacerea unor exigente morale fixate pe comportamente individuale, exigente care, odata exprimate, consolideaza autoritatea Justitiei, nu o dilueaza.

Ca atare, gratierile colective sunt doar pagini de trecute istorii, iar cele individuale sunt tot mai rare si sunt astfel concepute incat sa nu lezeze autoritatea Justitiei independente. Morala. Nu scapi de "locatari" alungandu-i, ci oferindu-le un adapost "corespunzator"...

Modificarea Legilor Justitiei este o autentica epopee. Mai intai am avut proiectul dlui Toader, respins categoric de CSM si o buna parte dintre magistrati. Avem acum proiectul Iordache, care a eliminat o parte dintre probleme, cum ar fi eliminarea presedintelui din procesul de numire a procurorilor sefi si trecerea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei. Exista capcane noi, la o prima vedere, in acest al doilea proiect?

Proiectul Iordache comporta, in opinia mea, doua pericole majore. Unul este ancheta specializata pe magistrati, un fel de vanatoare de vrajitoare, in conditiile inexistentei unui interes evident al statului (precum in cazul militarilor, detinatori de secrete militare...).

Oare ei, ca demnitari, ar accepta o ancheta specializata pe deputati, pe senatori, pe ministri, pe diplomati sau, de ce nu, pe presedinti?

Inacceptabil pentru principiul separatiei puterilor in stat este raportul in Parlament. De ce nu invers? In sfarsit, suprapunerea unei instante deontologice Justitiei este absolut inacceptabila. Sub masca independentei de ministrul-politician, pericolele se multiplica. Si apoi, ce sa controleze?

Este infractiune gravissima ca o persoana, alta decat judecatorii sau procurorii cazului, sa atinga, sa deschida vreun dosar. Controlul Justitiei inseamna abolirea ei. Au facut-o comunistii cu activistii lor specializati. Rezultatul? - Fiasco total.

Care credeti dvs ca ar trebui sa fie statutul Inspectiei Judiciare?

De-a lungul timpului am sustinut o opinie constanta. M-am pronuntat in sensul adoptarii modelului european care elimina vechiul dispozitiv al inspectorilor in favoarea comitetelor de etica neinstitutionalizate, create ad hoc, in fiecare instanta sau parchet, ori de cate ori va fi fiind nevoie in raport cu statutele particulare ale judecatorilor sau procurorilor, de ce nu?, ale avocatilor.

Controlul judecatorului, purtator singular si indivizibil de putere etatica, ii revine doar altui judecator pe care normele de procedura il desemneaza pe baza de competenta, nu de circumstante aleatorii. Este cel mai strict si stratificat control, de la fond, la apel, recurs, cai extraordinare de atac, eventual, recursul la instantele europene...

Existenta unui astfel de "organ" specializat, intr-un mediu extrem de profesionalizat, este inacceptabila si din perspectiva principiului independentei judecatorului, cu atat mai mult atunci cand judecatorul este si suprem, cazul celor de la ICCJ.

De ce inacceptabil?

De doua ori inacceptabil: neavand dreptul sa deschida vreun dosar, deoarece, invers, ar fi una dintre cele mai grave infractiuni impotriva actului de justitie, inspectorul nu poate, in mod credibil, sa prezinte ceva relevant din "inspectia" sa. Apoi, nefiind coleg de instanta cu cel "inspectat", nu-i poate cunoaste profilul moral pentru a pronunta un verdict bun pe plan deontologic.

In sfarsit, daca inspectarea judecatorilor s-ar realiza pe principiul "externalizarii" acestui serviciu (cu repetarea situatiilor jenante din anii comunismului, cand activisti calificati pe domenii diferite erau constransi sa incheie rapoarte dezavuate, de cele mai multe ori, de catre ei insisi, intr-o atmosfera de-a dreptul kafkiana), atunci s-ar incalca si mai grav principiul independentei justitiei.

Proiectul Iordache il pastreaza pe presedinte in procesul de numire a procurorilor sefi, dar oricand el poate fi modificat. Cine ar trebui sa numeasca procurorii sefi?

Justitia, fiind, in coplesitoare proportie, un act public, nu poate fi decat unul politic. Dar, din fericire, Justitia nu-i doar un act public, este si un act suveran; din acest motiv publicul o urmeaza, nu ea urmeaza publicului.

Din aceste motive, ea continua sa fie atribut regal, atribut al Suveranului. Bine, dar noi am fost vaduviti de buna noastra regalitate, injust si absolut ilegal, infractional, uzurpata... Si-atunci, in absenta, sper trecatoare, a regelui, pe cine alegi sa-i desemneze pe titularii, la varf, ai Justitiei?

Fireste, pe acela care garanteaza forta Constitutiei si, mai ales, suvernitatea, pe presedintele tarii ca sef al statului. Lui ii revine in mod natural acest rol, cu atat mai mult cu cat, dupa depunerea juramantului de investitura, ii este refuzat, fie si formal, partizanatul politic.

V-ati pronuntat ferm impotriva sectiei speciale pentru investigarea magistratilor. De ce?

Un fel de "parchet militar in haine civile" pentru "infractori speciali", cu chip de judecatori sau procurori (de ce nu si avocati, contributori egali la actul de infaptuire a justitiei?)

Ma intreb daca exista un fenomen infractional major, de nestavilit, in tara noastra, astfel incat sa fie necesar a se organiza comitete specializate? Judecatorii si procurorii ce-au comis infractiuni, luare de mita indeobste, au fost judecati chiar si in perioada comunista de instantele comune dupa ce fusesera investigate faptele lor de procurori obisnuiti.

Si asta, fara imunitati, fara "sanctificari" ale unor domenii particulare de activitate. Exista, fara indoiala, justitie specializata; bunaoara, justitia militara, dar pentru cauze speciale de interes national sau chiar international.

In domeniul nostru, dimpotriva, interesul national este ca incoruptibilitatea judecatorilor, a procurorilor, a tuturor celor care, direct sau indirect "impart dreptatea", sa devina element esential de cultura juridica. Iar cultura juridica se difuzeaza transparent, deschis, cat mai liber cu putinta. 
 

 

Distribuie Distribuie Comentarii